Ultimele 5.000 de abonamente la UNTOLD Festival, unde vor urca, pentru prima dată împreună, pe aceeaşi scenă, Avicii, David Guetta şi Armin van Buuren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii UNTOLD Festival anunţă că îndată vor atinge pragul propus de vânzare al abonamentelor de 4 zile. Ultimele 5000 de abonamente pot fi achiziţionate la oferta specială de doar 259 lei plus taxe în reţeaua Eventim (în loc de 369), ofertă de preţ ce va fi păstrată până în 21 mai.

“Dorim să oferim posibilitatea unui număr cât mai mare de persoane să se bucure de experienţa UNTOLD, motiv pentru care, vom limita vânzarea de abonamente la pragul de 35.000, iar fanii care doresc să-şi vadă artiştii preferaţi o vor putea face achiziţionând ulterior bilete de o zi” spune Bogdan Buta, director general UNTOLD Festival, într-un comunicat.

UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca. Banca Transilvania, Banca Oamenilor Intreprinzători din România, este Partener Oficial al acestui festival.

La Cluj, între 30 iulie şi 2 august, vor urca, pentru prima dată pe aceeaşi scenă, cei mai titraţi artişti ai momentului - Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas&Like Mike, patru dintre cei mai îndrăgiţi artişti electro-dance-music. Lor li s evor alătura alţi peste 150 de artişti internaţionali şi naţionali dintre care organizatorii amintesc: ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman, Gramatik.

Cei care vor să-şi cumpere un abonament VIP o pot face până pe 21 mai la preţul de 449 lei plus taxe în reţeaua Eventim. Abonamentele asigură accesul în toate cele 4 zile de festival şi sunt disponibile în reţeaua Eventim şi la partenerii festivalului din Cluj-Napoca şi din ţară.

Camping de 95.000 de metri pătraţi

Organizatorii anunţă că nu mai sunt locuri de cazare în hoteluri şi că sunt disponibile locuri în campingul festivalului, amenajat în cartierul clujean Gheorgheni, în Livada Palocsay. Campingul va avea o suprafaţă totală de 95.000 metri pătraţi şi acolo se pot caza fie cu cortul, fie cu rulota participanţii la festival. Un bilet de acces în camping, valabil pentru cele 4 zile de festival este de 49 de lei + taxe în reţeaua Eventim.ro de persoană, atât pentru cazare în cort cât şi pentru rulotă.

Administraţia locală va asigura transportul între camping şi zona centrală prin linii speciale dedicate participanţilor la festival. Timpul de deplasare între zone va fi de maxim 20 de minute. 

Mai puteţi citi:

Cel mai aşteptat festival din România anului 2015 îi aduce la Cluj pe Armin van Buuren şi pe Dimitri Vegas&Like Mike

Festival de 4,5 milioane de euro la Cluj. Vin 150 de artişti printre care Avicii, David Guetta şi ATB

Avicii, pentru prima oară în România, alături de David Guetta şi alţi 150 de artişti, la Untold Festival 2015 de la Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite