„Spartanii de la Cluj“. Mesajul celor 300 de cititori pentru toţi românii, transmis la marşul lecturii: „Orice om e muritor, dar ş-un posibil cititor“

„Spartanii
de la Cluj“. Mesajul
celor 300 de cititori pentru
toţi românii, transmis la marşul lecturii: „Orice om e muritor, dar
ş-un posibil cititor“

Copiii şi cărţile. Marşul lecturii de la Cluj FOTO: Florina Pop

Aproximativ 300 de oameni, iubitorii ai cărţii, au venit marţi, 6 octombrie, în faţa sediului central al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, de unde au plecat într-un marş al lecturii. Prin acest marş s-a deschis oficial a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. La eveniment au participat ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, scriitorul Nicolae Manolescu, sociologul Vasile Dâncu.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Ne-am gândit să deschidem festivalul de carte într-un mod inedit, printr-un marş. Să protestăm, cu ghilimele de rigoare, împotriva celor nu citesc sau nu mai citesc şi să impulsionăm lectura. Lectura e importantă, putem trăi fără ea, dar ar fi păcat”, spune directorul festivalului, Vasile George Dâncu, directorul Editurii Şcoala Ardeleană.
Acesta e mulţumit că au venit mulţi elevi, că ”nu e ca la şedinţele de partid, a venit cine a ales”. Cu el a adus şi romanul ”Martin Eden”, al lui Jack London, scriitorul său preferat.

Elevi, profesori, preuniversitari şi universitari, studenţi, tineri, scriitori români, cu toţii iubitori ai cărţii, au răspuns apelului adresat de organizatorii acestui festival în urmă cu câteva săptămâni: de a participa la un marş al lecturii şi de a veni cu o carte.

În faţa sediului central al UBB, de pe strada Kogălniceanu numărul 1 – stradă cunoscută şi sub denumirea ”artera academică” a Clujului – au rostit discusuri invitaţii festivalului: ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, scriitorul Nicolae Manolescu, sociologul Vasile Dâncu, preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş, decanul Facultăţii de Litere a UBB, Corin Braga. Fiecare dintre ei a venit cu câte o carte.

În discursul său, ministrul Culturii a declarat că aceste zile – în care la Cluj s-a terminat Festivalul internaţional de literatură şi azi începe festivalul internaţional de carte - ”ne ajută să conştientizăm cât de importanţi sunt scriitorii şi cărţile”. ”Dacă vrem să trăim mai multe vieţi trebuie să citim mai multe cărţi. Fiecare carte pe care o citim e o lume pe care o construim. Mă bucur că sunt la Cluj. Îi felicit pe organizatorii Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. E important ca iniţiativele de calitate să aibă continuitate. Clujul este, după Bucureşti, cel mai important loc pentru literatura română”, a afirmat ministrul Vulpescu.
Acesta, care a adus cu el cartea ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu, a mai subliniat că e important ca evenimentele să aibă continuitate şi că, de la 1 ianuarie 2016 , TVA la carte va avea 5%.

De ce nu mai citesc oamenii. Ce zic studiile sociologice

Printre cei care au participat la marş şi au vorbit despre cărţile care i-au format ca oameni s-a numărat şi sociologul Vasile Dâncu.

”Am adus aici cu mine cartea care cred că este cărămida fundamentala a culturii noastre – ”Poezii” de Mihai Eminescu. Este cartea pe care am învăţat eu să citesc înainte să merg la şcoală. Fiind copil de la ţară, am găsit o carte fără coperţi, nu ştiam că este o carte de Mihai Eminescu. De la această carte începe cultura română modernă, după părerea mea”, consideră sociologul clujean.

În opinia sa, mai multe studii sociologice arată că lumea citeşte din ce în ce mai puţin, ”de 10 ori mai puţin decât înainte de 89”. ”E o mutaţie culturală, trecerea dinspre cuvânt spre imagine. (..) Oamenii nu mai citesc acum pentru că a dispărut acest obicei. Marşul acesta are tocmai acest rol, de a trage un semnal de alarmă, că lectura a dispărut din obişnuinţele noastre. (...)  Această plăcută zăbavă, cum zicea crocnicarul, care este lectura, este o pauză de respiraţie, şi o pauză de gândire. Putem înţelege mai bine (n.r. lucrurile) dacă ne folosim de vieţile altora închise între două coperţi”, a mai spus Vasile Dâncu.

La marşul lecturii a participat şi profesoara Delia Bob (38 de ani), dăscăliţă de Română la Şcoala ”Octavian Goga” din Cluj: ”Am adus cu mine cartea «Cum să faci să nu citeşti». Un elev va găsi multe motive ca să nu citească. Aşa că îi dau şi mai multe motive”. La eveniment a fost văzut şi Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD.

Mai puteţi citi:

Unul dintre cei mai buni scriitori spanioli vine, pentru prima dată, în România la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania

Transilvania are propriul festival de carte. Călătorie în lumea literelor pe muzica lui Nucu Pandrea, singurul român care cântă la frunză

Peste 300 de persoane, elevi, profesori și tineri, au participat la marșul lecturii, eveniment care a deschis Festivalul Internațional de Carte Transilvania FOTO: Florina Pop 

Imagini din aceeasi galerie
  • Peste 300 de persoane, elevi, profesori și tineri, au participat la marșul lecturii, eveniment care a deschis Festivalul Internațional de Carte Transilvania FOTO: Florina Pop 

  • Victor Miron, un cititor împătimit FOTO: Florina Pop

  • Liviu Dragnea, lângă scriitorul Dinu Flămând (cel cu ochelari de soare). Peste 300 de persoane, elevi, profesori și tineri, au participat la marșul lecturii, eveniment care a deschis Festivalul Internațional de Carte Transilvania FOTO: Florina Pop 
  • Peste 300 de persoane, elevi, profesori și tineri, au participat la marșul lecturii, eveniment care a deschis Festivalul Internațional de Carte Transilvania FOTO: Florina Pop 
Distribuie imaginea
citeste totul despre: