UPDATE Fată tâlhărită de un puşcăriaş ieşit recent din închisoare. Ce a decis instanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă Arhivă
Sursă Arhivă

O fată de 15 ani a fost victima unei tâlhării comise de un puşcăriaş recent liberat din penitenciar, după 6 ani de închisoare. Recidivistul fusese condamnat pentru acelaşi gen de fapte.

UPDATE Autorul tâlhăriei a fost prezentat instanţei de judecată, care a hotărât arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Infracţiunea s-a produs la Constanţa, pe o stradă mărginaşă - Munţii Tatra din cartierul Palas. 

Fata mergea pe stradă, la ora 17.30 a zilei de joi, 21 decembrie, când agresorul s-a apropiat şi i-a smuls telefonul din mână. Poliţia l-a găsit pe făptaş după 2 ore în Piaţa Griviţei. 

Acesta fusese liberat din penitenciar în luna octombrie, unde executase o pedeapsă pentru fapte similare. 

Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa, în cooperare cu un echipaj al Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa, au depistat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Constanţa, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată.

Astfel, la data de 21 decembrie a.c., ora 17.30, bărbatul în cauză ar fi smuls telefonul mobil al unei minore, în vârstă de 15 ani, din Constanţa, care se deplasa pe o stradă din municipiu. Bărbatul a fost identificat după aproximativ 2 ore de la comiterea faptei, fiind reţinut în Piata Griviţei. El este recidivist, fiind liberat pe data de 16 octombrie a.c. din Penitenciarul Poarta Albă, unde a executat 6 ani de inchisoare pentru fapte similare.

Poliţiştii constănţeni au recuperat prejudiciul, un telefon Samsung Grand Prime, estimat la 1.000 de lei, pe care l-au predat persoanei vătămate.

Ei au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului, pe care l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa. La data de 22 decembrie a.c. bărbatul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bărbatului. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Recidivistul care a tâlhărit o tânără în scara unui bloc din Alba Iulia, trimis în judecată. Fusese eliberat pe baza recursului compensatoriu

Tentativă de tâlhărie în apropierea unei şcoli. Cum au reuşit elevii să scape

Tâlhăriţi în timp ce visau partide de sex cu o prostituată. Trei tineri au fost arestaţi pentru că furau banii „clienţilor”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite