VIDEO Povestea eroului fără armă din Al Doilea Război Mondial, demnă de Oscar: 75 de camarazi salvaţi de un singur om într-o noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desmond Doss
Desmond Doss

Desmond Doss este numele unui erou de război american care, în Al Doilea Război Mondial, a salvat, în bătaia puştii, 75 de camarazi în lupta de pe insula japoneză Okinawa. Fapta sa este cu atât mai admirabilă cu cât el, datorită credinţei sale, a luptat pe front, ca medic militar, fără să atingă vreo armă. Povestea sa a fost ecranizată de Mel Gibson în filmul „Hacksaw Ridge“, apărut în noiembrie, anul trecut, şi a luat două Oscaruri.

”Doamne, ajută-mă să mai salvez încă unul! Încă unul!”, sunt cuvintele lui Desmond Doss, un american care şi-a slujit ţara în AL II-lea Răboi Mondial fără să pună mâna pe armă. În mai 1945 a salvat 75 de soldaţi militari răniţi de japonezi la Okinawa. Gestul său i-a impresionat nu doar camarazii săi aflaţi pe front cu el, care iniţial l-au ridiculizat pentru credinţele sale, ci şi pe cei de acasă. La întoarcere şi după ce rănile de pe front s-au vindecat, Desmond Doss a primit Medalia de Onoare, cea mai mare distincţie militară americană, din partea preşedintelui Truman. 

Oricât de incredibil sună, Doss a refuzat să folosească o armă datorită credinţei sale - adventist de ziua a şaptea, rămând în istorie drept primul contestator de conştiinţă din armata americană care câştigă Medalia de onoare. 

Doss a murit în martie 2006, la vârsta de 87 de ani, iar la zece ani distanţă i s-a mai îndeplinit un vis: acela de a transmite lumii povestea sa prin intermediul unui film în care să fie clar explicate principiile sale de viaţă şi să joace o influenţă pozitivă asupra tinerilor, scrie pe desmonddoss.com.  

În imaginile înregistrate rămase cu Desmond Doss - secvenţe din ele apar şi la finalul filmului Hacksaw Ridge - , acesta povesteşte că, tânăr fiind, se uita la poza lui Cain şi Abel, cei doi fraţi, şi nu înţelegea de ce unul l-a ucis pe celălalt. Mai spune că el va salva vieţi. Desmond s-a născut în Lynchburg, din statul Virginia, în familia unui tâmplar crescut şi educat în cultul adventiştilor de ziua a şaptea, cult ce nu acceptă violenţa ca soluţie de rezolvare a problemelor şi care nu foloseşte arme de niciun fel.

3 mile pe jos ca să doneze sânge

Sora sa a povestit, publicaţiilor americane, că fratele ei era mereu săritor când venea vorba de a ajuta pe cinvea. Ea declarase, potrivit historyvshollywood.com, că Doss auzise de un accident pe Drumul 29 şi că a mers 3 mile pe jos ca să doneze sânge pentru o femeie rănită în acel accident.

Determinarea, încăpăţânarea după camarazii militari ai lui Doss, de a nu folosi o armă are în spate nu doar credinţa în care a fost crescut Doss, ci şi o întâmplare din copilăria sa: tatăl său l-a împuşcat pe unchiul său, deşi în film secvenţa e altfel nuanţată - Doss a ridicat puşca asupra tatălui său deoarece îi lovise mama.

S-a înrolat deoarece vroia să-şi servească ţara ca medic şi după multe ironii din partea camarazilor militari - nu s-a ajuns până la Curtea Marţială, cum apare în filmul lui Gibson, potrivit historyvshollywood.com - a plecat pe front ca doctor. A luptat în Divizia 77 a armatei americane, divizie numită ”Statuia Libertăţii”, pe fronturile din Guam Leyte (Filipine) şi Okinawa. 

”Am simţit că a fost o onoare să-l servesc pe Dumnezeu şi să-mi slujesc ţara”, spune Desmond Doss. Potrivit eroului american, cea mai mare răsplată primită a fost ”când camarazii vin şi-ţi mulţumesc că îţi datorează viaţa”.

Un alt fapt pe cât de admirabil ca gest, pe atât de neobişnuit a fost accentuat în filmul lui Mel Gibson, nu doar în documentarul despre viaţa eroului: momentul atacului din 5 mai 1945 a insulei japoneze a fost amânat până când Doss - după ce salvase cei 75 de răniţi şi soldaţii îl priveau cu admiraţie - şi-a terminat rugăciunile. Atacul era într-o zi de sâmbătă, când, datorită cultului religios, Desmond Doss nu avea voie să lucreze. În acea zi, americanii i-au înfrânt pe japonezi la Okinawa, cu Desmond Doss alături de ei.

Desmond Doss povesteşte cum a salvat 75 de camarazi (credit video: Youtube MedalofHonorBook)

Trailerul filmului regizat de Gibson:

Filmul lui Mel Gibson a avut 6 nominalizări la Oscarurile din acest an şi a obţinut două premii: pentru cel mai bun sunet şi pentru cel mai bun montaj video.

Mai puteţi citi:

A fost găsit vinovatul pentru gafa istorică de la gala Oscar 2017: „Se simte absolut oribil!“ Ce i-ar fi distras atenţia celui care a greşit FOTO VIDEO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite