Drumuri şi trotuare, transformate în patinoare. „Să-mi plătească primarul ghipsul de la mână şi picior”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Călin Gavrilaş
FOTO Călin Gavrilaş

Pe multe din străzile şi trotuarele oraşului, doar încălzirea vremii va face ca zăpada şi gheaţa să dispară. În tot acest timp, numărul oamenilor internaţi la Ortopedie este în creştere.

După cinci zile de la căderea unui strat de zăpadă, străzile secundare şi trotuarele din Constanţa sunt pline de gheaţă. Poliţia nu a dat nicio amendă pentru patinoarul de pe drumuri, iar primăria spune că firma care se ocupă de deszăpezire munceşte din greu. În municipiul Constanţa a nins în data de 28 noiembrie. De atunci, doar bulevardele şi arterele principale au fost deszăpezite, restul drumurilor fiind lăsate la voia întâmplării.

În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, au fost internate de urgenţă 21 de persoane la secţia de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului judeţean Constanţa.

„În momentul de faţă, gradul de ocupare al secţiei este maxim.  Majoritatea pacienţilor au suferit fracturi din pricina alunecării pe gheaţă. Medicii recomandă populaţiei să nu amâne consultaţia, în cazul producerii unui traumatism. Este esenţial ca pacientul să fie investigat corespunzător şi, dacă este cazul, supus în timp util intervenţiei chirurgicale”, transmit reprezentanţii spitalului.

„Să-mi plătească primarul ghipsul de la mână şi picior”, spune Larisa, una dintre victimele gheţii de pe trotuare. Femeia mai spune că şi băiatul ei a căzut în aceste zile pe trotuar, tot din aceeaşi cauză.

Administratorul drumurilor din oraşul Constanţa este societatea primăriei, Confort Urban. Niciun reprezentant al acestei firme nu a dorit să facă vreo declaraţie până la această oră referitoare la starea străzilor secundare şi a trotuarelor din municipiu.



Conform articolului 105 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002 „neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare”, constituie contravenţie. Doar că nu o sesizează nimeni. Potrivit Poliţiei Locale Constanţa, Poliţia Rutieră are în atribuţii verificare stării carosabile (inclusiv a trotuarelor) şi sancţionarea administratorului drumului în cazul în care acesta nu a întreţinut arterele de circulaţie.

IPJ Constanţa a declarat că până la această oră, poliţia nu a aplicat nicio amendă privitoare la acest aspect.

Agenţii economici şi persoanele juridice au obligaţia prevăzută în Hotărârea de Consiliu Local 184/2013 „să asigure îndepărtarea zăpezii şi a gheţii din zona imobilelor, precum şi a ţurţurilor de streaşină şi depozitarea acestora în afara părţii carosabile şi în alte locuri în care circulaţia pietonală să nu fie afectată”.

„Echipe ale primăriei şi ale societăţii responsabile cu deszăpezirea lucrează la îndepărtarea gheţii de pe trotuare, din staţiile de transport în comun şi de pe trecerile de pietoni. În următoarea perioadă, vremea se va încălzi uşor, cerul va fi temporar noros iar vântul va sufla slab şi moderat. Persoanele fizice şi juridice au obligaţia conform HCL 184/2013 să asigure îndepărtarea ţurţurilor, a zăpezii şi a gheţii din zona imobilelor”, transmite primăria Constanţa după 5 zile de la momentul în care a nins.

Firma care se ocupă de deszăpezirea oraşului este Polaris M Holding, aceeaşi companie care se ocupă şi de salubrizare. Contractul cu societatea comercială prevede intervenţia utilajelor de deszăpezire doar pe unele dintre cele peste 600 de străzi ale oraşului. Pe restul arterelor ar trebui să intervină angajaţii Confort Urban, compania primăriei care este şi administratorul drumurilor.

Trotuare acoperite cu gheata si zapada in Constanta FOTO Calin Gavrilas

Pe aceeaşi temă:

Cum se deszăpezeşte în municipiul Constanţa. Starea vremii în următoarele ore

Cum se circulă pe drumurile din Dobrogea. Sute de tone de sare au fost aruncate pe şosele toată noaptea



 

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite