Mireasa accidentată grav la Nireş, în urmă cu o săptămână, a murit. Organele ei vor salva alte vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina, după impactul cu calul  FOTO: dejeanul.ro
Maşina, după impactul cu calul  FOTO: dejeanul.ro

Mireasa care sâmbătă trecută a fost implicată într-un grav accident de circulaţie în localitatea clujeană Nireş a murit vineri după-masă, 25 octombrie, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, după ce timp de şase zile s-a aflat în comă.

Un cal lăsat nesupravegheat de un sătean a provocat un grav accident: mireasa şi una dintre naşe au murit. Naşa a murit pe loc, iar mireasa (42 de ani), după şase zile de stat în comă.

Deşi familia miresei trece prin moment grele, membrii acesteia au hotărât ca organele femeii de 42 de ani să fie donate şi să ajute oameni, relatează dejeanul.ro.

Nunta care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Nireş, judeţul Cluj, s-a terminat la Urgenţe, după ce maşina în care se afla mireasa, însoţită de cinci nuntaşi, a lovit un cal aflat pe carosabil. În urma impactului puternic, naşa a murit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Adriana Vornicu, susţine că din primele fapte a rezultat că vinovat este proprietarul calului, pentru că a lăsat animalul nesupravegheat pe timpul nopţii. Concret, el este cercetat, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de “ucidere din culpă”. Din relatările nuntaşilor a rezultat că şoferul, care este internat acum în stare gravă, ar fi consumat băuturi alcoolice. “Nu am determinat încă acest lucru, şoferului i s-au luat problele biologice şi aşteptăm rezultatele”, a mai precizat Vornicu.

Mai puteţi citi:

România, ţara unde caii te bagă în mormânt. Cum se împarte vinovăţia în cazul accidentului care a transformat o nuntă într-o tragedie

VIDEO Nuntă cu final tragic la Cluj: naşa a murit şi mireasa e în stare gravă, după ce maşina în care se aflau a lovit un cal

VIDEO Noi detalii legate de nunta cu final tragic de la Cluj: mireasa a fost „furată“ la insistenţele ei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite