Statuia unui important fost lider politic va fi dezvelită la Cluj. Printre cei care vor fi prezenţi la festivităţi se numără şi fostul preşedinte Emil Constantinescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia de dezvelire a noii statui va avea loc marţi, 8 ianuarie, iar la eveniment şi-au anunţat prezenţa o serie de personalităţi. Statuia este amplasată în centrul Clujului, chiar lângă Bastionul Croitorilor, într-o zonă încărcată de istorie.

Unul dintre cei mai importanţi lideri politici din perioada interbelică, Iuliu Maniu, va avea o statuie la Cluj, începând de marţi, 8 ianuarie. Realizată la iniţiativa Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, statuia este amplasată lângă zidul vechii cetăţi a Clujului, mai exact în spatele Bastionului Croitorilor. 

Printre personalităţile care vor fi prezente la dezvelirea monumentului se numără fostul preşedinte Emil Constantinescu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz şi cunoscutul istoric de artă, actualmente vicepreşedintele al Academiei Române, Răzvan Theodorescu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite