Poliţiştii clujeni au fost la cursuri de comunicare verbală şi nonverbală la Universitatea Babeş-Bolyai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunicare verbală şi nonverbală, comunicare audio-vizuală şi relaţii comunitare, sunt câteva dintre temele care le-au fost predate unui grup de 15 poliţişti din cadrul IPJ Cluj. Aceştia au participat în perioada 14 - 28 martie la o serie de cursuri la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Modulul de instruire s-a desfăşurat în cadrul unui program mai amplu care face obiectul unui protocol de colaborare semnat la finalul anului 2013 de conducerile FSPAC şi IPJ Cluj, iar cursurile din perioada 14 - 28 martie au vizat îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare ale reprezentanţilor IPJ Cluj şi, implicit, creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor publice furnizate comunităţii clujene.

Cadrele didactice din cadrul Departamentului de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate şi Departamentului de Jurnalism au desfăşurat cursuri pentru poliţiştii din cadrul IPJ Cluj pe următoarele teme: Instituţia purtătorului de cuvânt, Comunicare verbală şi nonverbală, Comunicare audio-vizuală, New media, Relaţii comunitare.

Strategie de implicare în comunitate

„Suntem preocupaţi de pregătirea continuă a poliţiştilor în toate domeniile care se circumscriu activităţilor noastre, inclusiv în domeniul comunicării. O bună comunicare internă  şi externă asigură premisele unui serviciu poliţienesc eficient, dar şi o mai bună percepţie a rolului poliţiei în comunitate. Ne dorim continuarea colaborării cu mediul academic clujean, atât în domeniul pregătirii poliţiştilor, cât şi în domeniul cercetării, pentru a da un plus de valoare serviciilor noastre”, a   declarat Inspectorul şef al IPJ Cluj, Chestorul de poliţie Tudor Grindean. Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Prof. Univ. Dr. Călin Hinţea, a declarat că “acest program se înscrie într-o strategie mai amplă a facultăţii, de implicare în comunitate şi de realizare a unor legături mai strânse între mediul academic şi cel al serviciilor publice.”

Citeşte şi 

După cazul lui Sergiu Todea, un alt poliţist clujean îi cere, într-un memoriu, premierului Victor Ponta să îi facă dreptate

DNA a început urmărirea penală împotriva şefului Poliţiei Dej. Acesta îşi folosea funcţia pentru a obţine beneficii pentru firmele pe care le deţinea

Poliţia Penală Cluj: şeful Poliţiei va fi judecat pentru confiscarea averii, după ce şeful de la Rutieră a fost trimis  în judecată pentru înşelăciune

Confiscarea averii  fostului şef al Poliţiei Cluj se judecă cu uşile închise. Păcurar a cerut secretizarea procesului

De ce a demisionat poliţistul clujean care a avut curajul să-l oprească în trafic pe şeful său

 

VIDEO Noi elemente în cazul poliţistului de la Rutieră anchetat pentru că l-a oprit în trafic pe un şef al Poliţiei Cluj. A apărut înregistrarea care surprinde incidentul

VIDEO Şeful Poliţiei Române: „11 ofiţeri din conducerea poliţiei clujene sunt cercetaţi disciplinar. Printre ei se află fostul şef IPJ Cluj, Ioan Păcurar“

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite