FOTO O maşină a poliţiei clujene nu s-a asigurat şi a intrat într-un tramvai. Poliţia nu se pronunţă încă în privinţa vinovatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina poliţiei a fost avariată FOTO: Remus Florescu
Maşina poliţiei a fost avariată FOTO: Remus Florescu

O maşină a poliţiei clujene a fost implicată într-un accident rutier care a avut loc în această după-amiază în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur. Nu au fost răniţi, dar autoturismul poliţiei a fost avariat.

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc în această după-amiază în sensul giratoriu de pe strada Primăverii din cartierul clujean Mănăştur. O maşină de poliţie s-a tamponat cu un tramvai.

„O maşină de poliţie nu s-a asigurat in sensul giratoriu de pe strada Primăverii din cartierul clujean Mănăştur si a fost lovită, marţi după-amiază, de un tramvai“, scrie eclujeanul.ro.

Martori de la faţa locului spun că maşina de poliţie nu s-a asigurat şi a intrat în tramvai.

Poliţia este de altă părere.

„A fost vorba de o tamponare care a avut loc în jurul orei 17.00. Nu putem spune încă cine este vinovat. Se fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului", a declarat Gina Pop, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

Traficul a fost îngreunat în zonă. Nu au fost răniţi, însă maşina poliţiei e avariată în partea din faţă.

Mai puteţi citi:

Autobuz implicat într-un accident rutier pe şoseaua Hunedoara - Deva

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite