Viktoria, profesoara din Ucraina care a făcut o sală de clasă într-un adăpost: „Nu-i pot salva acum, dar caut o oportunitate“
0
Într-o ţară ajunsă fără voie în teatru de luptă, Viktoria Timosenko, o tânără profesoară ucraineană, se luptă cu disperare ca elevii să poată învăţa în continuare şi a găsit o soluţie de criză: a transformat subsolul unui adăpost în sală de clasă
Pe 24 februarie, cursul vieţii s-a schimbat pentru o ţară cu 40 de milioane de oameni, invadată peste noapte de cel mai negru coşmar. Conform datelor oficiale, aproape 400 de copii au fost ucişi şi peste 600 răniţi de la începutul războiului din Ucraina, iar cel puţin câteva mii au rămas orfani. Şi asta nu e tot. Milioane de copii au fost nevoiţi să-şi părăsească căminele şi să plece, unii la mii de kilometri de casele lor sau de ceea ce a mai rămas din ele. Alţii au rămas însă pe loc şi încearcă să-şi urmeze cursul vieţii, chiar dacă pentru ei niciodată nu va mai fi la fel.
Viktoria Timosenko este profesoară la Şcoala Borodianka, din localitatea cu acelaşi nume, doar din septembrie 2021 şi nu îşi imagina vreodată ce avea să urmeze. Cu siguranţă, nu va uita ziua de 24 februarie, când trupele Federaţiei Ruse i-au invadat ţara.
„Nu-i pot salva acum, dar caut o oportunitate“
În timp ce alţii au ales să fugă din calea invadatorilor, tânăra cu nume predestinat să învingă orice fel de greutăţi a luat o hotărâre curajoasă.
„Nu-mi place să fug. Şi sunt o optimistă. Ştiu că pot face mult mai multe de aici, iar elevii mei au nevoie de mine. Acum încerc să-i văd mai des. Pentru ei, este ca o bucăţică dintr-o viaţă trecută: unde era linişte, unde beam ceai după şcoală. Şi nu în ultimul rând, rămân pentru că aici se află familia mea. Ei nici măcar nu pot pleca de unde se află către un teritoriu protejat de forţele din Ucraina. Nu-i pot salva acum, dar caut o oportunitate“, explică ea pentru „Weekend Adevărul“.
Însă aceasta nu a fost singura ei decizie curajoasă. În infernul bombardamentelor ruseşti, ea a decis să reia orele de şcoală într-un subsol, pentru ca şcolarii să piardă cât mai puţin. Printre bombe, în adăpostul refugiului, predă deja de patru luni. Acum, ea îşi aminteşte coşmarul acelei zile în care a început practic războiul.
Prima zi de coşmar
„Pe 24 februarie eram în Borodianka. În acea zi, ca întotdeauna, am avut lecţii la şcoală. Îmi amintesc că pentru prima oră a zilei era programat un examen la clasa a X-a. Din păcate, nu l-am mai susţinut niciodată. Din acea zi, a fost haos în viaţa mea. Cursurile au fost suspendate complet în primele două zile de război“, îşi aminteşte ea.
Încă din 25 februarie, profesorilor li s-a comunicat că elevii merg într-o pauză de două săptămâni, mai rememorează Viktoria. Dar ostilităţile violente au început aproape din primele zile ale războiului.
„Prin urmare, majoritatea profesorilor şi studenţilor au fost nevoiţi să fugă departe de zona de luptă. Au fost profesorii care nu au plecat atunci, imediat, pentru că au rămas fără semnal la telefon. După două săptămâni de pauză, în şcoala noastră nu s-a reluat predarea fizică. Dar lipsa lecţiilor formale nu m-a împiedicat să comunic cu elevii şi să îi sprijin“, spune ea.
Viktoria a decis să rămână şi îşi riscă viaţa zi de zi pentru a se asigura că elevii ei beneficiază în continuare de educaţie Sursa arhivă personală
Încă de la început, Viktoriei i-a venit ideea să facă ceva pentru copii, pentru ca aceştia să nu piardă şansa la educaţie. Aşa a amenajat o pivniţă dintr-un imobil rămas ca prin minune în picioare, transformându-l în sală de clasă. „Ideea mi-a venit întâmplător, din a doua zi de ascuns în subsol. Am încercat să menţin aspecte din viaţa şcolară pentru a distrage atenţia copiilor de la război şi de la ştiri. Atunci elevii au început să întrebe lucruri legate de biologie. Aşa că m-am hotărât – de ce să nu ţin o lecţie întreagă de biologie? Nu a fost conform programului şcolar, dar ei au fost interesaţi şi distraşi, iar acesta a fost scopul principal“, povesteşte profesoara.
„Războiul e parte din discuţiile noastre“
Deşi atmosfera este apăsătoare, copiii fac şi ei ce pot ca să înveţe. „Nu a fost nevoie să îi forţez în vreun fel să se concentreze pe lecţiile mele. Am avut o relaţie de foarte mare încredere cu ei înainte de război. De aceea, elevii ştiu că la clasă vorbim despre biologie, dar dacă vor să vorbească despre război sau despre experienţele lor, mă roagă să avem o conversaţie după ore cu ei. Războiul rămâne încă parte din lecţiile noastre. Discutăm despre modul în care ostilităţile afectează animalele, ecosistemele şi condiţia umană“, adaugă tânăra.
Terorizaţi de sunetul alarmelor care anunţă bombardamentele, profesorii şi copiii încearcă să supravieţuiască, dar şi mai mult de atât. Rezistă cu greu, iar psihologii au mai mult ca oricând de lucru. De sprijinul unui psiholog are nevoie şi Viktoria, care face tot ceea ce ţine de ea ca elevii să fie cât mai puţin afectaţi de ororile războiului.
„Fiecare copil este un individ unic, aşa că trebuie găsită abordarea potrivită pentru fiecare. Pe unii dintre ei îi ajută simplele conversaţii, alţii au nevoie de ajutorul unui psiholog. În ceea ce priveşte profesorii, desigur, ne consultăm cu psihologii pentru a construi mai bine comunicarea în clasă. Starea mea emoţională a rămas stabilă mult timp. Abia după reluarea procesului de învăţare mi-am dat seama că am nevoie de ajutor. Uneori este dificil să îţi gestionezi singur emoţiile când auzi poveştile copiilor. Aşa că acum am consultaţii individuale cu un psiholog despre starea mea psihică“, mărturiseşte Viktoria.
În amintirea durerii
În ultimele luni a trecut prin cele mai grele momente din viaţa ei. Deşi a avut şansa să nu-şi piardă niciun membru al familiei, unii dintre apropiaţii Viktoriei au fost mai puţin norocoşi.
„Este ciudat, dar cel mai rău moment pentru mine a fost când cei doi elevi pe care îi evacuam, care erau cu mine, au aflat despre moartea celor dragi. Mai mult, unul dintre ei, Vova, în vârstă de 17 ani, şi-a pierdut bunica, care era persoana lui cea mai apropiată. Îmi amintesc durerea lui. Împreună am încercat să depăşim căderile nervoase şi atacurile de panică. La un moment dat, nu a mai putut respira din cauza plânsului. Şi asta a fost înfricoşător“, rememorează tânăra.
Însă chiar dacă familia sa a scăpat nevătămată, veştile nu sunt bune. Familia se află într-o localitate ocupată de ruşi, iar de curând şi-a pierdut cea mai bună prietenă, împuşcată mişeleşte de invadatori.
„Rudele mele sunt în viaţă, dar părinţii şi sora mea sunt în Melitopolul ocupat. Cea mai bună prietenă a mea a fost împuşcată mortal de armata rusă. Ea şi familia ei tocmai încercau să plece spre un teritoriu controlat de Ucraina. Ruşii i-au lăsat să treacă la punctul de control, dar după ce au trecut, au deschis focul cu mitraliere asupra maşinilor. Din păcate, prietena mea şi tatăl ei au murit pe loc. Şi-a acoperit fratele mai mic, care a rămas nevătămat. Şi mama acesteia a fost rănită, dar a supravieţuit“, e trista realitate expusă de Viktoria.
Chiar şi aşa, ea nu îşi permite să se lase pradă spaimelor şi continuă să fie optimistă şi să-i impulsioneze şi pe cei din jurul ei. Este convinsă că anul acesta îşi va sărbători ziua de naştere într-o ţară liberă. „Ucraina va câştiga şi ne vom întoarce la graniţele noastre, care erau la începutul lui 2014. Şi cu siguranţă se va întâmpla anul acesta... Pentru că vreau să-mi sărbătoresc ziua de naştere, pe 21 decembrie, alături de toate rudele şi prietenii mei, undeva, în Sevastopol“, a conchis Viktoria.
Fiecare copil este un individ unic, aşa că trebuie găsită abordarea potrivită pentru fiecare. Pe unii dintre ei îi ajută simplele conversaţii, alţii au nevoie de ajutorul unui psiholog. - Vicktoria Timosenko
Vă mai recomandăm şi:
Câte războaie poate purta în paralel Rusia. Expert: „Nici măcar o invadare a Moldovei nu e posibilă”
Se încarcă comentariile...
