VIDEO Românul care şi-a vândut rinichiul cu 7.500 de dolari la Cluj: pacienţii veneau cu avioane militare, iar donatorii erau păziţi cu Kalaşnikovul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Iacob a povestit cum şi-a vândut un rinichi unui azer şi a fost transplantat la ICUTR Cluj. FOTO: R.F
Iulian Iacob a povestit cum şi-a vândut un rinichi unui azer şi a fost transplantat la ICUTR Cluj. FOTO: R.F

Primul dosar de trafic de organe din România a fost încheiat în 2005 cu neînceperea urmăririi penale. Iulian Iacob, care s-a autodenunţat atunci, vrea redeschiderea dosarului şi face dezvăluiri: un transplant costa circa 200.000 de dolari, unii pacienţi veneau cu avioane militare şi cu gărzi înarmate. Deputatul Emanuel Ungureanu va interpela SRI, SIE, ministerele Apărării şi de Externe în legătură cu elementele noi din dosar.

Braşoveanul Iulian Iacob (45 de ani), care s-a autodenunţat în 2005 spunând că şi-a vândut un rinichi cu 7.500 de dolari, a fost marţi, 23 ianuarie 2018, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, locul unde a fost operat de medicul Mihai Lucan, pentru a povesti presei detalii incredibile din primul dosar de trafic de organe din România. 
 

De ce face asta? Pentru că doreşte ca dosarul, finalizat atunci cu Neînceperea Urmăririi Penale (NUP) de către DIICOT Cluj, să fie redeschis: „Eu, prin fapta mea penală, am salvat viaţa unui om. Eu îmi trag ponoasele mele, dar fiecare să şi-şi tragă pe partea lui. Clinica privată Lukmed a fost făcută din rinichii lui Iacob, Herlea şi Ivaşcu (Iacob spune că a convins încă doi bărbaţi să-şi vândă rinichii unor pacienţi transplantaţi de Mihai Lucan-nr)”. Braşoveanul susţine că dosarul a fost muşamalizat. 

Interpelări la SIE, SRI, MAPN, MAE

Alături de el s-a aflat deputatul clujean Emanuel Ungureanu (USR), cel de la care a pornit dosarul medicului Mihai Lucan, care este cercetat în arest la domiciliu de către procurorii DIICOT pentru delapidarea Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj (ICUTR). Acesta a susţinut că sunt elemente noi în dosar care trebuie cercetate: „Au fost persoane care nu au fost audiate. Nu este foarte clar cum nişte avioane militare erau folosite pentru a aduce pacienţi la Institut. Într-un interviu in 2015, profesorul Lucan recunoaşte că a adus străini aici, vorbeşte despre azeri şi despre avioane militare israeliene cu care erau transportaţi. Avem şi declaraţiile domnului Iacob. E treaba DIICOT să cerceteze, deoarece lucrurile sunt cât se poate de publice, domnul Iacob este cât se poate de în viaţă, la fel cum sunt şi ceilalţi domni, Ivaşcu şi Herlea (bărbaţi care şi-au vândut pe bani rinichii la Cluj-nr)”. 
 

Ungureanu a susţinut că de miercuri va depune interpelări la Serviciul de Informaţii Externe, la SRI, la Ministerul Apărării Naţionale, la Miniseterul Afacerilor externe pentru a lămuri acuzaţiile grave care sunt aduse de Iulian Iacob. 

Emanuel Ungureanu, despre traficul de organe de la ICUTR I

Iulian Iacob: „Erau aduşi cu avioane militare”

Iulian Iacob a ajuns în anul 2000, pe când avea 27 de ani, la ICUTR Cluj după ce a citit un anunţ la ziar. „La diverse, am văzut un anunţ foarte vag: caut donator de rinichi. Era mama unui băiat care era internat aici la ICUTR”, a povestit el presei clujene. Ajuns la Cluj, Iacob a fost convins de juristul Institutului, Emil Sabău, să-i vândă rinichiul unui azer pentru 7.500 de dolari. „Poţi să vii urgent înapoi la clinică deoarece profu l-a pus în avion pe străin şi dimineaţa e la clinică”, i-a spus Sabău după ce a făcut analizele şi s-a întors în Braşov. 

Iacob povesteşte despre o discuţie pe care a avut-o cu Sabău: „L-am întrebat cum Dumnezeu aduce pacienţii cu avionul, nu îi întreabă nimeni nimic la aeroport? Sabău mi-a spus atunci că erau aduşi cu avioane militare, curse charter. Acelaşi lucru mi-a fost confirmat şi de ambasadorul României la Vatican, Gheorghe Gheorghiu Iuliu Pancratiu, care a mai spus că el rezolva actele”.  

Iacob: Lucan a băgat în buzunarul său şi al mafiei 900.000 de dolari

 

Donatorul era păzit cu Kalaşnikovul

Iacob a mai povestit că pacientul azer căruia i-a donat rinichiul era însoţit de trei persoane înarmate: „Erau în faţa uşii, la domn profesor. Erau în civil, unul cu Kalşnikov şi ceilalţi aveau geci scurte şi li se vedea tocul de la pistol. Ulterior l-am întrebat pe Sabău ce caută acei oameni cu armele în Institut. Mi-a explicat că a fost tot aşa un azer, care a plătit pentru rinichi, iar apoi donatorul a fugit. Rolul lor era să aibă grijă să nu fugă donatorul”.  

Iulian Iacob povesteşe cum a ajuns să-şi vândă rinichiul 

Un transplant costa 200-225.000 de dolari

Iacob a mai susţinut că tot din discuţiile cu Emil Sabău a aflat cât costa un transplant. „Un transplant la italieni şi nemţi costa 200.000 - 225.000 dolari sau de mărci. Când discutam de preţuri, mi-a spus el, la fiecare tranzacţie avea comisionul de 10.000 de dolari, iar restul mergea la profu (Mihai Lucan-nr) şi profu împărţea mai departe. Din partea asta îmi luam şi eu banii”. În cazul lui Iacob însă lucrurile nu au mers aşa cum stabiliseră: adică să primească 5.000 de dolari după transplant şi 2.500 la primul control.

„Sabău m-a dus la WC şi mi-a dat teancul de bani. Mi-a dat doar 2.500 de euro. Mi-a spus că nu are mai mulţi pentru că domn profesor îşi face casa şi are nevoie de bani”, povesteşte Iacob. Pentru a primi restul de bani plus un bonus de 1.000 de dolari, acesta a fost convins să mai aducă potenţiali donatori de rinichi la Institut. Astfel, au ajuns să-şi vândă rinichii şi donatorii Herlea şi Ivaşcu, ultimul nefiind audiat niciodată de către DIICOT. 

Iacob: erau cu pistoale şi Kalaşnikov la clinică la dom profesor

 

Iacob: Lucan a ştiut despre preţul tranzacţiei cu rinichi

Iacob a susţinut că detaliile privind vânzarea rinichiului le-a stabilit cu juristul ICUTR, Emil Sabău, dar Lucan ar fi ştiut despre tranzacţie. „După ce am fost pregătit de transplant, după ce mi s-a introdus un furtun în vezică, a venit dânsul în salon şi mi-a spus: <<Cum te simţi soldăţelule>>. <<Mă simt bine>>. <<Nu trebuie să-şi fie frică pentru că e o să fie operaţie 10-15 minute. Soldăţelule, eşti mulţumit de banii pe care i-ai discutat cu Sabău?>>. Am văzut că şi el ştia, dar nu am discutat suma”, a mai spus Iacob. Acesta mai spune că s-a autodenunţat deoarece „oamenii de la anti-drog” au pus presiune pe el care să denunţe un alt medic care făcea în acea vreme operaţii de transplant la Institutul de la Fundeni, dar cu care nu avusese contact. 
 

Iacob: tranaplantul de rinichi costa de la 200.000 la 225.000 de dolari

Ungureanu: „Acum nu se mai întâmplă astfel de lucruri”

Deputatul Emanuel Ungureanu a ţinut să sublinieze că acum la ICUTR activitatea de transplant se face legal şi corect. 
 

„Am venit azi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal să refacem traseul pe care trebuiau să-l parcurgă cei care în anul 2000/2003 îşi traficau un rinichii, vorbim de români săraci care erau păcăliţi de o reţea coordonată de profesorul Mihai Lucan să vândă un rinichi pe bani foarte puţini. Cele mai importante sume intrau cu siguranţă în buzunarul lui Lucan şi probabil a unor medici din Institut. La această oră nu se mai pot întâmpla asemenea lucruri, mai ales că de la plecarea profesorului Lucan s-au introdus reguli foarte stricte. Pentru cei care au nevoie de un rinichi trebuie să ştie că acum nu se mai face ceea ce se făcea pe vremea domnului Iacob, aici de faţă”, a explicat deputatul. 

Emanuel Ungureanu: „Aşa ceva nu se mai întâmplă azi la ICUTR” la ICUTR 

Reacţia lui Lucan

Medicul Mihai Lucan a fost contactat pentru a-şi spune punctul de vedere, dar nu a dorit să dea o reacţie. 

Medicul Mihai Lucan a fost întrebat în 2005 de ziariştii de la Jurnalul Naţional despre acuzaţiile ce-i sunt aduse: „Domnule, această instituţie nu este una de trafic de organe. Nu a fost niciodată! Această instituţie salvează zilnic mii de oameni, oferindu-le o şansă atunci când nimeni nu le-o mai acordă. Dacă un asemenea individ iese în faţă şi persistă cu chestia asta, s-ar putea sa încerce o treabă care să se răsfrângă asupra întregului sistem de transplant din România. Şi asta nu oricând, tocmai atunci când urmează să primim avizul de la Comunitatea Europeană şi când în Cluj urmează să deschidem noi centre de transplant renal”. 

Citeşte şi

VIDEO Mărturia cutremurătoare a românului care şi-a vândut un rinichi pe 7.500 de dolari. Cazul de trafic de organe a fost muşamalizat de autorităţi

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite