Mitropolitul Clujului: „Ce cântam acum 50 de ani este actual şi azi: Că-n aceste zile/Antihrist vrea să ne înşele,/Şi zice că e Mesia,/Vrea să strice Liturghia“

Mitropolitul Clujului: „Ce cântam acum 50 de ani este actual şi azi: Că-n aceste zile/Antihrist vrea să ne înşele,/Şi zice că e Mesia,/Vrea să strice Liturghia“

Mitropolitul Clujului  FOTO Adevărul

Cu câteva zile înainte de 15 august, hramul Mănăstirii Nicula, Mitropolitul Clujului povesteşte, într-un text publicat pe site-ul oficial al Mitropoliei Clujului, o amintire ce-l leagă de acest pelerinaj, unul dintre cele mai mari din ţară: drumul în urmă cu 50 de ani, când fusese admis la facultate.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu 50 de ani, Andrei, mitropolitul Clujului, tocmai terminase liceul şi era bucuros că fusese admis la facultate. Pentru reuşita sa, el a ţinut să mulţumească pentru reuşita sa printr-un pelerinaj la Mănăstirea Nicula, unde, în aceste zile, sunt aşteptaţi mii de pelerini.

Pe mitropolia-clujului.ro, prelatul povesteşte amintirea: 

„Acum cincizeci de ani tocmai terminasem liceul. Dădusem admiterea la facultate şi, după reuşită, am venit la Mănăstirea Nicula să mulţumesc Domnului Hristos şi Maicii Domnului pentru ajutor. Pe drumul înspre Mănăstire mulţime multă cântând, ca şi astăzi, cântări de procesiune: La Nicula doar icoană,/În ceruri Maică şi Doamnă.

Mergând mă abordează un neoprotestant şi-mi zice: „Săracii de voi! Maria-i în ţărâna pământului şi voi îi faceţi atâtea rugăciuni”. M-am întristat de atitudinea lui eretică, dar n-am întins polemica, pentru că nu era nici timp şi nici cazul. Eu credeam şi cred, ca toţi creştinii dreptmăritori, că Maica Domnului este de-a dreapta Mântuitorului Hristos. Şi cântam şi eu cu mulţimea de popor La Nicula doar icoană,/În ceruri Maică şi Doamnă“.

Acesta mai scrie că „icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula este locul unei prezenţe harice“ şi că la Nicula ”şi-au mărturisit bucuriile şi şi-au plâns necazurile“, dar şi că „generaţiile se succed şi steagul credinţei trebuie să-l predăm altor generaţii, ne rugăm Maicii Domnului pentru cei tineri. Şi-i zicem din tot sufletul: Dă-le-n suflet bunătate,/ S-aibă cununii curate,/ Biserica s-o iubească,/ De mamă să te primească. Din propria experienţă ştiu ce mare importanţă pot avea pentru sufletele tinere aceste preocupări sfinte, legate de Adormirea Maicii Domnului.

Fragmente din textul prelatului:

În paranteză fiind spus, dacă atunci era în vogă materialismul dialectic, acum e în vogă materialismul practic. Secularismul îi face pe oameni să nu mai aibă preocupări religioase profunde. Ce cântam acum cincizeci de ani este actual şi astăzi: Că-n aceste zile grele,/ Antihrist vrea să ne-nşele,/ Şi zice că e Mesia,/ Vrea să strice Liturghia. Puţină lume mai ştie că în anul 1955, „părinţii întemeietori” ai Uniunii Europene, Konrad Adenauer, Alcide De Gasperi şi Robert Schuman, i-au alcătuit un steag cu profund caracter religios. Culoarea albastră este culoarea Maicii Domnului, iar cercul format din douăsprezece steluţe este cununa de pe capul Maicii Domnului, aşa cum a văzut-o Sfântul Ioan Teologul în cartea Apocalipsei, capitolul 12, versetul 1.

Anul 2017 a fost dedicat de către Sfântul Sinod iconarilor, pictorilor bisericeşti, comemorării Patriarhului Iustinian şi apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului. Or pentru noi transilvănenii, cel mai preţuit iconar este Părintele Luca din Icold, care ne-a lăsat icoana de la Mănăstirea Nicula şi încă două icoane: la Mănăstirea Strâmba şi la Muzeul Catedralei din Cluj.

(...) Mulţimea credincioşilor ce se adună an de an la Nicula dau mărturie că încă mai există credinţă. De fapt, cele două coordonate pe care se sprijină toată spiritualitatea noastră este credinţa-n Dumnezeu, în Maica Domnului, şi ataşamentul faţă de valorile pe care înaintaşii ni le-au transmis. Dacă le păstrăm suntem nişte oameni fericiţi. Dacă le pierdem valul vremelniciei ne înghite. Maica Domnului ne-a adunat încă o dată la Nicula. Şi-i cântăm cu toată convingerea: La Nicula doar icoană,/ În ceruri Maică şi Doamnă. Şi-o rugăm cu tot sufletul: Să ne duci cu tine,/ Unde calea-ţi duce,/ Să ne duci în ceruri/ La Fiul tău dulce“.

 

Mai puteţi citi:

Pelerinaj în era tehnologiei. Călugării de la Mănăstirea Nicula pregătesc mii de porţii de sarmale. Slujba religioasă se va transmite live pe Facebook

citeste totul despre: