UPDATE Primul ministru din România ajuns în puşcărie, Ioan Avram Mureşan, a cerut întreruperea pedepsei cu închisoarea pe motive medicale. Curtea de Apel Cluj a respins cererea
0Cererea avocatului fostului ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, se judecă miercuri la Curtea de Apel Cluj. Mureşan a cerut întreruperea pedepsei cu închisoarea pe motiv de boală.
UPDATE 15.18 Magistraţii Curţii de Apel au respins solicitatea avocatului lui Ioan Avram Mureşan, fostul ministru al Agriculturii şi primul ministru din România a ajuns după gratii. „Instanţa a respins cererea, iar domnul Mureşan nu va fi eliberat mai repede. Înfăţişarea de astăzi a fost recursul“, a afirmat grafierul-documentarist la Curtea de Apel Cluj, Smaranda Ielcean.
Ioan Avram Mureşan a fost acuzat de procurori că, în calitate de ministru, ar fi întocmit, în lunile mai 1999, noiembrie 1999 şi aprilie 2000, mai multe rapoarte pentru scoaterea din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a cantităţii de 5.000 de tone de ulei, beneficiar fiind SC Sun Oil SRL Râmnicul de Jos - judeţul Constanţa.