Prima cursă de linie pe ruta Cluj-Istanbul, lansată de Atlasglobal. Director: Dacă oprim astfel de iniţiative aducem un serviciu terorismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima cursă de linie pe ruta Cluj-Napoca - Istanbul a fost lansată, luni, de compania turcă Atlasglobal, iar pentru început vor fi două zboruri pe săptămână, în timp ce din luna septembrie vor exista zboruri zilnice. Directorul companiei a declarat că, dacă astfel de iniţiative sunt oprite, se aduce un serviciu terorismului, adăugând că oamenii trebuie să continue să călătorească, însă să aibă mai multă grijă.

”Compania noastră doreşte să extindă zborurile care vor conecta estul de vest. Dorim să creştem numărul de zboruri şi conexiuni pe viitor. În Cluj vrem să devenim compania preferată a pasagerilor şi vrem să ne extindem reţeaua. Scopul nostru este să transportăm cât mai mulţi pasageri spre cât mai multe destinaţii, iar ruta Cluj-Istanbul cred că are un viitor strălucit”, a declarat, luni, Orhan Sancar, director de operaţiuni pentru Europa de Est al companiei.

El a precizat că Atlasglobal a decis să nu mai amâne lansarea rutei spre Turcia, în pofida problemelor se confruntă ţara, susţinând că o nouă amânare ar fi fost în avantajul terorismului.

”Imediat după atacurile teroriste am văzut multe agenţii şi mulţi oameni de aici încă interesaţi să zboare spre Turcia, aşa că am decis să inaugurăm această cursă pentru că eu cred că dacă oprim astfel de iniţiative aducem un serviciu terorismului. Trebuie să continuăm să călătorim, să ne continuăm vieţile, dar să avem mai multă grijă. S-a tot vorbit despre inaugurări de cursă pe ruta Cluj-Istanbul, dar toată lumea a tot anulat, aşa că noi am decis să începem şi să nu ne oprim chiar dacă am pierde bani”, a mai spus Orhan Sancar.

Reprezentantul Atlasglobal a mai afirmat că, de la apariţia problemelor de securitate din Turcia compania, a înregistrat şi anulări din partea pasagerilor, însă nu au fost zboruri anulate din partea operatorului.

”Românii nu mai credeau că vor exista aceste zboruri şi dacă şi noi am fi anulat lansarea lumea şi-ar fi pierdut încrederea în companii. Chiar dacă pierdem bani, vom zbura. Este un zbor de o oră, cu conexiuni bune. Nu am anulat niciun zbor după atacurile teroriste sau după lovitura de stat. După aceste evenimente însă am avut aproximativ 20% dintre zboruri anulate, dar trei sferturi din cei care au anulat zboruri au cumpărat alte bilete, spre alte rute”, a mai spus el.

Compania aeriană turcă va folosi pentru aceste zboruri aeronave de tip Airbus A 320, care vor decola de pe Aeroportul Internaţional Cluj şi vor ateriza la Istanbul pe Aeroportul Ataturk. Primul zbor al companiei pe ruta Cluj-Istanbul a aterizat luni, la 11.30, şi a avut 40 de pasageri.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite