Începe Festivalul internaţional de teatru pentru elevi  „Aplauze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ organizează a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru elevi „Aplauze“, cel mai important eveniment cultural al anului destinat liceenilor.

A şasea ediţie a Festivalului internaţional de teatru pentru elevi “Aplauze” va debuta duminică, 6 aprilie, cu o reprezentaţie a Teatrului Nottara din Bucureşti.

Cele opt trupe participante vor pune în scenă piese inspirate din dramaturgia naţională şi internaţională, precum şi scenarii originale. Piesele vor fi interpretate de liceeni din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Spania, Republica Moldova şi Turcia în sala de spectacole a Universităţii “Ovidius“.

Pe tot parcursul festivalului reprezentaţiile tinerilor actori vor fi jurizate de personalităţi de artă şi cultură (actori, cântăreţi, regizori, scriitori) ai oraşului Constanţa, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, presei şi organizatorilor.

Programul festivalului ”Aplauze” include ateliere de lucru coordonate de actori profesionişti în care elevii vor învăţa coregrafie, tehnici de luptă scenică, arta actorului, etc.
În cadrul evenimentului, actorii teatrului Nottara vor susţine două spectacole la sala Elpis în zilele de 6, respectiv 7 aprilie.

Program festival

Duminică, 6 aprilie
19,00 - Deschiderea Festivalului şi spectacol teatru Nottara – sala Elpis
Luni, 7 aprilie
10,00 - 13,00 - ateliere de lucru, Colegiul Naţional
Mircea cel Bătrân”
15,00 - 18,15 -  spectacole festival, Universitatea „Ovidius”
19,00 - al doilea spectacol Nottara - sala Elpis
Marti, 8 aprilie
10,00 -13,00 - ateliere de lucru, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“
15,00 - 18,40 - spectacole festival, Universitatea „Ovidius”
Miercuri, 9 aprilie
10,30 - 12,00 - Festivitatea de premiere, Universitatea „Ovidius“
 
 
 
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite