Muzician şi fost ministru al Culturii în Peru: „Politicienii nu sunt interesaţi să investească în cultură deoarece le e teamă că oamenii pot să devină mai buni“
0
Susana Baca este o artistă puţin cunoscută în România, deşi are două Premii Latin Grammy şi a fost, în două rânduri, ministru al Culturii în Peru. Cu o naturaleţe şi seninătate aparte, ea a cântat şi dansat desculţă pe scena festivalului Jazz in The Park din Cluj. Puţini români ştiu că această femeie de 73 de ani a jucat un rol cheie în păstrarea vie a unor tradiţii peruane.
Despre Susana Baca, o artistă puţin ştiută românilor, publicaţia americană New York Times scria că nu orice ministru poate să urce pe scenă şi să facă senzaţie ca ea. Muzica sa are influenţe din Peru, Africa şi Portugalia. A fost de două ori ministru al Culturii în Peru, calitate în care a luptat să reînvie tradiţiii ale culturii peruane. Tot de două ori a fost premiată cu Latin Grammy, în 2002 pentru cel mai bun album folk şi în 2011 pentru albumul anului.
Susana Baca – pe numele său întreg Susana Esther Baca de la Colina - a fost adesea comparată cu Cesaria Evora şi pentru că ambele artiste performează desculţe.
Artista peruană a revenit, zilele trecute în România, de data aceasta la Cluj, la Festivalul Jazz in the Park.
susana baca, în concert la Cluj FOTO Vlad Cupşa/Festivalul Jazz in The Park/Facebook
Susana Baca a vorbit, într-un interviu, pentru „Adevărul“ despre cât de important e limbajul şi atitudinea în comunicare, cum se pot spune „multe adevăruri cu vorbe dulci“, dar şi despre ce a învăţat din experienţa de ministru. Translator a fost Valentina Sava.
Pe scenă cântaţi şi dansaţi cu o naturaleţe şi o seninătate copleşitoare. Acest calm se datorează felului dumneavoastră de a fi sau vi l-aţi cultivat prin muzică?
Pentru noi, pentru descendenţii africanilor în America de Sud, cântatul e legat de dans. Dacă se cântă, se dansează. Şi e o manifestare care intervine în toţi din formaţie, toţi cântă. Oameni cântă, e o voce care conduce şi ceilalţi povestesc în cor. Asta e natural. Eu am avut o mamă care nu avea o voce frumoasă, dar era o mare dansatoare şi ne-a învăţat, de copii, de când eram foarte mici, să dansăm. Atunci, pentru mine e natural să cânt şi să dansez, apoi, clar, ca să cânt am învăţat exerciţii speciale pentru a-mi susţine vocea.
Când ziceam calm mă refeream şi la atitudinea pe care o aveaţi în timpul conferinţelor de presă ca ministru al Culturii.
Când ai o resposabilitate aşa de mare, lucrurile sunt foarte tensionate/încordate, ceea ce se vorbeşte se poate interpreta şi atunci trebuie să ai foarte mare grijă cu limbajul, multă grijă cu atitudinea.
Trebuie să ai grijă cum comunici. Nu pot să zic „nu, nu vorbesc despre asta“, dar pot să spun multe adevăruri cu vorbe dulci, pe un ton calm, liniştit.
De ce dansaţi desculţă?
Pentru că e un mod de a mă elibera. Eram foarte mică când mama trebuia să meargă la muncă. (n. r. ea şi fratele ei) rămâneam acasă. Nu avem o bunică care să aibă grijă de noi, nu aveam o soră mai mare care să aibă grijă de noi. Sora mai mare muncea. Eu şi fratele meu rămâneam singuri acasă. El avea grijă de mine. Şi îmi scoteam papucii pentru că ei erau o frână. În cântec, în dans, eu simt o mare libertate să mă pot mişca desculţă în ritmul muzicii.
În dreapta e o imagine de pe Facebook-ul artistei
Şi din acest motiv sunteţi comparată cu Cesaria Evora. Cum găsiţi această comparaţie?
Ea cântă un stil muzical numit morla, e liniştit, foarte suav, foarte romantic. Poate pentru asta, cine ştie. Eu am cântat desculţă toată viaţa, dar nu eram cunoscută. Ea, se pare, că la fel. A fost întrebată de ce cântă desculţă şi a zis: mă simt bine.
Când ne gândim la Peru, primul lucru ce ne vine în minte e Machu Picchu. Care sunt acele lucruri specifice culturii peruane pe care lumea ar fi bine să le ştie?
Bijuteria noastră cea mai faimoasă e Machu Picchu, dar sunt monumente, vestigii arheologice, multe altele. Apoi sunt obiceiuri/tradiţii, dansuri, moduri de a vorbi, moduri de a face mâncarea, e multă diversitate în această cultură.
Din păcate, ţara noastră a fost o ţară s-a uitat mereu, tot timpul, spre afară, privind, o vreme, spre Statele Unite, privind, altădată, spre Europa, dar nu s-a privit în adâncul ei. În adâncul ţării e o diversitate minunată, care ne face bogaţi, bogaţi cultural vorbind.
Iar această diversitate se găseşte în muzică, în dans şi în mâncare, în combinaţiile/amestecurile pe care le facem.
Cu ce credeţi că v-a ajutat experienţa de ministru al Culturii în Peru?
Ce am învăţat? A fost o sarcină/responsabilitate foarte importantă în viaţa mea şi cred că mi s-a făcut o mare onoare numindu-mă ministru. M-am simţit foarte onorată de această numire. Mai ales ministru al Culturii. Atunci, eu care am apărat diversitatea acestei culturi, numindu-mă ministru a fost ca şi cum mi s-ar spune: acum eşti aici, ce ai de gând să faci?
Dar am avut o mare decepţie, am învăţat că politicienii, sistemul politic, nu sunt interesaţi să investească (n. r. în cultură) pentru că le e teamă că oamenii, prin cultură, pot să facă un salt şi să devină cetăţeni mai buni, superiori, şi cultura poate să-i facă luptători într-un stat unde e multă corupţie, unde sunt mulţi oameni care se îmbogăţesc înainte să servească. Şi nu toţi politicienii, dar majoritatea, cu multă tristeţe, cu multă furie, cu multă desconsiderare, e număr mare de politicieni implicaţi în corupţie. Atunci e clar, pe cine va interesa să investească în cultură, nu? Nu-i interesează! Dimpotrivă. Interesul lor e ca oamenii să nu înveţe, să nu ştie. E o luptă permanentă în popor. Luptă permanentă.
Machu Picchu FOTO telegraph.co.uk
Oamenii celebrează sărbătorile care au fondat poporul, le sărbătoresc cu dansuri, cu mâncare, cu tot. În zona unde locuiesc, la sud de Lima, e un sat unde a fost o fermă de unde se exploata trestie de zahăr. În acest loc trăiau sclavi, negri, chinezi şi indigeni care au venit de la de la foametea din Sierra. Imaginaţi-vă o ţară agricolă, unde oamenii să fie înfometaţti. E de neconceput, atunci oamenii fugeau către coastă. Şi în aceste zone, zone abandonate complet, sănătatea oamenilor era precară. Atunci oamenii, au reuşit să treacă peste toate aceste probleme, sărbătorindu-şi originile. De aceea, este foarte important ca oamenii să îşi sărbătorească rădăcinile. Şi asta a fost munca, mică, pe care am putut-o face ca ministru.
Muzica leagă oameni de toate etniile şi de toate limbile. Ce rol credeţi că ar trebui să joace muzica în viaţa unui om?
Muzica e cea mai importantă. În concerte arăt poezia muzicii populare, le arăt muzica metişilor, a negrilor, le arăt cântecele vechi/antice ale culturii africane, le arătăm instrumente, transmitem o cultură, o parte din cultura peruană. Pentru că noi suntem o ţară foarte foarte diversă care cuprinde poporul amazonian, poporul indigen, poporul negru/afro care se interesectează, se află într-o mişcare continuă şi asta e doar o mică parte din Peru şi din America Latină. Vrem să vă arătăm o parte din Peru.
Mai puteţi citi:
Peste 100 de artişti vor concerta, săptămâna aceasta, la ediţia a cincea a Festivalului Jazz in The Park, care promite să fie cea mai complexă de până acum. Una dintre noutăţile evenimentului din Cluj este scena care se va amenaja mâine, 27 iunie, la Pata Rât, unde va susţine un concert chiar unul dintre capetele de afiş ale festivalului. Vor fi autobuze speciale ce vor duce gratuit spectatori la groapa de gunoi.
De cinci ani, în inima verde a Clujului are loc un festival care le arată oamenilor că se pot bucura de muzică bună pe iarbă, că nu au nevoie de o anumită ţinută să asculte jazz şi un eveniment nu înseamnă doar distracţie, ci împreună. Anul acesta, Jazz in The Park îi aduce în România, pe aceeaşi scenă, pe 7 dintre cei mai apreciaţi artişti din lumea jazz-ului.
Povestea primului festival de jazz făcut într-un parc din România, după model american şi australian
Alin Vaida (24 de ani) a gândit şi creat primul festival de jazz într-un parc din România, având exemplul celor din SUA şi Australia.
Se încarcă comentariile...
