Celebrul compozitor Dumitru Lupu a fost înmormântat la Constanţa. Mari artişti români din perioada comunistă l-au condus pe ultimul drum
0Autorul şlagărelor „Hai, vino iar în gara noastră mică“, melodie cântată de Gabriel Dorobanţu, şi „Ce mult te-am iubit“, interpretat de Ileana Şipoteanu, a fost condus pe ultimul drum de familie, de prieteni, de mari artişti.
Înmormântarea a avut loc luni, 24 iulie, la Constanţa. Alexandru Arşinel a ţinut să-şi ia rămas bun de la cel care i-a compus primul cuplet.
„Faptul că astăzi am făcut un drum de peste 500 de kilometri doar ca să asist la această înmormântare nu este întâmplător. Sunt prieten cu Mitică încă de la primele lui apariţii când s-a angajat în radio şi pot să spun că primul cuplet muzical care mi l-a scris cineva vreodată a fost Mitică Lupu. Se intitula «Eu sunt frumos, deştept, şarmant». Versurile erau ale socrului primei sale soţii, Filip. A fost chiar un moment al meu de succes în acea vară. Ţin minte că l-am făcut şi pe litoral şi la radio şi la televiziune“, spune Arşinel.
Apoi, a legat o strânsă prietenie cu Mitică, aşa cum îi zicea el. „L-am invitat în urmă cu câteva luni la un concert „Glume pe portativ“, pentru fostele glorii, spectacol care a avut loc la Teatrul Constantin Tănase“, spune el.
La înmormântare a fost prezent şi Daniel Iordăchioaie. „În ultima vreme se întâmplă foarte des să vin la astfel de evenimente. Singurul gând care îmi trece acum prin minte este să îi rog pe cei care ne aud să-şi iubească artiştii atunci când ei sunt în viaţă“, a transmis el.
Artistul constănţean Ionuţ Dulgheriu crede că Dumitru Lupu este „ultimul mare compozitor pe care l-a dat muzica uşoară românească şi aici ne referim strict la muzica de bună calitate. Dumitru Lupu a fost unu dintre cei care a scris foarte multe şlagăre.
Este o pierdere grea pentru constănţeni, pentru români, pentru iubitorii de muzică uşoară“, a spus cel care, de la postul de radio „Doina“, promovează muzica uşoară românească.
Din păcate, Gabriel Dorobanţu, cel care a devenit vedetă pe melodia lui Dumitru Lupu, nu a putut să ajungă, fiind plecat la un concert în străinătate, însă a trimis o coroană de flori ca un ultim omagiu unui mare compozitor. Coroane de flori au trimis şi Fuego şi Mirabela Dauer.
Maestrul Dumitru Lupu, de 65 de ani, a fost înmormântat luni, 24 iulie, în Cimitirul Municipal din Constanţa. Slujba religioasă a fost ţinută de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Maestrul a murit pe 22 iunie, în braţele fiice sale, Dumitrana. În aceeaşi zi, Ileana Şipoteanu, soţia lui, a împlinit 50 de ani.