Pentru ce este importantă spovedania: „Duhovnicul îl ajută pe ucenic să înveţe să zboare sau îi spune că e pui de găină“

Spovedania este un exerciţiu spiritual prin care fiecare creştin a trecut şi alege să îl repete sau nu. Preoţii spun că acest exerciţiu ar fi bine să fie sub forma mărturisirii, a unui dialog sincer între duhovnic şi creştin, nu a unui interogatoriu sec, demn de a bifa încă o sarcină.

Plecând de la exemple din cărţile sfinte, de la idei aprig dezbătute de filosofi, psihologi şi teologi, „Adevărul“ vă prezintă un serial, „Duhovnic online“, cu teme religioase explicate oamenilor pe înţelesul anului în care trăim, cu ajutorul preotului Dorel Gălan din Cluj, dar şi a altor specialişti în diverse domenii.

Împreună vom încerca să vă spunem de ce „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii“, care este decalogul omului modern şi povestea din spatele unor simboluri creştine, unde e limita compromisului/libertăţii şi de unde începe păcatul/cenzura, dar şi cum îi putem aduce pe cei mai mici dintre noi aproape de biserică fie că se numeşte ea ortodoxă, greco-catolică, catolică, reformată, musulmană, budistă şi lista poate continua.

Spovedanie, cunoaştere şi psihologie

În calea sa spre autocunoaştere, omul realizează că acest drum e cel mai greu de parcurs, dar şi că spiritul său este greu de „prins” în unităţi de măsură standardizate. De aceea, spune preotul Dorel Gălan din Cluj, duhovnicul sau maestrul spiritual reprezintă perspectiva obiectivă a „actului de scrutare a adâncimilor sufletului ucenicului/discipolului”.

Ca lucrurile să fie cât mai clare, preotul povesteşte o istorisire:

„Un călugăr, în biblioteca mănăstirii, nu cerea niciodată vreo carte. Contrariat, bibliotecarul l-a întrebat despre acest paradox, de a merge la bibliotecă fără să citească. «Nu ştiu să citesc», îi mărturiseşte acesta. «Atunci te voi învaţă toate literele şi caracterele», îl încurajează bibliotecarul. «De acord, zice călugărul, dar, mai întâi, arătând spre sine, spune-mi ce caracter este acesta!». De fapt, putem constata că poţi vedea pe cineva din exterior, mai mult şi mai precis decât acela. De exemplu, din propriul cap omul îşi vede doar vârful nasului... Ceilalţi văd mult mai mult”.

Întrebarea, sursa progresului. Chiar şi spiritual

Spovedania sau Pocăinţa este una din cele 7 mari taine ale bisericii (ortodoxe şi catolice) şi înseamnă conştientizarea unui status sufletesc al omului şi a unei nevoi de îmbunătăţire a calităţii vieţii sufleteşti.

„Spovedania reprezintă o punere sub semnul întrebării a comportamentului, atitudinii şi gândurilor omului. E incontestabil că întrebarea este sursa progresului, chiar şi cel spiritual. Spovedania e un moment, cel al întâlnirii propriu-zise cu duhovnicul, dar şi o stare. Metanoia – din limba greacă - s-ar traduce ca «transformare a minţii». De fapt, comportamentul meu e determinat de întreaga arhitectura cognitivă, de felul meu personal de a interpreta situaţiile de viaţă. Spovedania are în vedere tocmai această schimbare de paradigmă, operaţie deloc simplă pentru că transformarea presupune autonegarea, total improprie naturii umane”, explică preotul.

Nu „colecţionarilor de destine”

În opinia sa, spovedania e un dialog între duhovnic şi om, un dialog din care omul conştientizează, dacă nu a făcut-o deja, comportamentele sau faptele nepotrivite şi îşi exprimă dorinţa de a se schimba. Iar duhovnicul ar fi bine să-l asculte activ, empatic, adică să rezoneze cu cel care i se spovedeşte şi să aibă capacitatea de a se retrage până într-atât încât Cel care primeşte mărturisirea să fie chiar Dumnezeu.

„Relaţia autentică presupune încredere reciprocă. Da, şi duhovnicul ar fi bine să aibă încredere în ucenicul sau că acesta poate să-şi optimizeze viaţa”, apreciază Dorel Gălan.

Potrivit acestuia, literatura referitoare la duhovnic sau la masterul spiritual abundă în metode, ghiduri. „Unele pertinente - puţine, altele departe de spiritul Tainei. O spovedanie după un ghid transforma actul într-un interogatoriu, mai puţin într-o mărturisire. În plus, ghidul rigidizează relaţia duhovnic-ucenic, acesta din urmă bifând sau negând o realitate sau alta, un păcat sau altul”, afirmă preotul.

Rolul duhovnicului, continuă preotul clujean, e să-l ajute pe cel care i se spovedeşte să ştie găsi în interiorul său resursele ca să-şi facă viaţa mai bună şi să înveţe să se descurce, să fie un om echilibrat.

„Există duhovnici şi «colecţionari de destine». Diferenţă esenţială e dată de felul în care se raportează duhovnicul la ucenicul său: fie îl ajută să înveţe să zboare - să-şi găsească resursele în interior pentru a-şi îmbunătăţi viaţa -, fie îi spune că e pui de găină, deşi a ieşit dintr-un ou de vultur”, încheie preotul.

Mai puteţi citi:

Cum ne tratăm de foamea de putere, cea mai cumplită ispită modernă: „Nu poţi să ai slănină în pod şi porcul în coteţ, în acelaşi timp“

De ce drumul spre iad este pavat cu bune intenţii? Cum explică preoţii şi psihologii această expresie şi ce sfaturi ne dau

Decalogul omului modern. De unde vine pornografia şi de ce violenţa e semnul unei imense slăbiciuni: „Lumea e un imens hipermarket, lumea lui DA!“  

Ce este cu adevărat fericirea şi cum ajungem la ea. Preot: „Hristos a venit să şocheze, să scandalizeze, să dărâme mentalităţi“ 

Cât de mult contează religia în educarea copiilor? Psiholog: „Un părinte echilibrat va creşte un copil echilibrat, indiferent că e practicant religios sau nu“ 

Care e „stresul“ lui Dumnezeu? Preot: „De multe ori invocăm libertatea ca să ne justificăm viciile“ 

Verdictul unui duhovnic român după studierea a trei pasaje celebre din Biblie: „Lui Hristos îi plac spiritele inovative“

Anii secreţi ai lui Iisus: „E senzaţional să ţi-l închipui pe Hristos găsindu-şi pacea într-un lotus yoghin sau cutreierând meleagurile geto-dacilor“