Festivalul Antic Tomis va avea loc la finele lui august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fascinanta istorie a poporului român, trăită pe viu în tabăra de la Constanţa Foto S.I.
Fascinanta istorie a poporului român, trăită pe viu în tabăra de la Constanţa Foto S.I.

A treia ediţie a Festivalul Antic Tomis se va desfăşura în perioada 29-31 august, în Parcul Tăbăcărie din Constanţa. Fondatorul manifestării şi creatorul conceptului, agenţia de marketing cultural Groove Hour, s-a retras din organizare.

Festivalul Antic Tomis va avea loc cu participarea a trei asociaţii de reconstituire istorică: Terra Dacica Aeterna (Cluj şi filiala Constanţa, în premieră!), România – Dacia Casa Noastră (Constanţa) şi Legiunea IIII-a Scythica (Dobrici, Bulgaria). Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, Asociaţiei Patronale Mamaia, Asociaţiei Patronale a Cluburilor din Mamaia şi al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Prima ediţie a Festivalului Antic Tomis (organizată în perioada 17-19 august 2012 în zona Edificiului Roman cu Mozaic), a reunit peste 6.000 vizitatori. Cea de a doua ediţie (ce a avut loc în perioada 16-18 august 2013 în zona Sat Vacanţă – Parcul Tăbăcărie) a reunit peste 15.000 de vizitatori. Publicul a interacţionat, pe parcursul celor trei zile, cu activităţi, obiceiuri şi stilul de viaţă din antichitate, în cadrul a numeroase ateliere şi reprezentaţii susţinute de membrii asociaţiilor de reconstituire istorică din România, Bulgaria şi Polonia. La ediţia din acest an sunt aşteptaţi să participe 20.000 vizitatori.

Bugetul de organizare a Festivalului este estimat la 40.000 euro şi provine din fonduri obţinute de la Primăria Constanţa, din bugetul colectat din Taxa de Promovare Mamaia – Sat Vacanţa şi din fonduri proprii şi sponsorizări.

Evenimentul beneficiază şi de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, care va organiza, împreună cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, în perioada 29-31 august 2014, o conferinţă cu tema „Istoria antică a Dobrogei – valorificarea turistică a brandului Dobrogea”. La această conferinţă, participanţii vor avea ocazia de a dezbate activităţile, obiceiurile şi stilul de viaţă din antichitate, şi de a analiza contribuţia patrimoniului istoric al Dobrogei la dezvoltarea turismului în regiune.

„Festivalul Antic Tomis a fost o idee a agenţiei de marketing cultural Groove Hour, încă din 2006, dar a prins viaţa numai prin parteneriatul cu Asociaţia noastră, care şi-a asumat provocarea organizării unui eveniment istoric în oraşul Constanţa“, precizează Asociaţia Litoral-Delta Dunării.

Festivalul va începe vineri, 29 august, cu deschiderea atelierelor de reconstituire istorică. De asemenea, în prima zi, începând cu ora 17.00, constănţenii vor asista la Parada trupelor militare şi civile, pe traseul City Park Mall – Tabăra, unde la ora 18.30 va avea loc Ceremonia de deschidere, ce va fi urmată de prezentarea echipamentului de luptă şi marea bătălie între daci şi romani.

În ziua a doua, sâmbătă, 30 august, de la ora 10.00 vizitatorii se vor întâlni din nou cu viaţa, arta şi obiceiurile antice prezentate în cadrul atelierelor de reconstituire istorică. La ora 15:00, copiii pot lua parte la o piesă de teatru inedită, cu tematică antică. După ora 17.00 va avea loc o nouă luptă între daci şi romani, urmată de o Paradă în Staţiunea Mamaia.

Ziua a 3-a, duminică, 31 august, va începe la ora 10.00, cu vizitarea atelierelor de reconstituire istorică. La ora 13.00 va avea loc Ceremonia oficială de închidere a Festivalului Antic Tomis şi stingerea Flăcării, iar de la ora 17 la locaţia festivalului este programat un spectacol de teatru antic.

„Pentru a continua să creştem nivelul şi imaginea Festivalului Antic Tomis, şi pentru a da ocazia constănţenilor şi operatorilor privaţi să devină parteneri ai Festivalului, lansăm o campanie de strângere de fonduri în sprijinul acestui eveniment. Astfel, ne adresăm atât societăţilor comerciale care doresc să susţină acest festival prin sponsorizare (donaţie minimă de 100 ron/ 25 euro), cât şi publicului larg si miilor de fani care iubesc singurul Festival istoric al oraşului Constanţa (donaţie minimă de 30 Ron/ 7 euro)“, spun organizatorii.

Cei care doresc să contribuie financiar la buna organizare a acestui festival pot face donaţii în LEI sau valută (EUR) într-unul din următoarele conturi ale Asociatiei de Promovare Litoral – Delta Dunarii, deschise la Banca Transilvania, Sucursala Constanta: RO 37 BTRL 01401205E31793XX (LEI), RO12 BTRL 0140 4205 E317 93XX (EURO) sau pot face donaţia direct la sediul Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, în numerar.

Vă mai recomandăm

FOTO Dacii şi romanii, încântaţi de Cetatea Tomis: „Aveţi cel mai frumos festival antic din ţară“

FOTO Festivalul Antic Tomis, ultima zi. Programul a fost schimbat la cererea publicului. Actorii rămân în tabără

FOTO Marea bătălie dintre daci şi romani, reconstituită în Cetatea Tomis

FOTO Românii şi-au văzut strămoşii la Festivalul Antic Tomis

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite