VIDEO Cum ajută filmele în educarea copiilor. Cele trei întrebări pe care fiecare părinte ar fi bine să şi le adreseze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o conferinţă TEDx din 2012, Colin Stokes, director la o firmă de branding şi comunicare din SUA, a vorbit despre latura educativă a filmelor pe care le vedem. Acesta este tatăl a doi copii.

Colin Stokes este director la firmă din SUA şi manager la o organizaţie non-profit din domneiul educaţiei ce încearcă să ajute copiii defavorizaţi din opt state americane. Fost actor şi designer grafic în New York, acesta şi-a început discursul la TEDx, în 2012, povestindu-le celor din sală că ”trăim ancoraţi în prezent şi ne creştem copiii într-un complex de fantezie, spectacol şi industrie”.

A vorbit mai întâi despre filmul „Vrăjitorul din Oz“, pe care l-a văzut cu fiica sa când avea câţiva anişori, apoi despre „Războiul stelelor“ pe care l-a vizionat mai târziu cu fiica sa, dar şi cu fiul său care avea 3 ani şi reuşise să se pitească fără ca adulţii din casă să-l observe decât atunci când filmul era în toi.

„E mare diferenţă între cele două filme, câteva deosebiri majore între „Vrăjitorul din Oz” şi toate filmele din prezent. Există foarte puţină violenţă în „Vrăjitorul din Oz”.  ... Un alt lucru unic la „Vrăjitorul din Oz” este că personajele cele mai viteze, înţelepte şi chiar şi cele negative sunt toate femei. Am început să îmi dau seama de asta când i-am arătat fiicei mele „Războiul stelelor”, ani mai târziu, şi situaţia era diferită. În acel moment aveam şi un fiu. Avea numai trei ani pe atunci. Nu fusese invitat la difuzare. Era prea mic pentru asta. (...) Nu ştiu dacă înţelegea ce se petrece, dar e cu totul absorbit. Mă întreb ce anume îl fascinează. Oare prinde idea curajului, perseverenţa şi loialitatea? Înţelege faptul că Luke se înrolează în armată ca să răstoarne guvernul? Sau e atras de faptul că sunt numai băieţi în univers, cu excepţia Mătuşii Beru şi, bineînţeles, a acestei prinţese, care-i grozavă, dar care aşteaptă aproape tot filmul să-l recompenseze pe erou cu o medalie şi o ochiadă, să-i mulţumească pentru a fi salvat universul cu ajutorul puterilor magice cu care s-a născut?“, povesteşte Colin.

Experienţa l-a făcut să se întrebe de ce există atâta forţă în filmele pentru copii şi să analizeze situaţia. A observat că filmele se axează foarte mult pe înfrângerea personajului negativ şi pe obţinerea recompensei, nu pe relaţii şi alte călătorii.

„Ei bine, aproape niciun film nu trece testul Bechdel. Nu ştiu dacă aţi auzit de testul ăsta. N-a prins la public încă şi n-a luat amploare, dar poate iniţiem o mişcare astăzi. Alison Bechdel e o autoare de benzi desenate şi prin anii 80 a înregistrat o conversaţie cu un prieten despre evaluarea filmelor pe care le vizionau. E simplu. Sunt trei întrebări care trebuie puse: Există în film mai mult de un singur personaj feminin care are replici? Încercaţi să atingeţi standardul acesta. Iar aceste femei îşi vorbesc pe parcursul filmului? Şi conversaţia lor este şi despre altceva în afară de băiatul pe care amândouă îl plac?“, punctează Colin Stokes.

Potrivit acestuia, dintre cele mai populare 100 de filme, doar 11 au în rolul principal femei. Şi-a întrebat fiica care e personajul ei favorit din „Războiul stelelelor“. Răspunsul a fost Obi-Wan Kenobi şi Glinda. S-a gândit de ce aceste două personaje le-a ales fiica sa şi concluzia a fost:

„Sunt cei doi oameni din film care ştiu mai mult decât oricine altcineva şi cărora le place să-şi împărtăşească cunoştinţele altora pentru a-i ajuta să-şi realizeze potenţialul. Sunt lideri. Mi-ar plăcea o astfel de călătorie pentru fiica mea, mi-ar plăcea o astfel de călătorie pentru fiul meu. Vreau mai multe călătorii de genul acesta. Vreau mai puţine călătorii în care fiului meu i se spune: - Du-te şi luptă singur! şi mai multe în care vede că e sarcina lui să se alăture unei echipe, poate unei echipe conduse de femei, pentru a ajuta alţi oameni să devină mai buni, să fie mai buni, precum Vrăjitorul din Oz“.

Mai puteţi citi:

VIDEO Confesiunea unui model care a lucrat pentru Prada, Calvin Klein, Vogue, Chanel: „Înfăţişarea nu e totul“

Într-o prelegere TEDx, Cameron Russell, manechin pentru Prada Calvin Klein, Vogue, Elle, Chanel, a vorbit despre puterea imaginii şi rolul ei în reuşitele şi eşecurile noastre.

Drama unei musulmane în SUA lui 2001: „Vorbesc despre comunitatea mea de parcă ar fi o tumoare în corpul Americii“

Îmbrăcată în portul tradiţional, Dalia Mogahed a povestit, în luna februarie a acestui an, de pe scena TEDx cum a devenit în ochii unor americani din cercetătoare a comunităţilor islamice în suspect de terorism. Sentimentele care au încercat-o şi evenimentele prin care a trecut sunt covârşitoare. Iar mesajul ei e simplu: fanatismul e mortal, nu doar imoral.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite