Preşedinta UNJR: salarii ca în Guvern pentru judecători şi drepturi ca în Elveţia pentru inculpaţi, unde identitatea le e protejată cu cearşafuri albe
0
Preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan, susţine că persoanele publice inculpate sunt supuse unei expuneri mediatice extrem de pronunţate. Întrebată ce s-a greşit în cazul Elenei Udrea şi a altor politicieni aduşi la DNA, Gârbovan a dat exemplul Elveţiei, unde autorităţile au folosit cearşafuri albe pentru a proteja indentitatea inculpaţilor FIFA arestaţi.
Judecătorii ar trebui să câştige salarii similare cu funcţionarii din Guvern, identitatea inculpaţilor persoane publice ar trebui protejată de expunerea mediatică excesivă, iar Parchetele ar trebui să comunice presei pe lângă începerea urmăririi penale şi eventualele soluţii de clasare, sunt câteva dintre punctele atinse de Dana Gârbovan, judecătoare la Curtea de Apel Cluj şi preşedinta UNJR, în interviul acordat “Adevărul” pe marginea Memoramdumului pentru Justiţie.
“O justiţie eficientă, modernă şi de calitate”, acesta este obiectivul “Memorandumului privind justiţia“, adoptat de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) la începutul lunii septembrie. Conform UNJR, până în dimineaţa zilei de 14 septembrie, 5 curţi de apel, 17 tribunale şi 44 de judecătorii au adoptat Memorandumul. Au mai semnat documentul şi 3 parchete de pe langa curţi de apel, 8 parchete de pe lângă tribunale şi 14 parchete de pe lângă judecatorii.
Subfinanţarea sistemului de justiţie, nerespectarea dreptului la imagine al inculpaţilor, nemulţumirile legate de MCV, lămurirea problemei agenţilor SRI infiltraţi în magistratură sunt câteva dintre problemele puse pe tapet de judecători.
De ce a scăzut încrederea în Justiţie?
Adevărul: În Memorandum se vorbeşte despre scăderea încrederii în justiţie într-un singur an cu 13% conform Eurobarometrului? Care sunt cauzele acestui fenomen, ce credeţi ca s-a întâmplat în România în perioada primavara lui 2015 - primavara lui 2016 (când a fost realizat Eurobarometrul) astfel încât sa scada aşa de mult încrederea în justiţie? Ce s-a întâmplat în aceasta perioada şi nu s-a întâmplat anii trecuţi?
Eurobarometrul a măsurat, printre altele, încrederea pe care opinia publică o are în justiţie. Noţiunea de „justiţie” în concepţia opiniei publice este însă influenţată de modul în care presa prezinta acest domeniu, de aceea evaluarea rezultatelor trebuie să înceapă de la asocierea pe care presa o face termenului de justiţie.
Chiar dacă Constituţia spune expres ca justiţia este înfăptuită de către instanţe şi judecatori, de o bună perioadă de timp presa a asociat activitatea din domeniul anticorupţiei cu înfăptuirea justiţiei. Mai mult, criticile privind modul de acţiune al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost calificate uneori ca fiind „atacuri la justiţie”, fapt ce a întărit aceasta asociere.
De aceea, în evaluarea acestei căderi abrupte a încrederii în justiţie nu poţi să faci abstracţie de modul de acţiune al DNA din ultimul an. O scădere atat de bruscă, într-un singur an, nu poate fi explicată doar prin prisma problemelor recurente din justiţie, cum ar fi gradul scăzut de recuperarea al prejudiciilor sau pedepse ce nu corespund aşteptărilor cetăţenilor, ci trebuie văzută prin prisma evenimetelor specifice perioadei de referinţă.
Dacă comparăm activitatea DNA din ultimul an cu perioada anterioară, vom observa o expunere mediatică extrem de pronunţată în ceea ce priveşte activitatea procurorilor anticorupţie. Toate acţiunile acestora au fost însoţite de comunicate de presă ce furnizau informaţii uneori detaliate din dosar, există apoi scurgeri „pe surse” de informaţii din dosare, imagini cu persoanele anchetate, unele purtând cătuşe, dezbateri televizate aprinse inclusiv pe acte şi probe din dosar care, la faza de urmărire penală, sunt nepublice.
S-a ajuns în acest mod ca cetăţenii să îşi formeaze opinii ferme vis a vis de vinovaţia persoanelor respective şi, într-o ţară măcinată ani de zile de corupţie, să îşi dorească legitim aspra şi rapida lor pedepsire. Când aceste aşteptări au fost contrazise de decizii ale judecătorilor care au infirmat în unele cazuri propunerile procurorilor, s-a creat o prăpastie între aşteptări şi rezultate, iar consecinţa imediată a fost scăderea încrederii în justiţie, citită fie ca scădere a încrederii în profesionalismul procurorilor, fie în cel al judecătorilor.
La alte cauze aş include şi numirile la vârful parchetelor, subiect extrem de mediatizat, interesul publicului pentru acest subiect fiind evident în contextul mai sus menţionat. Sistemul judiciar, Comisia Europeana şi societatea civilă au cerut proceduri transparenţă, însa Ministrul Justiţiei Raluca Prună a trecut peste acestea, urmând reguli diferite pentru situaţii similare, fără a explica ce a determinat acest fapt. Astfel, procurorul şef DNA a fost propus pentru reînnoirea mandatului fără nici un fel de proceduri, cu trei luni înainte expirării mandatului, Procurorul General a fost propus în urma unei selecţii ce a permis depunerea liberă a candidaturilor, iar pentru adjuncţii săi nu a declanşat nici o procedură, aceştia fiind în prezent delegaţi pe funcţiile rămase vacante.
Dana Gârbovan, preşedinta UNJR.
Neclarificarea interferenţei serviciilor secrete în justiţie e un alt subiect care afectează încrederea oamenilor în justiţie. S-a vorbit despre transformarea instanţelor în „câmp tactic” pentru SRI, despre echipe mixte SRI-DNA a căror acoperire legală nu a fost explicată, despre faptul ca CSAT nu ar fi putut verifica efectiv exisţenta ofiţerilor acoperiţi în rândul magistraţilor. Toate acestea sunt afirmaţii neclarificare de către instituţiile abilitate, ceea ce a condus la scăderea încrederii oamenilor în justiţie.
Am mai putea adăuga şi deciziile Curţii Constituţionale, intens mediatizate, inclusiv în perioada ce le-au premers. Instituţii ale statului şi o parte a presei şi-au unit vocile într-o campanie publică virulenta împotriva Curţii Constiţutionale, care a fost acuzată că pune în pericol siguranţa naţională şi pune capăt luptei împotriva corupţiei. Publicul a vazut un razboi între DNA-SRI, pe de-o parte, şi CCR, pe cealalată parte. Rezultatul nu putea fi decât unul dezastros pentru justiţiei, indiferent de ce parte a baricadei s-ar fi situat publicul, efectul fiind acela al pierderii încrederii în instituţii văzute ca jucând un rol primordial în justiţie, fie că vorbim de DNA, fie ca vorbim de CCR.
Realitatea este ca încrederea în justiţie a scăzut cu 13% într-un singur an, fiind cea mai mare scădere în încredere într-o instituţie la nivel european. Este obligatoriu aşadar a se identifica cauzele ce au dus la aceasta scădere dramatică a încrederii în justiţie, pentru a putea corecta problemele, înainte de a fi prea târziu.
Modelul elveţian: arestaţii sunt protejaţi cu cearşafuri
Adevărul: Referitor la “expunerea mediatică excesiva a persoanelor arestate preventiv”, vă propun să luăm un caz concret foarte mediatizat, sa zicem Elena Udrea sau un alt politician arestat preventiv. Ce s-a greşit, concret, în ceea ce priveşte expunerea excesivă şi cum trebuia procedat?
Vina pentru mutarea actului de judecată dintre instanţe în spaţiul public o are, raportat la instituţii, atât Parchetul, cât şi Consiliul Superior al Magistraturii, care are o atitudine mult prea tolerantă în raport de acest fenomen. Mediatizarea excesivă şi părtinitoare, indiferent din ce perspectivă este abordată, viciaza actul de justiţie şi are, totodată, un impact negativ asupra societăţii.
Este irelevantă persoana vizată de o astfel de expunere, deoarece prin definiţie statul de drept asigură egalitate în faţa legii a tuturor cetăţenilor, fapt ce implică şi egalitate de drepturi.
Imaginile cu persoanele încătuşate, defilând prin faţa camerelor de luat vederi au devenit deja uzuale. Cetăţenii înteleg că persoanele respective sunt deja vinovate, ca arestul preventiv este o pedeapsă meritată pentru ce au făcut, iar acest lucru este îngrijorător pentru că perpetuează o mentalitate colectivă specifică mai degrabă totalitarismului decât democraţiei. Este important de înţeles că fiecare instituţie are şi rolul de a educa cetăţenii în spriritul valorilor democratice, ce se fundamentează pe respectarea drepturile şi libertăţile individuale şi respectul faţă de lege.
Directiva Uniunii Europene 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului, din 9 martie 2016, impune Statelor membre obligaţia de a lua măsuri adecvate pentru a garanta că persoanele suspectate şi acuzate nu sunt prezentate ca şi cum ar fi vinovate, în faţa instanţei sau în mod public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizica. Observaţi vă rog fermitatea termenilor: obligaţia, a lua, a garanta.
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32016L0343
Din păcate, deşi România este stat membru UE, interesul acesteia de a găsi măsurile adecvate solicitate prin directiva este cvasi-inexistent, atât la nivel legislativ, cât şi la nivel administrativ.
Pentru că vorbiţi de exemple, mi-a atras atenţia o ştire din presă vizând arestarea unor oficiali FIFA în Elveţia, când s-au folosit cearceafuri albe pentru a-i ascunde pe oficialii FIFA scoşi din local şi introdusi în maşina procurorilor. Acum, desigur, că nu este neaparăt o soluţie să foloseşti cearceafuri când persoane arestate sunt aduse la parchet sau instanţă pentru audieri, însă există alte mijloace logistice precum folosirea curţilor interioare sau a tunelurilor separate pentru a asigura accesul mai discret al persoanelor arestate în clădire.
Aş aminti un caz interesant, o hotărâre pronunţată în Statele Unite, care a obligat o persoană condamnată pentru corupţie să fie fotografiată purtând cătuşe, iar poza însoţită de scuze din partea persoanei condamante să fie trimisă judecătorilor afectaţi de fapta acesteia. Exemplu este deopotrivă interesant şi relevant, pentru că, iată, fotografierea unei persoane încătuşate a fost permisa abia atunci când persoana a fost găsită vinovată şi a fost condamnată defintiv, iar imaginea în sine a fost stabilită ca o pedeapsă.
http://www.post-gazette.com/news/state/2013/05/07/Orie-Melvin-sister-guilty-of-corruption-put-on-house-arrest/stories/201305070235
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2322143/Joan-Orie-Melvin-convicted-corruption-ordered-send-signed-photo-apology-500-Pennsylvania-judges.html
Acest exemplu este grăitor pentru ca reflecta o diferenta semnificativa de mentalitate, în funcţie de modul în care o astfel de imagine este reflectată: în România încătuşarea oamenilor prezumaţi nevinovaţi a devenit un fapt normal, dar într-un stat clădit pe respectul faţă de libertate şi drepturile fiecarui individ ea este privită ca o pedeapsă aplicată unei persoane condamnate definitiv.
Elena Udrea şi alţi politicieni au avut partea de o expunere mediatică excesivă, crede preşedinta UNJR
Al cui avocat este UNJR?
Adevărul: UNJR s-a erijat expres în “avocat” al persoanelor aflate în arest preventiv care sunt supuse “expunerii mediatice excesive” (politicieni, funcţionari publici de cele mai multe ori, fapt care explica interesul media pentru aceste speţe), militând pentru respectarea drepturilor şi libertaţilor cetaţeneşti ale acestora, fiind chiar mai vocala decât Uniunea Naţionala a Barourilor din România, care îi reprezinta pe avocaţii care lucreaza direct cu aceste persoane supuse “expunerii mediatice excesive”. Nu am vazut însa nicio poziţie expresa din partea UNJR de sprijinire a celorlalţi justiţiabili, majoritatea care nu este supusa “expunerii mediatice excesive”. Interesul acestor justiţiabili este celeritatea actului de justiţie, însa cuvântul “celeritate” nu apare nici macar o data în Memoriul pentru Justiţie. Este o omisiune sau celeritatea actului de justiţie nu este o problema importanta care sa fie menţionala distinct în memoriul UNJR?
UNJR s-a erijat în "avocatul" respectarii legii, nu în apărarea unor persoane. Ca judecători suntem educati să ne raportam mereu la lege, la principii şi nu la persoane. La intrarea în profesie am depus un juramant de a respecta Constitutia şi legile ţării şi de a apara drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor. Aceste deziderate se reflectă în statutul asociaţiei noastre şi sunt raţiunea pentru care aceasta a fost fondată.
Uniunea Nationala a Barourilor din România a mai dat comunicate, însă acestea nu sunt preluate de presă la nivelul asteptat fata de importanta publica a subiectului. De exemplu, UNBR a explicat foarte documentat cum e cu „privilegiul client-avocat”, pozitie care nu a fost aproape deloc preluată de presă, aceasta continuand să spună că ar fi vorba despre o „superimunitate” pentru avocaţi, ceea ce e total fals.
în ceea ce priveşte celeritatea proceselor, aceasta este un efect al rezolvării unor probleme semnalate în Memorandum. De exemplu, asigurarea unui cadrul legislativ coerent, stabil şi accesibil ar evita generarea unui numar mare de procese, ceea ce ar degreva instantele de procese identice, sau „clone” cum le spunem noi. Apoi, suportul financiar, logistic şi uman sunt preconditii pentru o justiţie de calitate, ce va avea ca efect şi celeritatea actului de judecată.
In justiţie există probleme reale de zi cu zi, mai puţin vizibile pentru public şi mai putin spectaculoase, dar care definesc ceea ce înseamna justitiei şi afecteaza vietile a milioane de cetateni ce se adreseaza anual justitiei pentru apararea şi recunoaşterea drepturilor lor.
Un judecător de la Curtea de Apel câştigă 9.500 de lei
Adevărul: Memorandumul se referă pe de o parte la subfinanţarea sistemului, iar pe de altă parte la “remunerarea corespunzatoare” în sistemul judiciar” şi la înlaturarea imediata a discriminarilor în materie salarială.” Spuneţi-ne, concret, ce zone ale justiţiei ar trebui finanţate prioritar în acest moment? Cu cât ar trebui sa crească salariile judecătorilor ca să vorbim despre o remunerare corespunzătoare? Când se cere “remunerare corespunzatoare” se ia în considerare remuneraţia celorlalte categorii de bugetari din România sau se ia ca reper media europeană? Puteţi sa ne daţi un exemplu, cât câştiga un judecător de Judecatorie şi cât câştiga un judecator de la Curtea de Apel? Când vorbim despre “discriminari în materie salariala dintre magistraţii aflaţi în poziţii similare” despre ce vorbim? Puteţi sa ne daţi un exemplu?
In ceea ce priveşte subfinanţarea sistemului, vă voi răspunde prin cifre concrete. Conform datelor publice reflectate in justice scoareboard[2], România aloca pentru instanţe unul din cele mai mici bugete pe cap de locuitor, la nivelul anului 2012 un nivel mai mic fiind alocat doar de Lituania şi Bulgaria. Dacă ne raportam însă la procentul alocat din PIB, vom observa însă că Bulgaria aloca 0,7% din PIB pentru instante, în timp ce România aloca abia 0,3% din PIB, efortul bugetar facut de Bulgaria fiind în termeni reali semnificativ mai mare. Situaţia nu este cu nimic mai buna nici în prezent, in 2016 bugetul alocat instantelor pentru anul 2016 fiind de 1.663.756 mii lei, în scadere fata de anii precedenti, ajungand la nivelul anului 2012.
Este necesara o investiţie serioasă în primul rand în infrastructura şi informatizare, calculatoarele pe care se lucreaza în prezent în sistem fiind extrem de vechi. Personal lucrez pe un calculator "mostenit" cand am avansat la Curtea de Apel, adica acum 8 ani, care se blocheaza mereu. De asemenea, se lucreaza de multe ori în birouri supra-aglomerate, unele lipsite de lumină naturala sau improvizate în spatii ce reprezentau holurile instanţelor.
O altă problemă este legată de supra-aglomerarea, atât a judecătorilor cât şi a personalului auxiliar. Acestia nu au un program de munca fix, astfel încat nu li se platesc ore suplimentare, în conditiile în care judecatorii şi grefierii de la fond lucreaza câte 10-12 ore pe zi, de multe ori şi în zilele libere şi de sărbătoare.
In ceea ce priveşte "remunerarea corespunzatoare", mă voi raporta la nivelul salariilor din Guvernul României, dacă tot primim reproşuri din acea zonă.
Separarea puterilor în stat implică şi egalitatea între puteri, iar importanţa fiecăreia se reflectă şi prin nivelul de salarizare, care ar trebui sa fie similar. Un jurist din Ministerul Justitiei are un salariu net de 10.670 lei, iar un sef birou din categoria personalui de specialitate juridica, asimilat judecatorilor şi procurorilor are un salariu net între 9.842-12.335 lei[3]. Functionarilor cu statut special li se mai adauga şi alte drepturi, precum dreptul la alocaţii pentru hrană, dreptul la bilete de odihnă, tratament şi recuperare etc.
Prin comparaţie, indemnizaţia unui judecator de judecătorie este între 3.500-7.000 lei în funcţie de vechime, iar a unui judecator de Curte de Apel cu 15 ani vechime este în jur de 9.500 lei. Acestei indemnizaţii nu i se adaugă alte sporuri, nici măcar pentru orele suplimentare sau pentru munca prestată în zilele libere sau de sărbătoare. Funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, indemnizaţia constituind aşadar singura formă de venit.
Mai departe, daca ne raportam la munca desfăşurată de un judecator, vom vedea ca suma acordată de stat pentru salariul unui judecator de fond pe dosar soluţionat este sub 100 de lei, mai puţin de jumatate din minimul alocat ca onorariu unui avocat din oficiu.
In ceea ce priveşte discriminarile salariale, legile incoerente adoptate de-a lungul anilor au generat o salarizare neunitară în întreg sistemul bugetar, nu doar în cazul justitiei. Legile de salarizare au generat zecii de mii de litigii, iar costurile pentru stat au fost semnificative. Din păcate, unul din efectele cele mai nocive, ce naşte legitime sentimente de frustrare, este acela al salarizării diferite pentru persoane ce se aflate în situatii similare.
Guvernul Ciolos, în loc sa rezolve problema inechităţilor salariale, a agravat-o din nefericire, creând un precedent deosebit de periculos pentru statul de drept prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă care afirma practic, atunci cand se refera la interpretarea notiunii de lege, ca nu ia în considerare drepturile recunoscute prin hotărâri judecatoresti. Aceasta va genera alte mii de litigii, care vor incarca instantele şi vor genera ale probleme pentru viitor, motiv pentru care este necesara o corectare cât mai rapida a erorii de către Guvern..
Preşedinta UNJR crede că MCV priveşte reductiv justiţie doar prin prima luptei DNA împotriva corupţiei.
Adevărul: În Memorandumul pentru Justiţie se vorbeşte despre “Viziunea reductiva a justiţiei, vazuta doar prin prisma <<luptei împotriva corupţiei>>, eroare preluata şi în MCV”. Cine, mai exact, are aceasta viziune reductiva asupra justiţiei şi cine este responsabil pentru promovarea aceastei viziuni?
Atât în spaţiul public, cât şi la nivel instituţional, problemele justiţiei s-au limitat la lupta anticorupţie. Este suficient să aruncati o privire peste declaratiile oficialilor romani sau straini, ale ambasadelor sau reprezentantilor societatii civile pentru a vedea că atunci cand se face o evaluare a justitiei, ea se face automat prin prisma luptei anticorupţie.
Este nu doar superficial şi artificial, ci şi periculos să priveşti anticorupţia izolat sau să o identifici cu intreaga justitie şi statul de drept. Lupta impotriva coruptiei este o componenta a justitiei, iar o justiţie funcţionala şi o lupta anticorupţie eficienta nu se pot duce decât atunci când exista un stat de drept puternic. Acesta îţi asigura o justiţie independenta şi eficienta, în cadrul careia este combatuta şi corupţia.
Evaluarea justitiei doar prin prisma luptei împotriva coruptiei a condus la ignorarea pentru ani de zile a probelemelor acute din sistem, care au devenit cronice şi afecteaza direct persoanele care îşi caută dreptatea în instanţe. De exemplu, în 2015 DNA a trimis în judecată 357 de dosare, în timp ce în justiţie au rulat în aceeaşi perioadă circa 3 milioane de dosare. Când evaluezi, aşadar, sistemul de justiţie, trebuie să iei considerare toate aceste dosare, nu doar cele 357.
Mai mult, evaluarea justitiei se măsoară de jos în sus, pentru că la bază, la instanţele de fond, oamenii au contact pentru prima data cu sistemul de justiţie. De exemplu, în 2015 încarcatura de dosare pe judecator de la judecatorii era de 1.060. La procurori situatia este şi mai dramatică, în 2015 incarcatura pe procuror de la parchetele de pe langa judecatorii fiind în medie de 1.500 dosare.
Aceste date arata de ce evaluarea justitie trebuie facuta îtr-un mod comprehensiv şi aprofundat, pentru ca problemele sistemului de justiţie sunt mult mai multe şi mult mai complexe decât cele specifice luptei anticorupţie. Aceste probleme generale afecteaza însa activitatea întregului sistem de justiţie, inclusiv lupta anticorupţie, de aceea trebuie recunoscute, analizate şi solutionate ca atare.
Judecătorii nu sunt mulţumiţi de MCV
Adevărul: In memorandum se cere “Publicarea de catre Comisia Europeana a metodologiei pe care o urmeaza în redactarea raportului privind MCV, a numelui experţilor consultaţi şi a tuturor ONG-urilor şi instituţiilor consultate cu privire la sistemul de justiţie din România”. Într-adevar, una dintre direcţiile pe care s-a insistat în MCV de-a lungul anilor şi în raportul din 2016 a fost “menţinerea eforturilor instituţiilor judiciare care combat corupţia la nivel înalt”. In acelasi raport din 2016 se ating 4 puncte principale: 1. Independenţa sistemului judiciar; 2. Reforma sistemului judiciar; 3. Integritatea; 4. Lupta împotriva corupţiei. Ce credeţi ca ar trebui sa conţina pentru ca viziunea MCV asupra justiţiei din România sa nu fie “reductiva”?
MCV-ul a fost creat de la început pentru a evalua justiţia după patru obiective de referinţă (benchmarks): primul era „garantarea unui proces judiciar mai transparent şi mai eficient, în special prin consolidarea capacitaţilor şi a responsabilitaţii CSM-ului. Raportarea şi evaluarea impactului noilor coduri de procedura civila şi penala”; al doilea era infiintarea ANI şi activitatea sa; al treilea era „continuarea, în baza progreselor realizate deja, a unor cercetari profesioniste şi imparţiale cu privire la acuzaţiile de corupţie la nivel înalt”; iar al patrulea era „adoptarea unor masuri suplimentare de prevenire şi combatere a corupţiei, în special în cadrul administraţiei locale”.
In ultimii ani, însă, raportul de ţară s-a îndepărtat de la analiza comprehensivă a justiţiei, ce trebuia să porneasca de la evaluarea transparentei şi eficientizarii sistemului judiciar, focusandu-se în schimb cu precadere pe lupta împotriva corupţiei la nivel înalt.
Or, luptă împotriva corupţiei la nivel inalt, cu adevarat extrem de importantă, nu trebuie însă privită distinct, ci că facand parte din ceea ce inseamna o justitie independenta, impartiala, transparenta şi eficientă. Importanţa luptei împotriva corupţie este o necesitate evidentă, însă tocmai din acest motiv aceasta trebuie dusă într-un mod „profesionist şi imparţial” şi privită integrat, pentru a avea certitudinea unor acţiuni sustenabile pe termen lung în acest scop.
Pe de alta parte, multe probleme care erau mentionate în trecut in MCV la capitolul privind reforma sistemului judiciar - şi se regaseau reflectate în raportul anual - nu mai sunt mentionate în ultimul raport. Reamintesc că există în continuare numeroase probleme în sistem, enumerate în Memorandum, care nu îşi găsesc, din păcate, deloc sau aproape deloc, o analiză în cuprinsul raportului.
Mai mult, chiar daca în raport se face referire la presiunile asupra Curţii Constituţionale, acesta nu menţioneaza reacţia fostului director SRI la adresa deciziilor Curţii după pronunţarea asupra legii Big Brother, deşi ar fi fost justificată o astfel de menţiune faţă de gravitatea unor afirmaţii de genul „la momentul în care se va întampla o catastrofă voi şti spre cine sa arat cu degetul. Nu mă incalzeste deloc sa arat cu degetul, dar e datoria mea să spun că cineva se joaca cu lucruri foarte mari pe care fie nu le intelege, fie, dintr-o rea credinta, le abordeaza în acest fel."[1]
In ceea ce priveşte independenţa judecatorilor, raportul nu cuprinde nici o menţiune despre problemele legate de declaratiile facute de oficiali SRI potrivit carora judecatorii şi procurorii ar fi urmariti "să nu uite ca servesc interesele statului roman" sau că SRI "îşimentine interesul/atenţia până la soluţionarea definitiva a fiecarei cauze”. De asemenea, raportul nu mentioneaza nimic nici despre presiunile mediatice facute nu doar asupra judecatorilor care pronunta hotarari de condamnare, ci şi asupra judecatorilor care pronunta hotarari de achitare sau respingere a cererilor facute de parchete.
Adevărul: Cu ce ar ajuta activitatea judecatorilor din România publicarea de catre Comisia Europeana a numelui experţilor consultaţi şi a tuturor ONG-urilor şi instituţiilor consultate cu privire la sistemul de justiţie din România”? Sa înţelegem ca UNJR ar suspecta ca informaţiile transmise în cadrul MCV nu ar reflecta realitatea? Daca da, de unde vine o astfel de percepţie?
Publicarea numelor persoanelor, organizaţiilor şi instituţiilor care şi-au adus aportul la realizarea raportului MCV este un exemplu de transparenta pe care Comisia Europeana trebuie sa-l dea cu privire la întocmirea acestuia.
MCV-ul are un impact nu doar asupra evaluării justiţiei din România, dar şi în ceea ce priveşte relaţiile României cu partenerii externi, motiv pentru care e necesara publicarea atat a metodologiei, cât şi a celor care şi-au adus aportul la realizarea raportului.
Publicarea acestor nume ne-ar ajuta pe toţi să avem o imagine clară şi completă a modului în care acest raport se întocmeşte, inclusiv pentru a distinge dimensiunea sa politică faţă de cea tehnică.
Este important de asemenea de notat că, de-a lungul timpului, MCV s-a îndepărtat de la rolul iniţial. Dupa 10 ani este necesara o evaluare obiectiva a modului în care acest mecanism raspunde nevoilor curente în raporturile dintre UE şi Romania în ceea ce priveste justitia, pentru a vedea dacă nu este necesara o updatare a acestuia la prezent, inclusiv prin prisma metodologiei urmate în redactarea raportului.
Mai mult, aşa cum a arătat chiar Ministrul Justiţie Raluca Prună, raportul conţine "erori factuale", motiv pentru care e important de văzut care este sursa acestora, pentru că aceste erori să fie evitate pe viitor.
Mai adaug, cu titlu de exemplu, ca în raportul pe justiţie se reţine că "percepţia generală este că judecatorii şi procurorii şi-au exprimat satisfacţia cu privire la noul cadru juridic" reprezentat de noile coduri. Ar fi interesant de aflat de unde provine o astfel de perceptie, în conditiile în care, cel putin în materie penala, numeroasele decizii de neconstitutionalitate privind noile coduri au creat dificultati serioase în practica în aplicarea acestora, cuvantul "satisfactie" fiind departe de realitate.
Parchetele ar trebui să comunice şi soluţiile de achitare
Adevărul: În preambulul memorandumului se vorbeşte despre “mutarea actului de judecata din instanţe în spaţiul public prin expunerea mediatica excesiva a persoanelor arestate preventiv, a scurgerilor de informaţii repetate de la parchete, neurmate de anchete serioase şi prin informarea incompleta a publicului în anchetele penale, fiind omise soluţiile favorabile persoanelor acuzate”. Cine informeaza incomplet publicul în anchetele penale, prin omiterea soluţiilor favorabile persoanelor acuzate? Precizarea se refera la comunicatele de presa pe care le emit instanţele sau la ce informare se refera? Ar trebui instanţele sa emita comunicate de presa care sa conţina soluţii favorabile persoanelor acuzate? Daca nu instanţele, atunci cine?
Respectarea prezumţiei de nevinovaţie a unei persoane este nu doar un drept fundamental garantat de Constituţie la nivel teoretic, ci este un element esenţial al dreptului la un proces echitabil şi, implicit, al statului de drept. Modul în care instituţiile şi societatea se raportează la această prezumţie, modul în care o recunosc şi o respectă face deosebirea între un stat cu adevarat democratic şi unul care se zbate înca în strânsorile reminiscenţelor totalitare.
Un studiu privind respectarea prezumţiei de nevinovăţie reamintea că, în perioada comunistă, odată ce o persoană intră în atenţia organelor de anchetă, aceasta era automat stigmatizată, respinsă de societate, infierată în mod public.
"Susţinând acuzarea, procurorul trebuie să înfiereze pe infractor şi infracţiunea săvârşită, demobilizând pe cei ce ar fi tentaţi să săvârsească fapte asemanătoare. Numai o astfel de comportare în şedinţa de judecată capătă adeziunea maselor populare, a celor ce participă la judecarea cauzei şi justifică increderea pe care statul i-a acordat-o”, a spus un oficial comunist.
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-05-29/prezumtia-de-nevinovatie-deseori-incalcata.html
Este important de notat, de asemenea, că în dreptul sovietic nu exista noţiunea de „prezumţie de nevinovăţie”. în statele democratice însă, respectarea prezumţiei de nevinovăţie este văzută că un pilon central al dreptului la un proces echitabil, fiind cuprinsă în numeroase recomandări internaţionale şi directive europene, importanţa sa deosebită fiind recunoscută în mod unanim.
Dupa 25 de ani de la căderea regimului comunist în România se vede o tendinţă tot mai accentuată de revenire la practica înfierării publice a persoanelor acuzate şi a proceselor făcute în media, iar acest fapt este prea grav pentru a putea fi trecut sub tăcere.
Au existat în mod repetat scurgeri de informaţii din dosarele penale în spaţiul public, privind acte de procedura sau probe administrate în faza de urmărire penală, faza procesuală eminamente nepublică. Este important de subliniat că nu vorbim de cazuri singulare, ci din păcate de un adevărat fenomen. Consecinţele sunt foarte grave, nu doar pentru protejarea prezumţiei de nevinovăţie, dar şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a anchetei penale.
Intr-un interviu acordat siteului avocatura.com în septembrie 2015 arătam că scurgerile de informaţii din dosare către presă a capatat o amploare absolut îngrijorătoare. Arătam, atunci, că „sunt, în mare, două posibilităţi în care aceste informaţii au putut ajunge la presă: fie există surse în interiorul parchetelor sau instanţelor, fie sunt furnizate de către avocaţii părţilor. În loc ca suspiciunile să fie plasate dintr-o tabără în alta, este necesară o abordare onestă şi găsirea unei soluţii comune la nivelul CSM-UNBR. Un proiect comun ar putea include o monitorizare a presei pe o perioadă determinată, putând fi verificate daca informaţia a aparut oficial sau pe surse şi, în funcţie de circumstanţe, care este posibilitatea ca acestea sa provina din interior sau de la avocat. După stabilirea cauzelor trebuie discutate şi adoptate şi soluţiile care sa ducă la stoparea acestui fenomen extrem de nociv pentru justiţie.”
http://www.avocatura.com/stire/13619/interviu-judecatorul-dana-girbovan-presedintele-unjr.html
Din pacăte, în anul ce a urmat nu s-a luat nici o măsură concretă în acest scop. Mai grav, au continuat scurgerile de informaţii, inclusiv din dosare ce priveau siguranţa naţională, ajungând la presă inclusiv copii după declaraţii ale martorilor, alături de tradiţionale transcrieri ale interceptărilor.
Amploarea fenomenului şi, mai ales, lipsa de reacţie a instituţiilor, îndeosebi a CSM, a determinat includerea acestei probleme în Memorandum. Fiecare scurgere de informaţii ar trebui să declanşeze o anchetă efectivă pentru a vedea dacă acestea au o cauză internă şi dacă da, care sunt vulnerabilităţile ce permit asta. Este obligaţia instituţiilor de a lua toate măsurile pentru a evita cât se poate atât expunerea persoanelor arestate, cât şi scurgerile de informaţii, iar luarea acestor măsuri trebuie să fie efectivă şi nu doar declarativă.
Un aspect extrem de important este şi cel al modului de comunicare pe parcursul anchetelor penale. Inceperea unei anchete penale are efecte grave asupra oricărei persoane, îi afectează în mod direct viaţa personală şi de familie, cariera, imaginea publică. De aceea standardele europene recomandă ca, în acest moment procesual, comunicarea publică să se facă doar în cazuri excepţionale şi respectandu-se echilibrul între interesul public şi cel privat.
Mai mult, atunci când Parchetul face din oficiu comunicate publice, îşi asumă rolul de comunicator pentru acele cazuri şi are obligaţia de a asigura o informare corectă şi completă de-a lungul întregii anchete, inclusiv în ceea ce priveşte rezultatul final al acesteia. Aceasta implică cu necesitate ca, în momentul în care o persoană este scoasă de sub urmarire penală, se dă o soluţie de clasare sau de achitare, acest fapt trebuie adus tot din oficiu la cunoştinţa publicului. A comunica doar hotărârile de condamnare înseamnă a desconsidera, pe de-o parte, hotărârile de achitare şi, pe de altă parte, a încălca prezumţia de nevinovăţie, lăsând publicului impresia creată de informaţia transmisă prin ultimul comunicat oficial de presă.
Se încarcă comentariile...
