Cel mai odios dosar al Securităţii, şters cu un proces regizat de comunişti: crime pe şantierul de la Canal - 67 de morţi, sute de oameni nenorociţi, niciun vinovat
0
Oficial, în scriptele fostului regim comunist, oamenii care au murit în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre Marea-Neagră au fost 67. Sute de deţinuţi, aduşi să muncească pe acest şantier, au fost, însă, torturaţi, înfometaţi, schingiuiţi sufleteşte şi nenorociţi fizic pe viaţă. Violenţele fără margini au fost judecate într-un proces regizat de comunişti, în urma căruia toţi torţionarii au fost iertaţi şi chiar răsplătiţi.
În perioada anilor 1949 – 1952, în Dobrogea au fost înfiinţate mai multe colonii de muncă, printre care Salcia, Cernavodă şi Capul Midia, pentru a avea forţă de muncă pentru Canalul Dunăre Marea-Neagră, proiectul început de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aici au fost trimişi mii de oameni, atât cu condamnări penale cât şi administrative, atât cei sănătoşi, cât şi oameni bolnavi şi bătrâni, unii aflaţi pe patul de moarte. În coloniile de muncă, în perioada iunie 1952 – martie 1955 au decedat peste 60 de deţinuţi, care munceau la canal, iar alţii au rămas cu infirmităţi permanente. Au fost schingiuiţi, bătuţi cu cureaua de la ventilatorul tractorului, ţinuţi afară dezbrăcaţi, electrocutaţi, alergaţi cu caii.
Toate aceste atrocităţi sunt povestite de foşti lucrători în coloniile de muncă. Dosarul a fost postat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe site, în cadrul temei. „Ancheta PCR din 1968 privind abuzurile Securităţii. Descrierea proiectului de digitaliare a dosarului D 19“.
Dintre sutele de declaraţii, vă redăm câteva. „Lt. maj. Pavel I. a luat în primire doi deţinuţi în biroul grefă şi când au fost scoşi s-a observat că erau bătuţi grav. Din biroul grefă au fost introduşi într-o cameră alături de grajd, unde au fost luaţi din nou la bătaie de Pavel I. Aici au fost bătuţi în mod barbar cu o curea de ventilator până şi-au făcut nevoile pe ei“, a povestit miliţianul Florian Fetea, în anul 1955.
Deţinutul Valerian Constantinescu, care a dat declaraţii în dosarul Salcia, şi-a amintit că mai mulţi deţinuţi erau scoşi la muncă cu picioarele goale, fără bocanci. „În calitatea mea de brigadier în mai multe rânduri am dezbrăcat pe unii deţinuţi care nu îndeplineau munca şi îi lăsam o zi, două, chiar mai mult, acestea la sfârşitul lunii decembrie-ianuarie din care cauză unii deţinuţi au degerat. Am făcut acest lucru din ordinul administraţiei, d-lui comandant“.
Pedepsiţi pentr fapte minore
Aici erau atât deţinuţi condamnaţi pentru fapte penale, cât şi pentru greşeli administrative În ianuarie 1953, deţinutul Andrei Rădulescu povesteşte că nu putea munci şi nu putea merge în pas alergător cu targa. Pentru a fi pedepsit, a fost bătut de lt. Popa cu parul, iar ulterior acesta i-a cerut brigadierului Popovici să îl bată până îl va omorî.
Iosif Cardei îşi aminteşte, la rândul său, de o scenă petrecută într-o dimineaţă când în timp ce detaşamentale ieşeau pe poartă pentru a se ajunge la locul de muncă, doi-trei epileptici au căzut la pământ. Un superior a ordonat ultimului detaşament ce urma să iasă pe poartă să treacă peste ei. Nimeni însă nu a îndrăznit să facă acest lucru. „În acelaşi timp însă o căruţă încărcată cu gunoi trasă de doi cai se îndrepta şi ea spre poartă. Un gând diabolic îi împinge până acolo bestialitatea încât comandă căruţaşului să treacă cu caii şi căruţa peste cele trei epave nenorocite culcate în zăpadă, lucru pe care încearcă să şi-l facă căruţaşul, fără pic de şovăire, însă în ultimul moment, cei trei au fost traşi de sub copitele cailor de câţiva deţinuţi care priveau cu groază la scena ce se perinda în faţa ochilor lor“, încheie el povestirea.
Sergentul Nicolae Gheţău, de la colonia Salcia, a dat o declaraţie foarte importantă. El a povestit că a găsit în carceră patru deţinuţi: doi în picioare şi doi cu capul în jos. „Toţi aveau fiare la picioare. Bârlădeanu a fost introdus în carceră cu capul în jos. L-am scos afară şi peste două ore a murit“.
Constănţeanul Dan Bacalu povesteşte că preotul Serghei, în casa căruia s-a născut, i-a mărturisit după mulţi ani teroarea prin care a trecut la canal. „Se înscrisese în Partidul Naţional Liberal, pentru că doar aşa putea primi fonduri pentru a-şi putea termina biserica din Gura Ocniţei. Pentru că făcea parte dintr-un partid istoric, a fost trimis la muncă la canal. Povesteşte că a fost băgat într-o pivniţă cu apă până la genunchi. Deasupra, cineva spărgea pietre şi toată construcţia vibra. Leşinau şi îşi reveneau şi tot aşa“, îşi aminteşte el.
Tatăl său, Nataniel Bacalu, a fost trimis cu forţa la canal, fiind inginer. „În fiecare dimineaţă, se stângeau la Direcţia Canalului care era unde este astăzi Direcţia Agricolă. Îi era tot timpul teamă că va fi săltat de Securitate şi eu îl însoţeam. Dacă după cinci minute ieşea la fereastră înseamna că totul este bine şi eu mergeam acasă, să o liniştesc pe mama. În cazul în care era luat de Securitate, familia nu era anunţată“, povesteşte el.
Aşa a trăit până în anul 1955, când s-a închis şantierul canalului. „A fost un proiect care a început cu mult tam tam şi s-a închis pe tăcute, într-o noapte. Au rămas până şi greutăţile atârnate în macarale“, spune el.
Condamnare ştearsă cu buretele
Toate aceste atrocităţi au fost cercetate în anul 1953 de către organele Procuraturii militare şi apoi continuate de Procuratura militară pentru unităţile MAI, care prin rechizitoriul nr. 7 din data de 27 februarie 1954 a dispus trimiterea în judecată a lt. maj. Pavel Ioan, comandant al coloniei de muncă Salcia, precum şi a mai multor cadre şi brigadieri deţinuţi: ofiţerii Ion Popa, Petre Mănciulea, Ioan Cârligă, Ilinca Tudor, Mihai Tudoreanu, Guşoiu Nicolae, subofiţerii Aurel Bojoagă, Limbău Gheorghe, Marin Dobre, Costică Simionescu, Gheorghe Moroşanu, Constantin Vişan, Gheorghe Bucoveanu, Jean Spirea, Mihai Sofronie, Petre Cordoş, Dimitru Enache, Nicolae Gheţău, Ion V. Popa. Moise Vasile, brigadierii Constantin Olaru, Ioan Croitoru, Gheorghe Chiforescu, Petre Constantinescu, Dumitru Dumitru, Tudor Prunescu, Gheorghe Grigoraş, Valerian Popovici, Vasile Scripcaru, Gheorghe Iliescu şi Gheorghe Rădulescu.
Învinuirile aduse erau de instigare la omor prin torturi urmate de executare, crimă de omor prin torturi, abuz în serviciu, profanare de cadavre şi vătămare gravă a integrităţii corporale.
Încercarea de a-i pedepsi pe torţionarii şi criminalii de la Salcia a fost sortită eşecului. După ce la conducerea Ministerului de Interne a ajuns Alexandru Drăghici, fostul ministru al Securităţii, a început tratativele pentru a-i graţia pe criminalii de la Salcia. Pocurorul general a introdus recursul în supraveghere, iar în 15 septembrie 1956, Plenul Tribunalului Suprem a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise, astfel că mai multe cadre care primiseră închisoare silnică pe viaţă au rămas cu o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnică.
Prin decretul 403/ 1957 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale din RPR, li s-a stins în întregime pedepsele pe care le aveau de executat.
Pe lângă absolvirea de pedeapsă, prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne, toţi cei 21 de ofiţeri şi subofiţeri condamnaţi au fost reîncadraţi în MAI, în unităţi ale Direcţiei generale a lagărelor şi coloniilor de muncă.
Prin decret al prezidiului Marii Adunări Naţionale din 30 aprilie 1959, acestor cadre li s-a acordat vechimea neîntreruptă în MAI, pe toată durata detenţiei, iar la reîncadrare le-a acordat câte o sumă echivalentă cu salariul pe trei luni, câte o lună concediu la casele de odihnă MAI pentru refacerea stării fizice.
Rotirea torţionarilor
Cpt. Mănciulea Petru, condamnat la muncă silnică pe viaţă, a ajuns ulterior la Jilava, cpt Enache Dumitru, fost sublocotenent, comandant secţie la Jilava, condamnat la 10 ani muncă silnică, îl regăsim ofiţer prim la Penitenciarul Craiova. Plt Bucoveanu Gheorghe, condamnat la 25 de ani muncă silnică, a devenit supraveghetor la Poarta Albă, iar plt Cordoş Petru, condamnat la 10 ani muncă silnică, a devenit subofiţer serviciu la Penitenciarul Ciuc. La Piteşti a ajuns plt Spirea Jean, condamnat a muncă silnică pe viaţă iar serg maj Dobre Marin, condamnat la 15 ani muncă silnică, a devenit ulterior subofiţer escortă la Penitenciarul Craiova.
Tâmplarul cu patru clase a fost comandantul mai multor colonii de muncă
Conform fişei de cadre a lt. maj. Pavel Ion, publicată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, fostul comandant de la Salcia s-a născut la 8 septembrie în 1925 în comuna Beştepe, raionul Tulcea. Deşi tatăl său era considerat chiabur, deţinând 20 de hectare teren arabil, nu a reuşit să-i dea fiului său o educaţie. Cel care avea să înspăimânte deţinuţii de la Salcia era de meserie tâmplar, iar pregătirea şcolară se rezuma la patru clase primare.
După lăsarea la vatră s-a angajat la colonia Poarta Albă, în funcţia de referent şef, iar din iulie 1951, când s-a militarizat Direcţia Penitenciarelor a fost încadrat cu gradul de locotenent major în aceeaşi unitate. Până în martie 1953 a fost locţiitor comandant la colonia de muncă Poarta Alb, apoi promovat comandant la coloniile Bicaz, Bârcea Mare, Salcia şi Liţcani. „Ofiţerul a devenit un element îngânfat, luând măsuri uneori insuficient gândite. De asemenea, ca urmare a orgoliului său nejustificat muncea izolat“.
Ca urmare a insuficienţei sale pregătiri de cultură generală, deseori foloseşte expresii jignitoare la adresa unor subordonaţi, l-au caracterizat superiorii săi, care au cerut trecerea sa în rezervă.
Vă mai recomandăm:
Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini
Amintiri din lagărul torţionarului Florian Cormoş: „Mi-a spus că trebuie să pierim“
Se încarcă comentariile...
