Constanţa militarizată. Ce vor oamenii de la noul primar Vergil Chiţac, după 20 ani de PSD: „Amirale, treci la treabă! Şi repede!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vergil Chiţac - candidatul PNL la Primăria Constanţa Sursa Facebook VC

Curg mesajele pe pagina de Facebook a noului primar al Constanţei, amiralul Vergil Chiţac (PNL). Oamenii se întrec să-l felicite, dar îi amintesc de ce l-au votat sau de ce nu l-au votat şi îl îndeamnă să treacă urgent la treabă, chiar „de azi“, pentru că oraşul suferă.

Amiralul Vergil Chiţac, fostul rector al Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa, a câştigat detaşat cu 4.000 voturi cursa electorală pentru Primăria Constanţei. Constanţa a devenit astfel „militarizată“, amiralul Chiţac fiind, printre altele, şef al delegaţiei României la Adunarea parlamentară NATO. 

Ce are de făcut primarul ales al Constanţei? Enorm de multe. Acesta este mandatul de la care constănţenii aşteaptă foarte mult, după 20 ani de conducere pesedistă şi măzăristă care au aruncat tot judeţul în pragul dezastrului. 

Iată ce îi cer, însă, concret, amiralului care a ajuns la cârma Constanţei: pe lângă respectarea promisiunilor electorale, seriozitate (nelipsită unui militar de carieră), dedicare, constănţenii vor de la primarul lor să mişte lucrurile concret, în direcţia dezvoltării oraşului, astfel încât Constanţei se revină pe locul fruntaş de pe harta ţării - pe măsura potenţialului său. Oamenii îi pun în vedere că şi-au făcut datoria de cetăţeni mergând la vot şi acordându-i votul lor, astfel că aşteaptă ca el să îşi facă, la rândul lor, datoria faţă de ei. 

Redăm mai jos ce vor constănţenii (care i-au scris pe Facebook) de la noul primar care i-a îndemnat întruna să aibă încredere, pentru că, în sfârşit, Constanţa va fi puternică:

„Felicitări pentru campanie şi pentru rezultatele acesteia! Am avut şi am mare încredere în Dvs.! Cunoscându-Vă, sunt convins că veţi onora angajamentele pe care vi le-aţi asumat faţă de cetăţeni şi Cetate. Încă o dată felicitări, mult succes în îndeplinirea acestor angajamente! Constanţa are o oportunitate substanţială de dezvoltare odată cu schimbarea decisă de către cetăţenii ei, ieri...“

„Felicitari! Greul de abia acum incepe, trebuie reparat tot ceea ce a distrus administratia PSD-ista in ultimii ani! Succes!“

„Ai grijă să nu ne dezamăgeşti, din prima!“

„Incepeti sa faceti curatenie si la figurat, dar mai ales la propriu. E o mizerie crunta in orasul asta. Abia apoi ne putem gandi la progres. Ziua incepe cu dusul de dimineata, si apoi construim.“

„Felicitări! Aşteptăm acum să vedem schimbările în bine în acest frumos oraş, noi v-am acordat încrederea noastră, dumneavoastră trebuie să vă onoraţi promisiunile! Sperăm să nu fie iar 4 ani fără realizări şi promisiuni pe hârtie! Aveţi majoritatea, deci nu prea este loc de "nu am putut pentru că nu am avut susţinere"! Avem nevoie in primul rând de parcuri logistice, pentru a putea aduce companii care să aducă bani la bugetul local, avem nevoie de atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea oraşului, avem nevoie de restructurarea şi decăpuşarea administraţiei publice locale şi avem nevoie să creştem calitatea vieţii populaţiei! Dar cred că deja ştiţi aceste lucruri şi vrem să le vedem puse în aplicare! Vă doresc succes, putere de muncă şi spor la lucru! Şi să vă vedem prin oraş dialogând cu cetăţenii, să le aflaţi problemele reale, nu ca fostul...“

„Felicitări si mult succes în proiectele pe care vi le-aţi propus, sper ca alături de echipa pe care o veţi forma să faceţi din Constanţa, un oraş european!“

„Felicitari! Va doresc sanatate si mult succes in tot ce v ati propus pentru orasul meu de suflet! Abia astept sa vad Constanta cu dumneavoastra ca Primar!“

„Felicitări!! Am avut şi aţi avut incredere!! Acum trebuie să aducem Constanţa în normalitate!!“

„Felicitări!! Vă dorim succes în noua funcţie!! Aşteptăm schimbările promise“

„Felicitări! Doamne ajuta! Sa nu-i dezamagiti pe cei ce v-au votat...dar si pe cei care nu v-au votat! La treabă!“

„Va felicit si astept, ca orice cetatean al orasului, care isi vede de treaba, fapte!“

Felicitari! Sper sa ramaneti departe de jocuri politice, compromisuri si influenta nesanatoasa. Daca sunteti un om cerebral si stati departe de orice fel de mizerii aveti toate sansele sa faceti ceea ce v-ati propus pentru orasul asta care e vai mama lui. Succes!“ 

„Am avut incredere si am facut tot ceea ce am putut sa determinam pe cei pe care ii cunoastem sa iasa la vot! Multumim lui Dumnezeu si asteptam o CONSTANTA europeana, din care sa nu mai plece tinerii! Sanatate si succes! Aveti de lucru! Doamne ajuta! Va suntem alaturi“

„Chiar va rog, vreau sa ma întorc acasă, din Londra!!!“

„Felicitări, avem încredere că se va schimba faţa oraşului Constanţa şi se va alinia printre primele oraşe din ţară, aşa cum se cade, din toate punctele de vedere!“

„Felicitări şi multa putere de munca. Eu mi-am făcut datoria am votat acum este datoria dumneavoastră sa luptaţi pentru noi şi mai ales sa nu ne dezamăgiţi.“

„Imi doresc sa păstrez încrederea până la sfârşitul mandatului dumneavoastra. Mult succes!“

„Felicitări! Un singur lucru îmi doresc: să vă ţineţi de cuvânt. Noi suntem alături de voi.“

„Felicitări eram convins ca veţi fi noul nostru Primar. Mult succes in continuare alături de echipa Dvs“

„Felicitari! Sper sa nu fim dezamagiti din nou! Mult succes!“

„Felicitări, acum avem speranta într-un oraş mai curat şi mai verde!“

„Felicitări. Sa aveţi grija de Constanta. Aduceţi oraşul acolo unde trebuie pe harta ţării.“ 

„Felicitări Domnule Amiral!!! Spor la treabă începând de azi...mult succes in ceea ce doriţi a întreprinde!!!“

„Nu mai locuiesc in Constanta de ceva ani, nu am putut vota pentru Constanta. Totusi, mesajul dumneavoastra mi-a atins o coarda sensibila. Vin in Constanta des, iubesc marea si orasul (doar m-am nascut aici si am trait atatea momente frumoase). Nu obosesc sa spun cat de frumoasa e Constanta (nu musai asa cum e ci cum ar putea sa fie). Ma doare sufletul sa vad starea in care e. Va felicit deci pentru rezultat si sper ca atunci cand voi veni in Constanta sa nu mai planga sufletul de durere . Sper sa faceti si sa facem impreuna (fiecare atat cat poate) asa incat sa avem o Constanta asa cum ar putea fi ... posibilitati sunt nenumarate“

„Sa speram ca nu ne dezamagiti ..sunt multe de facut in oras ..eu personal am avut alta optiune...dar acum daca sunteti edilul orasului sa vedem fapte ..ca de vorbe toata lumea promite...“

„Domnule profesor, va felicit pentru aceasta victorie dar greul deaba acum incepe....Vreau sa vad ce veti face in perioada imediat urmatoare...Cum veti sparge caracatita in primarie? Vreau sa vad departamentul urbanism destituit in totalitate cat si cel juridic!!!!! Sa nu veniti ca Radu Mazare sa ne spuneti ca sunt functionari publici si ca nu pot fi dati afara!!!!! Va urez succes si sa nu uitati de ce v-au ales locuitorii acestui oras. Continuati proiectele bune si aduceti acest oras unde ii este locul!!!!!“

„Imi pare foarte bine ca la conducere avem un primar militar. Emblema orasului nostru este flota-portul si turismul. Pentru curatenie sa participe toti locuitorii acestui oras. Amenzi mari dle primar pentru cei care nu respecta curatenia! si Da! Marinarii nostri si flota sa reinvie. Sa nu uitati de Pavilionul romanesc pe navele noastre! Succes!“

„Domnule profesor, va felicit pentru aceasta victorie, dar greul deaba acum incepe....Vreau sa vad ce veti face in perioada imediat urmatoare...Cum veti sparge caracatita in primarie? Vreau sa vad departamentul urbanism destituit in totalitate cat si cel juridic!!!!! Sa nu veniti ca Radu Mazare sa ne spuneti ca sunt functionari publici si ca nu pot fi dati afara!!!!! Va urez succes si sa nu uitati de ce v-au ales locuitorii acestui oras. Continuati proiectele bune si aduceti acest oras unde ii este locul!!!!!“

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite