Epava din Costineşti a fost ruptă în două de o furtună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Epava din Costineşti este simbolul staţiunii
Epava din Costineşti este simbolul staţiunii

Simbolul staţiunii Costineşti se află la un pas de a se scufunda în mare, deoarece furtuna de ieri, 21 decembrie, a rupt puntea acesteia. Evanghelia, aşa cum este numită nava, stă pe ţărmul din Costineşti din 1968.

Potrivit ziuaconstanta.ro punea peavei s-a rupt, căzând în interior.În prezent, din zona afectată nu se mai vede decât coşul vasului. Nava are 131,4 metri lungime, 17,4 metri lăţime şi 10,2 metri înălţime, un deplasament de 7.355 tone şi a fost un cargobot frigorific. Epava de la Costineşti, botezată Evanghelia, a funcţionat timp de 25 de ani.

Vasul a fost lansat la apă pe 28 mai 1942, fiind construit de Şantierul Naval Harland & Wolff din Belfast, acelaşi şantier care a clădit şi Titanicul. Din datele existente, vasul ar fi eşuat pe 15 octombrie 1968.

„Evanghelia“ a fost o navă comercială grecească, construită în anii ’30, care a aparţinut vestitului om de afaceri grec Aristotel Onassis.

image

Foto

epava costinesti
epava costinesti

Epava Evanghelia FOTO Adevărul/Click gallery-link

De la construcţie şi până în anul în care a eşuat a avut patru denumiri, „Empire Strengh“, „Saxon Star“, „Redbrook“ şi, în final, a primit numele „Evanghelia“. Una dintre legendele povestite în Costineşti, de localnici, spune că cel care comanda vasul comercial ar fi provocat naufragiul.

Oamenii spun că Aristotel Onassis ar fi avut o înţelegere cu căpitanul vasului să eşueze sau să scufunde vasul, pentru a putea obţine despăgubiri considerabile din asigurări. Varianta este cu atât mai viabilă cu cât „Evanghelia“ mai avea doi ani până să fie trimisă la casat, pentru că era o navă veche.

În noaptea naufragiului, spun localnicii, căpitanul era beat şi le-a declarat autorităţilor că a crezut că se află în Portul Constanţa, ceea ce este puţin probabil, pentru că instrumentele de navigaţie erau în perfectă stare de funcţionare, în ciuda furtunii.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite