VIDEO Peste 5.000 de oameni, în stradă la Cluj. Istoric cu părul alb: „Suntem cei incapabili să asistăm pasivi la alungarea din ţară a unei cincimi din popor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 5.000 de oameni au protestat duminică, 24 iunie, la Cluj. Clujenii s-au adunat de la ora 19.00 în Piaţa Unirii.

UPDATE 22.36 Protestul s-a încheiat. În piaţă au mai rămas câţiva manifestanţi care cântă piese folk. 

UPDATE 22.13 Manifestanţii cântă imnul naţional. 

UPDATE 22.00 Protestatarii au aprins, din nou, lanternele telefoanele şi strigă ”Priveşte, priveşte, spre ceea ce uneşte!”, iar apoi au cântat ”Imnul golanilor”. 

Au strigat ”Jos dictatorul!” şi au cântat o piesă în memoria eroilor de la Revoluţie.

UPDATE 21.52 Manifestanţii revin în Piaţa Unirii, de unde a început protestul. Oamenii scandează ”mergem până la capăt!”.

UPDATE 21.40 Mulţimea revine scandând spre centru, spre Piaţa Lucian Blaga. Oamenii aprind lanternele de la telefoane, aşa cum au făcut şi ieri. S-au aşezat jos şi au ridicat telefoanele.

În faţa Casei de Cultură a Studenţilor se strigă ”Demisia!”, ”Jos Guvernul!” şi ”Jos, Dragnea, jos, că eşti un ticălos!”, ”Afară, afară, cu PSD din ţară!”.

UPDATE 20.58 Numărul manifestanţilor depăşeşte 5.000.

Imagine indisponibilă

UPDATE 20.47 Mulţimea a stat câteva minute în faţa Prefecturii Cluj unde s-a scandat ”Cuib de hoţi şi de mafioţi!”, ”Demisia!”.

Manifestanţii se îndreaptă spre Piaţa Mihai Viteazul.

UPDATE 20.44 Oamenii scandează ”PSD, ciuma roşie!”, ”Viorica, nu semna condamnarea ta!”, ”Justiţie, nu corupţie!”, ”Hoţii!”, ”Nu scăpaţi!”.

UPDATE 20.19 Mulţimea s-a oprit în faţa sediului PSD Cluj. Se strigă: ”PSD, ciuma roşie!”, ”Dragnea şi ai lui, trădătorii neamului, nu scăpaţi!”. 

UPDATE 20.10 Mulţumea s-a pornit în marş. Sunt circa 2.000 de manifestanţi.

UPDATE 20.00 Un istoric, cu părul alb, a rostit câteva gânduri scris epe hârtie: ”Noi trebuie neapărat să avem un program. Nu e suficient să spunem ce nu ne place. Suntem tineri şi bătrâni, parte a poporului suveran - nu am făcut altceva decât am adunat ce am auzit în astea 3-4 zile de proteste - suntem cei incapabili să asistăm pasivi la alungarea din ţară a unei cincimi din popor. Nu mai răbdăm să vedem distrugerea prin jertfă, jaf a tot ce a făurit poporul român în 100 de ani de România Mare şi peste 150 de ani de monarhie modernă. Suntem în stradă să ne spunem părerea că altfel puterea majoritară nu e dispusă să asculte nici partidele din opoziţie, nici profesionişti independenţi, sub pretextul că suntem statul paralel”. 

UPDATE 19.47 În Piaţa Unirii din Cluj sunt câteva sute de manifestanţi. ”Dăm speranţă şi altora! (...) Parlamentul este al poporului, în primul rând!”, a spus un tânăr în Piaţa Unirii, la microfon.

UPDATE 19.38 Discursurile continuă. Între acestea lumea scandează lozinci ca: ”Justiţie, nu corupţie”, ”Cuib de hoţi şi de mafioţi”, ”Uniţi, salvăm toată România!”.

UPDATE 19.30 Un bărbat din Oradea a intrat prin telefon şi le-a spus manifestanţilor din Cluj că şi acolo au fost instalate corturi, după modelul clujenilor. Discuţia s-a încheiat cu o scandarea lozincii: ”Cluj, Oradea, Bucureşti, Dragnea o s-o păţeşti!”.

În Piaţa Unirii din Cluj sunt 11 corturi. Iniţial erau 3.  

UPDATE 19.18 Protestul a început în Piaţa Unirii. Se rostesc discursuri.

Live de la protest credit: Facebook Umbrela Anticorupţie 

Ştire iniţială:

S-a anunţat un nou protest duminică, 24 iunie, la cluj. Evenimentul de pe Facebook este organizat de grupările civice Corupţia ucide şi Umbrela Anticorupţie Cluj şi se numeşte „Cluj - O.U.G 13 revine! Suntem aici şi îi vom opri!“.

Mesajul postat pe Facebook:

„Nu plecăm până nu suntem ascultaţi!

SOLIDARITATE! Hai în stradă!

După 600.000 de oameni în stradă în 2017 şi alte zeci şi sute de mii ieşiţi anul acesta, infractorul suprem doreşte să "reînvie" fatidica OUG 13. A cerut scuze infractorilor încarceraţi în penitenciare că nu au mai multe drepturi decât cei care respectă legile ţării. Oamenilor cinstiţi nu le va cere vreodată iertare, fiindcă nu poate înţelege cum poate cineva să aibă o viaţă prosperă în timp ce îi respectă pe ceilalţi. Dar noi înţelegem şi ştim că fără un stat corect, vieţile noastre sunt la mila infractorilor!

Ce vrea Dragnea acum:
• Impunerea unui prag de 200.000 de euro şi scăderea limitelor pedepsei, de la 2 la 7 ani cât este în prezent, la 1 – 5 ani.

Codul penal va intra în dezbaterea comisiei speciale condusă de nimeni altul decât obedientul Florin Iordache, fostul artizan al Ordonanţei de Urgenţă 13. Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat pe 21 iunie, în primă instanţă, la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.

Când ieşim? În fiecare zi, până ne atingem scopul.

Cine vine? TU. Nu "opoziţia", nu "Europa", nu "Preşedintele", nu "Dumnezeu". Dacă tu nu te mişti, să nu spui pe urmă că alţii au fost de vină.

Cu cine? Cu familia, cu prietenii, cu vecinii, cunoscuţii, cu fiecare om la care te poţi gândi şi pe care îl poţi aborda. Cu toţi cei din lista ta de telefon. Cu toţi cei din lista ta de mail. Pune mâna şi sună. Pune mâna şi scrie. Ridică vocea şi strigă. Altă opţiune nu mai e.

Cum? Cu toată luciditatea, dar şi cu toată furia din lume. Cu toată demnitatea de care mai eşti în stare. Cu toată grija faţă de tot ceea ce şi toţi cei care îţi sunt preţioşi. Fără clintire. Fără ezitare.
Până când trebuie. Până cădem toţi sau cad ei de la putere.
Până la capăt, al nostru sau al lor. - via Dumitru Valcu

Pe cei care vor să se alăture protestatarilor care au rămas cu corturile în centrul Clujului 24/24, îi invităm în acest grup: https://www.facebook.com/groups/231989700741654/“.

Mai puteţi citi:

VIDEO Peste 3.000 de clujeni au protestat: „Nu vrem să fim conduşi de hoţi!”. Jandarmii au fost aplaudaţi

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite