Mircea Dinescu la Cluj. „Cel mai cinstit mod de a alege preşedintele României: la un concert la Ateneu, să vină un orb şi să pună mâna pe unul şi ală-i preşedintele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Dinescu a gătit la Cluj   FOTO: Florina Pop
Mircea Dinescu a gătit la Cluj   FOTO: Florina Pop

Mircea Dinescu a gătit, vineri după-amiază, în curtea Casei TIFF alături de lutierul clujean Markus Barbarossa. Cei doi au fost invitaţi la Zilele Culturale Maghiare, prin care se marchează împlinirea, în acest an, a 698 de ani de când Clujul a fost declarat oraş liber regal de către monarhul Ungariei din 1316, Carol Robert de Anjou.

În faţa unui public numeros, Mircea Dinescu a gătit stufat de miel, un preparat muntenesc şi balcanic, dar a folosit şi carne de porc „ca să îndulcească“ mâncarea. În ceaun a mai pus ardei de pe malul Dunării, ardei bulgăreşti, gălbui şi uşor iuţi, ceapă, usturoi, vin (Tămâioasă românească, soi din vinurile sale) şi un sos mediteraneean din zeamă de portocole evitând astfel să folosească boia şi roşii.

Atmosfera a fost foarte plăcută, gătitul fiind „asezonat“ cu glume, povestioare despre lumea actuală, dar şi cea de odinioară a presei, scriitorilor şi politicienilor. Mircea Dinescu le-a spus celor prezenţi, mai în glumă, mai în serios, şi care ar fi, în opinia sa, cea mai bună variantă de alegere a preşedintelui României:

„La un concert la Ateneu, să stingi lumina, să vină un orb şi să pună mâna pe unul şi ală-i preşedintele României. Şi va fi de 100 de ori mai bun decât orice preşedinte ales prin vot. Ăla va fi un intelectual, un om care nu ştie să fure, nu e pus pe afaceri. Un om care iubeşte muzica simfonică trebuie să fie un om în adevăratul sens al cuvântului, Ei, ăla e bun de preşedinte, cu siguranţă“.

Din spectacolul pe care cei doi invitaţi l-au făcut nu au lipsit poeziile. Dinescu a recitat câteva dintre poeziile sale, iar Barbarossa le-a tradus în maghiară. Un mare poet american citat de Mircea Dinescu spunea: „poetul e un animal marin care trăieşte pe uscat şi învaţă să zboare“.

Mai puteţi citi:

Mircea Dinescu, invitat special la Zilele Culturale Maghiare de la Cluj

Cum se vede Clujul din turnul unei biserici de circa 600 de ani

FOTO VIDEO Cum se văd simbolurile Clujului din turnul bătrânei biserici din centru. De la 80 de metri înălţime

Piaţa Unirii, simbolul Clujului

FOTO CENTER Cum se văd simbolurile Clujului din cea mai înaltă clădire a oraşului 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite