Povestea fabuloasă a actriţei Lujza Oros, care va fi premiată la TIFF: „Teatrul a fost viaţa mea, dar filmul e şansa de a rămâne în faţa publicului‘‘
0
Va fi premiată de TIFF alături de Carmen Galin, populară după rolul din „Fram, ursul polar“, însă puţini ştiu cine este clujeanca Lujza Oros, mare artistă de teatru şi film. Povestea ei este uimitoare: a jucat alături de nume ca Ilarion Ciobanu, Florin Piersic sau George Motoi, a fost eroina filmelor lui Andrei Blaier, mama ei era din Praga, iar tatăl - morar în Sălaj.
Cu ani în urmă, pe când juca la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, colega uneia dintre fiicele ei şi-a dorit să o cunoască. După vizita în care i s-a îndeplinit visul, i-a mărturisit că a fost foarte surprinsă: se aştepta să găsească o femeie fatală, cu rochie lungă de lame şi trăgând languros dintr-o ţigaretă lungă şi a dat peste o femeie în capot care a îmbrăţişat-o imediat, cu replica ”Fată dragă, ai mâncat ceva?”.
Episodul este relatat cu savoare de Lujza Oros atunci când are musafiri curioşi. Este o doamnă curtenitoare, empatică şi cu o voce gravă, de neuitat. Are aprope 90 de ani. În faţa geamului cu vedere largă spre nori şi soare din apartamentul ei din Grigorescu, actriţa şi-a dezvăluit povestea cu mult umor, autoironie şi detalii surprinzătoare.
Va primi în cadrul Galei Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2016 Premiul pentru întreaga activitate acordat unei personalităţi din cinematografia română. De asemenea, va lua parte la proiecţia specială a filmului ”Urgia”, co-regizat de Iosif Demian şi Andrei Blaier, programată pentru vineri, 3 iunie, de la ora 14.30, la Cinema Arta.
”Când primesc premii, mă gândesc mereu la tata. A primit decoraţii pentru că fusese rănit la picior în război şi ne spunea mereu că nu ar merita, pentru că a fost lovit când fugea de ruşi, nu atacându-i”, spune actriţa.
Povestea de iubire la la Praga
”M-am născut în capătul satului, la moara ungurului, în Sălaj. Tatăl meu, Ioan Orosz, a luptat în armata austro-ungară, cei din Ardeal îşi aveau sediul central la Praga. Acolo a cunoscut-o pe mama”, îşi aminteşte ea.
Cei doi s-au mutat la Budapesta, au avut prima fetiţă, după care a venit o scrisoare din satul tatălui din Sălaj, de la Stârci: mama, o femeie dârză, lui îl chema acasă, să aibă grijă de gospodărie. Au pornit cu toţii într-o călătorie în care au mers cu trenul, cu maşina sau pe jos şi, în final, s-au mutat la moară.
”Când a venit la Stârci, mama ştia doar puţin limba maghiară. A învăţat apoi româna şi maghiara, deodată, şi mi-o amintesc cum citea şi ne corecta atunci când spuneam ceva greşit. Era fiică de muzician, tatăl ei era compozitor şi dirija o orchestră de 40 de persoane. A trăit numai în muzică. Erau cinci fraţi şi în casa lor se găseau viori şi sub pat. S-au împăştiat în toată lumea. Fratele mai mare era ziarist în Australia, era corespondentul Daily Mail”, îşi aminteşte ea.
Bunica de la Praga a leşinat când a văzut fetiţele desculţe
Şi povestea naşterii Lujzei a fost de pomină: a venit pe lume în satul vecin, înaintea sosirii moaşei de 90 de ani pe care tatăl său a adus-o în spate. A avut alături de cele două surori o copilărie fericită, cum numai la ţară poţi să ai, cu aventuri în natură, cu animale şi prietenii neuitate. În plus, bunica din Stârciu, o frumuseţe în anii tinereţii, avea o calitate nemaiauzită: vorbea în versuri, deşi nu făcuse multă şcoală.
”Când bunica de la Praga a venit la noi şi ne-a văzut desculţe, a leşinat”, completează ea tabloul.
Când a făcea şapte ani, familia s-a mutat la Cluj. Mai târziu, actriţa a aflat de la mama ei că decizia a fost luată pentru ca fetele să poată să fi şcolite îndeajuns. A fost crezul vieţii ei şi au urmat multe sacrificii pentru asta. Tatăl său s-a angajat apoi la Moara Kovacs din cartierul Mărăşti, unde au stat mulţi ani. Lujza a învăţat la o şcoală din apropiere, după care a urmat Colegiul de Fete de pe strada George Bariţiu. ”Debutul” pe scena Naţionalului clujean a avut loc la o serbare şcolară. Fetiţa învăţa bine, îşi interpreta minunat rolurile la spectacolele clasei şi visa mult. I se întâmpla des să treacă pe lângă poarta casei unde locuia, pentru că era prea pierdută în fantezii şi scenarii ca să observe. Câţiva ani, familia a avut o cârciumă în zona Pieţei Muzeului, iar acolo fetiţa Lujza observa fascinată diversitatea uimitoare a clientelei.
”Erau oameni respectabili, avocaţi şi artişti, dar şi câţiva foarte dubioşi. Am văzut persoane care îşi pierduseră averea peste noaptea, alţii doi aveau un soi de alba-neagra: după o tură de joc, îşi schimbau hainele între ei la toaletă şi nu îi mai recunoşteai. Un hamal lucra ca să îşi întreţină fiii la facultate, la Iaşi. Mai mult de orice însă, îmi plăcea când venea circul. Era lumea mea, mama se temea mereu să nu fug cu ei în lume!”, îşi aminteşte ea. Până să îşi urmeze chemarea, a trecut însă ceva vreme.
Dintr-un birou de contabilitate, la Conservator
Întâi de toate, artista clujeană s-a înscris la studii superioare de economie, la o instituţie de specialitate din Braşov. A lucrat câteva luni într-un birou situat într-o clădire situată în centrul Clujului, vizavi de actualul complex comercial Sora. Nu i-a plăcut deloc.
”Stăteam la o masă, scriam facturi şi vedeam în faţă un perete. M-am dus acasă plângând. Nu stăteam bine nici cu banii, părinţii mei administrau o cârciumă, din care trăiam dintr-o zi pe alta. Mi-a fost frică să merg la Braşov, nu ştiam pe nimeni, aşa că am renunţat. Mama mi-a spus să mă gândesc ce vreau să fac. Ştiam stenografie, ştiam ceva germană, franceza am ştiut-o foarte bine. Până la urmă, m-am înscris la Conservator, la canto şi pedagogie”, povesteşte ea.
”Cu banii din prima vodcă vândută, ne-am dus la un film de cinema”
Între timp, familia se mută pe strada Iuliu Maniu, unde administreaza restaurantul Fata Morgana. Afacerea nu le-a adus o mare prosperitate, însă datorită lui, mama Lujzei şi-a îndeplinit visul de a avea copii educaţi, ba chiar, după ani şi ani, şi nepoţi renumiţi în diverse domenii, în toate colţurile lumii.
”Cu banii din prima vodcă vândută, ne-am dus la un film de cinema”, îşi aminteşte actriţa. Se consideră şi acum copilul familiei, cu suflet din sufletul ambilor părinţi. ”Credeam că nu sunt o fire puternică, dar s-a dovedit că nu e aşa. Dacă îmi amintesc că am pierdut un copil, că mi-am născut fetele la 42 şi 43 de ani, când jucam deja mame şi bunici, că i-am crescut pe copiii surorilor şi l-am pierdut pe soţul meu de 14 ani, parcă nu îmi vine să cred”, mărturiseşte ea.
Cum a ajuns Lujza Orosz să facă teatru
Studenta la canto Luijza Orosz avea o voce bună, dar avea trac. La primul examen în faţa unei comisii, la final de an, vocea i-a dispărut fără urmă. În 1946 s-a înfiinţat în cadrul Conservatorului un institut de artă care includea şi o secţie de teatru, în spaţiul unde acum funcţionează primăria.
”Ni s-a spus că trebuie să facem dicţie la teatru, iar eu acolo am rămas. Am dat examen, eram foarte mulţi. Am fost colegă cu Silvia Ghelan şi Lucia Mureşan. Mergeam fiecare la spectacolele celorlalţi, era de senzaţie. Am avut profesori buni, şi spectacol în fiecare an. La finalul anului doi, m-am angajat ca elev de ansamblu la Teatrul Maghiar, să mai câştig un ban. Făceam figuraţie, mai primeam câte o frază-două”, îşi aminteşte Lujza Orosz.
Naţionalizare, canal, relaţie clandestină
Viaţa mergea înainte, vremurile se schimbau ameţitor. Una dintre surori cânta la Opera Maghiara, iar soţul acesteia a fost dus la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Afacerea familiei a dispărut, în tăvălugul naţionalizării şi a crizei care a precedat-o, iar tatăl lor s-a întors ca angajat la moara din Mărăşti. Cea mai mare sursă de venit era însă activitatea mamei de croitoreasă.
Cel care avea să îi devină Lujzei soţ nu avea de-a face cu lumea artistică. Era tehnician la fabrica de tricotaje Someşul şi, ca să întregească varietatea etnică a familiei, era evreu.
”El ar fi vrut să plece în străinătate. La 17 ani a fost în lagăr, unde şi-a pierdut familia, i-a rămas doar un frate. Vreo şapte ani am trăit ilegal. Târziu am îndrăznit să îi spun mamei că m-am măritat. Ea era de părere că dacă o femeie vrea carieră, nu se mărită până nu reuşeşte asta. În schimb, dacă te-ai măritat şi ai avut un copil, trebuie să îţi asumi asta, nu ne lăsa nici la cinema dacă aveam copii mici”, punctează ea.
”Eşti pe scenă ca să faci publicul să simtă împreună cu tine”
Teatrul i-a adus o colecţie întreagă de premii. A jucat în foarte multe spectacole autohtone şi puţine clasice, acestea din urmă nefiind admise în epocă. Rolul care a marcat-o este Hecuba, din piesa cu acelaşi nume a lui Euripide. Ca tânără actriţă, clujeanca a avut foarte multe roluri în care personajele aveau mult peste vârsta mea.
”În teatru, când simţi că lumea se ridică în picioare ca să te aplaude, nu simţi un sentiment de e mândrie. Simţi o împlinire enormă şi un ataşament faţă de public. De asta se spune că slujeşti publicul, pentru eşti acolo ca să îl faci ce zâmbească, să râdă, să simtă împreună cu tine”, este crezul ei.
Debutul în film, la Budapesta
Lujza Orosz a ajuns prima dată pe marele ecran cu ”Vrăbii”, un film care s-a turnat în Ungaria, la Budapesta, la începutul anilor 70. Regizorul a văzut-o pe scena Teatrului Maghiar, după care i-a făcut propunerea de a juca în filmul lui. A fost impresionată de ospitalitatea condiţiile pe care i le-au oferit cei de acolo.
”Era rolul principal, al unei mame şi problema creşterii copilului la acea vreme. Nu era uşor. Când m-am întors, am fost sunată să merg la Bucureşti, pentru un film la care se lucra acolo, alături de o colegă de la teatru. Dacă la Budapesta am fost muncitoare, în filmul de aici jucam rolul unei ţărănci. Nu am fost niciodată femeia fatală, nici vreo mare doamnă”, relatează actriţa.
Era vorba de ”Viforniţa”, în regia lui Mircea Mureşan. Acţiunea de petrecea în apropierea Clujului, aproape de Turda.
”Tăria mea a fost mereu vorba. Femeia din film i se opune băiatului ei, e mai bisericoasă. Am făcut filmul, iar peste un an am primit premiul pentru cea mai bună interpretare din România din 1973. Mi-a plăcut mult acel rol, am putut să mă desfăşor liber, în graiul meu sălăjean”, dezvăluie ea.
La 50 de ani s-a pensionat, legea de atunci îi oferea acest drept de care a decis să uzeze, mai ales pentru că fetele ei erau mici la acea vreme şi aveau nevoie de grija şi atenţia mamei. Activitatea ei de actriţă a mai continuat încă 20 de ani.
Filmele în care actriţa a jucat în anii care au urmat i-au adus roluri care de care mai profunde. În ”Urgia” a vut parte de un machiaj spectaculos: joacă la 40 de ani rolul unei femei în vârstă, aşa încât specialistul o transformă într-un personaj care seamănă izbitor cu bunica ei. Are însă parte alt machiaj complex peste câţiva ani, când se pomeneşte cu rolul unei tinere.
Cum se întinereau actriţele în anii ’70
”Mi-a împletit părul în codiţe şi l-a tras apoi puternic în faţă. Toate trăsăturile mi s-au ridicat, a fost ceva de mare efect. Se juca la Suceava. Trebuia să trec un râu desculţă, era în plină iarnă, dar la capăt mă aştepta un ciubăr cu apă fierbinte. Am fost un rol în care am jucat în opinci. Mi-a plăcut”, spune ea.
A avut un film proiectat la Cannes
Urmează apoi alte şi alte filme, între care ””O lacrimă de fată ” (1980), care a fost proiectat la Cannes în 1982, dar şi ”Trandafirul galben”(1981), ”Stop cadru la masă” (1982)şi popularul serial ”Lumini şi umbre”, al lui Andrei Blaier. Între fiii pe care i-a avut în filme se şi Florin Călinescu. Tot aici l-a avut partener pe Ilarion Ciobanu.
”Toată lumea m-a speriat când s-a anunţat distribuţia. El avea dublu rol: al ţăranului şi al muncitorului. Soţia ţăranului eram eu, iar Margareta Pogonat era ceaa muncitorului. Imi spunea toată lumea că e dur şi necioplit. A fost cel mai blând şi cel mai bun coleg, cel mai respectuos partener pe care l-am avut”, mărturiseşte Orosz.
”Teatrul a fost viaţa mea, dar filmul m-a ajutat să cunosc o latură a meseriei care mă tenta. Nici nu am sperat că voi ajunge vreodată să joc în filme. A fost o minune că am ajuns să fac asta. Am avut nişte parteneri minunaţi, cărora nu le pot mulţumi îndeajuns. Le mulţumesc şi strănepoţilor mei într-ale meseriei, că nu îşi uită străbunicii. Din scenă, din păcate, nu rămâne prea mult: păşim, ieşim, iar cei care ne-au văzut ne mai poartă în suflet. Generaţiile următoare aud de noi numai din spuse şi legendele încet-încet se învechesc. Filmul e singurul care dăinuie şi îţi rămâne bucuria că mai eşti acolo şi pentru alţii, să te mai vadă”, încheie marea actriţă.
Între artiştii premiaţi pentru întreaga activitate la TIFF se mai numără George Motoi, Ion Caramitru, Dan Piţa sau Mircea Albulescu.
TIFF 2016 va avea loc la Cluj-Napoca între 27 mai şi 5 iunie.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Producătorul filmelor „Şapte ani în Tibet“, „Mad Max“ şi „Al cincilea element“ vine la TIFF
Se încarcă comentariile...
