Un „DJ“ care mixează cu imagini: artistă din România cu expoziţii în Paris, New York şi Bruxelles

Ana Maria Huluban (30 de ani), artist fotograf care a obţinut recunoaşterea şi afară, a avut expoziţii la Paris, New York şi Bruxelles. Ea experimentează o gamă largă de medii, de la fotografie (analog şi digital) şi până la grafică 3D, medii mixte, video, instalaţii interactive audio-video. În acelaşi timp, este profesor la o şcoală privată din Cluj, Transylvania College.

Pasiunea pentru fotografie i-a fost insuflată de fratele său, cel care i-a făcut cadou şi primul aparat foto, în adolescenţă. A fost dragoste la prima vedere, iar Ana Maria nu a mai lăsat aparatul din mână. Tot în aceeaşi perioadă, a descoperit, alături de fratele ei mai mare, cinematografia europeană. O fascinau filmele lui Bergman, Tarkovsky şi Kieslowski, iar colecţia de cd-uri şi dvd-uri cu filme a rămas martoră a pasiunii. Ulterior, tânăra originară din Bucureşti a fost admisă la Universitatea de Artă şi Design din Cluj.

A renunţat la Fashion pentru fotografie şi video

„Primul an de facultate l-am petrecut la Fashion, dar cred că doar pentru că din copilarie eram atrasă de acest domeniu şi mi s-a părut că aşa trebuia să continui. După un an am conştientizat că-mi doresc altceva. Astfel, înainte să dau din nou examenul de admitere, de data asta pentru secţia Foto-Video, mi-am luat primul Dslr pe care m-am încăpăţânat să-l folosesc pe setări manuale încă de la început”, rememorează Ana Maria. Ambiţioasă şi, în egală măsură pasionată, ea nu a abandonat în pofida faptului că primele tentative nu păreau prea încurajatoare. 

„După vreo 1.000 de fotografii arse, prea întunecate, prost încadrate şi grăbite, am învăţat cum să privesc. Atenţia la detalii tehnice şi de conţinut mi s-a dezvoltat şi mai mult când am început să fotografiez exclusiv pe film, o nouă provocare pe care mi-am setat-o pentru a reuşi să realizez fotografii bune. Fiind constrânsă de imposibilitatea de a le vedea pe moment sau de a verifica expunerea, am început să vizualizez tot mai mult unghiuri posibile de fotografiat şi cum aş dori să arate produsul final. Astfel, treptat m-am îndreptat spre colaje digitale şi serii de lucrări fotografice bazate pe concepte care mă interesau. Am ales de la început o cale a fotografiei care nu se încadreaza în clasicele categorii de portret, natură sau peisaj, ci pur şi simplu folosirea ei ca un mediu pentru crearea de lucrări de artă”, a precizat tânăra artistă. 

„Încă din primii ani de activitate, pe lângă fotografie am experimentat şi interactivitatea. Un rezultat este instalaţia audio-video „Miopie” în care privitorul este invitat să-şi pună căştile şi să ia loc în faţa unui ecran pe care se va derula un video. Dacă îşi întoarce privirea de la video, acesta se va reseta şi o va lua de la început. Dacă totuşi privitorul are răbdare să urmească ecranul timp de un singur minut, atât cât dureaza, el se va primi pe sine la final, imaginea lui va aparea pe ecran dupa acea scurtă experienţă audio-video meditativă. 

A studiat la Cluj, Brno şi Izmir

Şi pentru că şi-a dorit mereu să se perfecţioneze, a profitat din plin de şansa de a studia afară, cu bursă. Iar experienţele din Cehia şi Turcia i-au lărgit şi mai mult orizontul.

„Am luat parte la cursul de istoria artei video de la Brno, deşi se tinea în limba cehă, îmi notam referinţele prezentate de profesor şi le exploram singură mai apoi pentru a înţelege toate detaliile. Un profesor foarte pasionat de circuite electrice m-a învăţat cum să leg unul pentru a construi un theremin. În cadrul aceluiaşi curs am învătat şi despre senzori şi interactivitate. Astfel, am profitat de ocazie şi cu ajutorul unui coleg am creat o instalaţie audio-video interactivă pe care odată revenită acasă am reuşit s-o prezint publicului din Cluj în cadrul festivalului Temp D’Images. În Izmir am studiat patru luni cu bursă Erasmus şi m-am dedicat aproape în totalitate fotografiei. Am încercat şi fotografia de studio realizând o sesiune foto de fashion în care am atras atenţia asupra industriei textile din Turcia, dar şi asupra stereotipurilor în care sunt încadrate femeile din acea cultură. Astfel, deşi abordarea facultăţii de acolo era mai conservatoare, împreună cu colega mea din Cluj am elaborat proiecte care se extindeau în afara temelor primite”, a mai afirmat Ana Maria.

O altă tehnică pe care mi-a facut plăcere să o învăţ şi s-o utilizez este cea de Web-jing. Am participat în Cluj la un workshop susţinut de unul dintre fondatorii platformei/softului WJ-S ce permite crearea şi prezentarea unui astfel de performance. Un web-j mixeaza imagini şi sunete în timp real din diverse surse online. Am pregatit materiale vizuale variate de la videouri de pe youtube, la videouri filmate de mine sau un site care arată în timp real natalitatea şi mortalitatea în fiecare secundă pe tot globul. Am folosit de asemenea sunetul de la un joc online în care „creşteam” viaţa şi pe care îl jucam live în timpul performance-ului. Astfel, sunetele şi imaginile alese au construit o călătorie performativă pregatită ca un parcurs de la nivelul micro la cel macro, de la naşterea unei celule până la vizualizarea lumii construite de om şi în final a cosmosului. 

Expoziţii la Paris, New York şi Bruxelles

Tânăra a participat cu lucrările sale la numeroase expoziţii începând din anii facultăţii. Ana Maria a debutat la Annart Gallery în Bucureşti şi Lateral ArtSpace în Cluj, iar ulterior lucrările sale au fost expluse şi în străinătate, la Paris, New York şi Bruxelles. „Una din calităţile artei digitale este că poate fi „transportată” uşor. La New York am trimis prin poştă un plic cu dvd-urile pe care se regăseau două videouri accepate în urma unui open call. Au fost proiectate în cadrul unei expoziţii - conferintă cu tema timpului şi cum este el documentat, ilustrat în video art. La Paris şi Bruxelles am prezentat live online un performance de web-jing. Aşa cum un dj mixeaza sample-uri şi beat-uri, un web-j mixeaza pe 3 canale video şi alte extra audio surse din mediul online”, a povestit Ana Maria. 

În ceea ce priveşte mixed media, un exemplu elocvent este ultimul proiect pe care l-am realizat, „prinTemps”. O fotografie directă realizată unei porţiuni de pământ a fost printată şi apoi plasată în exact acelaşi loc. Am documentat aproape zilnic degradarea fizică a printului expus la intemperii în timp ce în jurul acelei imagini natura evolua în sens invers, înspre regenerare şi reînsufleţire. Astfel am combinat imaginea fotografică digitală cu printul ei pe hârtie, o serie de printuri pe pvc transparent şi nişte flipbooks în care se putea observa animată documentarea lucrării. Pâna la urma, cumva chiar natura a fost unul din mediile utilizate în realizarea acestui proiect.

Proiecte de viitor

Deşi a reuşit să obţină consacrarea, artista nu a renunţat la modestie. Astfel, inevitabil, atunci când vorbeşte despre viitor, ea subliniază faptul că vrea să se perfecţioneze şi să-şi dezvolte abilităţile. 

„Pe plan artistic lucrez să-mi dezvolt abilităţile necesare în desen, pictură şi alte tehnici care nu implică folosirea unui dispozitiv digital. Dupa aceea cel mai probabil voi combina noile tehnici însuşite cu altele digitale, într-o serie de lucrari. Cred că o temă posibilă pentru un viitor proiect este redarea unor lucruri invizibile, aşa cum sunt particulele elementare sau anumite fenomene vizuale a căror sursă este chiar ochiul. Un exemplu sunt imaginile entoptice, fenomene usor de recunoscut, universale, pe care cel mai probabil oricine le-a experimentat, însă în modul lui care nu poate fi perceput de altcineva la fel. Mă fascinează ideea că fiecare dintre noi vede de fapt diferit culorile, doar că folosim nume convenţionale pentru a putea discuta despre ele şi pentru a găsi un teren comun între minţile noastre”, a încheiat Ana Maria., care este şi profesor la un liceu privat din Cluj, Transylvania College.

Lucările ei pot fi văzute pe următoarele pagini de Internet: http://anamariahuluban. com/ şi https://www.instagram. com/cunoastr/. 

Fotografia rămâne tehnica cea mai frecventă pe care o folosesc. Să creezi artă cu fotografia este un lucru uşor şi greu în acelaşi timp. Tocmai fiind uşor de realizat o face să fie dificil de plasat în context artistic. Democratizarea fotografiei îi impune artistului să o folosească într-un mod diferit de publicul larg, să încerce să-i transceadă limitele şi să experimenteze. Astfel, de exemplu pentru lucrarea mea de diplomă „Topografii” am reprodus în grafica 3D trei din fotografiile mele directe care surprindeau un gen de situaţii şi compoziţii care nu sunt „utile” într-un mediu virtual, fără un motiv de a fi reproduse acolo. Astfel, prin contrast am scos în evidenţă atingerea umană sau a naturii care nu va putea fi niciodată traită în mediul digital, virtual.  Nu există erori, greşeli, orice material vizual fotografic poate fi folosit în procesul de creare a unei lucrări de artă. Eu prefer imaginile estetice, sau unele comune pe care le transform apoi în compoziţii atrăgătoare din punct de vedere vizual. Lucrând cu lumea fizică, imediată, despart realitatea în imagini şi le aleg pe cele care se conformează unui concept găsit sau căutat în avans. Îmi place să urmez ideea că artistul poate fi precum un alchimist care transformă lucrurile sau poate le elevează la o formă mai înaltă. Pentru mine, această formă se referă la compoziţia estetică, un concept detaliat şi structuri vizuale bine alese.