Dragor maritim al Forţelor Navale Române, în misiune NATO de luptă împotriva minelor marine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragorul maritim „Lt. Dimitrie Nicolescu” va fi integrat în gruparea navală permanentă NATO de luptă împotriva nimelor marine (SNMCMG-2-Standing NATO Mine Counter-Measures Group).

Dragorul maritim „Lt. Dimitrie Nicolescu” va participa la misiunile NATO în perioada 28 octombrie - 17 noiembrie 2018.

Nava a plecat duminică, 28 octombrie, din portul militar Constanţa, pentru a desfăşura activităţi de instruire specifice, în Marea Neagră, împreună cu celelalte nave militare din compunerea SNMCMG-2.

„Comandamentul Maritim NATO de la Northwood, Marea Britanie, (MARCOM) are în subordine patru grupări navale permanente: două sunt compuse din nave mari de suprafaţă (fregate şi distrugătoare), iar celelalte două din nave de lupta împotriva minelor (dragoare şi vânătoare de mine). Acestea operează în zona maritima de responsabilitate a NATO, inclusiv în Marea Mediterană şi în Marea Neagră, pentru asigurarea securităţii colective a NATO şi pentru descurajarea activităţilor ilegale şi ameninţărilor teroriste pe mare”, informează Forţele Navale Române.

Gruparea navală NATO din care face parte şi dragorul maritim românesc este alcătuită din şase nave militare: nava comandant „Rhein” (Germania), dragorul de mine „Tsibar” (Bulgaria) şi vânătoarele de mine „Evropi” (Grecia), „Turia” (Spania), Erdemli (Turcia). Aceasta are ca obiective principale descurajarea activităţilor ilegale pe mare şi asigurarea unui răspuns operaţional imediat într-o situaţie de criză. Navele au planificate escale în porturi din Georgia şi din Bulgaria, dar vor participa şi la Exerciţiul multinaţional bilateral româno-bulgar „Poseidon 18”.

Dragorul maritim „Lt. Dimitrie Nicolescu” este comandat de căpitan-comandorul Daniel Gheorma şi are un echipaj de 70 de militari, cu o medie de vârstă de aproximativ 27 de ani.

Activităţile de instruire pe mare cu Aliaţii, precum şi exerciţiile multinaţionale, contribuie la sporirea interoperabilităţii la nivel aliat şi demonstrează coeziunea, solidaritatea şi forţa Alianţei pentru asigurarea securităţii fiecărui stat membru şi a Alianţei în integralitatea sa.

Pe aceeaşi temă:

Premieră pentru Forţele Navale Române: nava maritimă hidrografică „Alexandru Cătuneanu” participă la un exerciţiu multinaţional

FOTO Antrenament NATO în Mediterană: cum depistezi o navă suspectă. Imagini de la bordul fregatei


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite