Directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, Aurelian Popa, urmărit penal pentru abuz în serviciu
0Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul unui fost director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. pe care îl acuză de abuz în serviciu. În clipa de faţă,Aurelian Popa este directorul Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
Aurelian Andrei Popa, fostul director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. (C.N. A.P.M. S.A.) este acuzat de procurorii DNA Constanţă că a cumpărat în numele companiei un teren în zona Agigea la un preţ mult mai mare decât preţul pieţei. În plus, Popa nu avea nici aprobarea Consiliului de Administraţie pentru această achiziţie.
„La data de 18 martie 2011, suspectul Popa Aurelian Andrei a îndeplinit, cu încălcarea legii, un act legat de atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de director general al C.N. A.P.M. S.A., în sensul că a cumpărat pentru companie un teren situat în extravilanul comunei Agigea, fără a avea mandat în acest sens şi la un preţ mult mai mare decât valoarea comercială reală.
Procedând în această manieră, suspectul a provocat companiei pe care o conducea un prejudiciu în valoare de 1.761.160,84 lei, reprezentând preţul terenului achiziţionat în modalitatea de mai sus, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru vânzătorul terenului”, se arată în rechizitoriul DNA.
Aurelian Popa a fost numit recent director al Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement din Primăria Capitalei de Gabriela Firea.
Pe aceeaşi temă: