VIDEO Bucătari de la Oxford School of Hospitality Management vor găti la Transilvania Fest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucătarii de la Oxford vor reinterpreta reţetele tradiţionale. FOTO:
Bucătarii de la Oxford vor reinterpreta reţetele tradiţionale. FOTO:

Transilvania Fest 2013 aduce la Cluj experţi în domeniul gastronomic de la Universitatea Oxford School of Hospitality Management, care vor face demonstraţii de gătit. Evenimentul, care are loc între 20 şi 22 septembrie, în Piaţa Unirii, cuprinde târguri ale producătorilor locali, spectacole folclorice şi fiecare seară de festival va fi încheiată de proiecţii de film, găzduite de Casa TIFF.

Transformat în festival itinerant de cultură  şi mâncare, după ce a debutat în 2005 ca Turda Fest, festivalul se află la ediţia a opta şi este organizat de Asociaţia Transilvania Fest, alături de Primăria Municipiului Cluj‐Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj, prin Asociaţia Produs de Cluj şi Centrul Judeţeanpentru Conservarea  şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Totodată, acesta se desfăşoară sub Înaltul Patronaj Naţional al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României  şi Înaltul Patronaj Internaţional al Alteţei Sale Regale Prinţul Charles de Wales. În cadrul festivalului, peste 100 de producători vor participa la târgul din Piaţa Unirii. Vizitatorii vor descoperi produse naturale, cum arfi mierea cu anason şi fructele în miere, caşul maturat,sucurile şi siropurile, uleiurile presate la rece cu diferite mirodenii – piperroşu, cimbru, busuioc sau ardei iute – dulceţurile şi ceaiuritradiţionale sau produsele de patiserie.

Chef de la Oxford School of Hospitality

De asemenea, Piaţa Unirii va găzdui demonstraţii culinare prezentate de Paul Bloomfield, cunoscutul chef londonez pasionat de Transilvania. Acestuia ise vor alătura sous‐chef‐ul Boysie James Kevill şi o echipă de voluntari de la Oxford Brookes School of Hospitality Management. Pe lista preparatelor se află  gnocchi şi cârnăcioritradiţionali cu varză kale şi salată de fasole, tocana românească de miel,tarta de măr şi afine şi tortul de trandafiri cu gem de zmeură şi fistic. „Publicul străin începe să  guste bucătăria autohtonă, cu propriile reinterpretări  şi arome variate. Avem astăzi variante moderne minunate ale unorreţete tradiţionale. Bucătarii devin din ce în ce mai creativi  şi dau un suflu proaspăt bucătăriei transilvănene. E un lucru extraordinar pentru România, mai ales că  ajută  la păstrarea reţetelor autohtone, parte din moştenirea culturală  a regiunii”, precizează Pamela Raţiu, preşedintele Asociaţiei Transilvania Fest.

300 de artişti populari

Programul festivalului include – printre altele – şi parade ale portului popular, care se vor derula în Piaţa Unirii  şi pe Bulevardul Eroilor. Acestea vor reuni câte 300 de artişti populari din toată  Transilvania. Detaliile complete sunt disponibile în Programul Transilvania Fest 2013. „La Transilvania Fest, alături de meşteşugarii  şi producătorii locali, URSUS aduce în atenţia participanţilor un alt simbol autentic românesc: ursul brun. Prin activităţile interactive din cadrul festivalului, ne propunem să evidenţiem rolul pe care îl are ursul în cultura românească, precum  şi importanţa de a proteja această specie. Pentru noi, Transilvania Fest este locul în care se împletesc perfect toate valorile, simbolurile  şi tradiţiile româneşti”, declară  Mihai Bârsan, Vice‐Preşedinte MarketingURSUS Breweries,sponsorul principal al evenimentului. Organizat şi cu susţinerea Raţiu Family Charitable Foundation, evenimentul îşi propune să încurajeze turismul culinar şi cultural, prin dezvoltarea sustenabilă a acestora, fiind un promotor al Transilvaniei bogate în obiceiuri şi meşteşuguri valoroase.

Vezi aici întregul program

Citeşte şi 

TIFF în top 100 de festivaluri de film din lume. Cea mai importantă revistă a industriei mondiale de film promovează Clujul drept o viitoare destinaţie cinematografică de succes

Tudor Giurgiu, regizor: „Cinematografia este un teren al nimănui“

Usturoi ardelenesc pe covorul roşu. Şi nu oriunde, ci la Festivalul de Film de la Cannes

FOTO VIDEO Tom Sawyer, varianta de Cluj. „Transylvanian Garlic“, filmul prieteniei dintre un copil ţigan şi unul român

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite