PORTRET Ioan Arboreanu, „arhitectul“ de medalii şi diplome

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujeanul Ioan Arboreanu, de meserie arhitect, a realizat zeci de medalii, diplome şi ştampile pentru filatelişti.

V-aţi întrebat, vreodată, câtă muncă este în spatele unei medalii? Totul porneşte de la un scop: destinaţia obiectului care va face onoare celui căruia îi va fi decernată. Apoi este ideea după care medalia respectivă va lua formă. Cel care realizează medalii face un adevărat proiect ingineresc pentru un astfel de obiect, pentru ca apoi medalia să fie turnată sau scupltată, în funcţie de materialul din care va fi realizată. Acum deţine câte un exemplar din fiecare medalie sau plachetă realizată de el, pe care le arată cu mândrie tuturor celor care vor să ştie despre această activitate a sa.

Arhitectul Ioan Arboreanu a realizat zeci de astfel de medalii, destinate Asociaţiei Filateliştilor din judeţul Cluj. Acestea au fost acordate, de-a lungul timpului, membrilor asociaţiei, cu merite deosebite în domeniul filateliei. Pe lângă medalii, arhitectul clujean a realizat machete pentru nenumărate ştampile publicitare mecanice, ştampile ocazionale, plachete ba chiar a desenat plicuri cu ilustraţii tematice sau diplome. A făcut toate acestea din pasiunea pentru fumos, pentru că, în cele mai multe cazuri, a domat proiectele şi desenele făcute, cu titlul gratuit, Asociaţiei Filateliştilor.

Filatelist convins

Colaborarea cu Asociaţia Filateliştilor din judeţul Cluj a arhitectului Ioan Arboreanu a început mai demult. De fapt, de la sfârşitul anilor ’60, de când s-a şi apucat să colecţioneze timbre. „Am început să cumpăr timbre de colecţie în anul 1969, când s-a născut fiul meu. Atunci mi-am procurat prima serie întreagă“, povesteşte Ioan Arboreanu. De altfel, pasiunea pentru filatelie a transmis-o şi fiului său, care, în adolescenţă a şi participat la expoziţii şi a fost şi premiat pentru colecţiile sale. „Am timbre cu flora şi fauna României, cu tricolorul, cu Dunărea-fluviu euopean...“, înşiră filatelistul conţinutul clasoarelor sale.

Colecţii de mii de lei

Dacă e să calculeze o valoare a timbrelor colecţionate până acum, aceasta s-ar ridica la 5.000 de lei, potrivit cataloagelor de preţuri. De-a lungul timpului, a participat la peste 30 de expoziţii cu exponatele sale personale. A obţinut şi diferite distincţii şi diplome. La rândul său, a participat la organzarea a peste 46 de expoziţii filatelice locale sau naţionale. A militat foarte mult pentru pregătirea copiilor şi tinerilor în vederea formării viitorilor filatelişti. „Mai sunt şi tineri care colecţionează, dar nu ca pe vremuri“, mai spune Ioan Arboreanu.

PROFIL
Născut:  29 iulie 1934, Suceava
Studii: Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“, Bucureşti, 1967
Familie: Căsătorit, un copil

Ce-i place
Îi plac spaţiile verzi, florile, curăţenia oraşului. „Noroc că găseşti în Cluj aşa ceva. La noi e mai bine decât în alte oraşe“, spune arhitectul.
Ce nu-i place
Poluarea, dar şi traficul greu din centrul oraşului care i-a crăpat pereţii locuinţei sale de nenumărate ori.

Întrebări şi răspunsuri

-Tinerii mai sunt colecţionari, îi atrage o astfel de activitate?
-Mai sunt şi tineri colecţionari. Orice colecţie este interesantă şi ajută la consolidarea culturii generale, într-un mod plăcut.

-Ce altceva colecţionaţi, în afară de timbre?
-Colecţionez insigne, chei, bancnote, monede vechu, ilustate circulate şi necirculate, steme de ţări, de oraşe, ba chiar colecţionez înregistrări de muzică clasică.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite