„La Stravaganza“, un festival care promovează interpretarea muzicii baroce după tratatele scrise pe vremuri
0
Festivalul se va desfăşura pe parcursul a opt zile, între 21-28 mai, şi va cuprinde interesante concerte de muzică veche, între care şi unul de muzică veche transilvană, două masterclass-uri (orgă şi vioară barocă), precum şi simpozionul ”Arta interpretativă şi instrumentele din Baroc”.
Aflat la cea de-a treia ediţie, concursul de muzică de cameră, unicul de acest gen în Europa de sud-est, ocupă un loc important, deoarece este unul dintre cele mai eficiente mijloace de promovare a stilisticii interpretative baroce în rândul tinerilor muzicieni.
„În spiritul acestor eforturi dorim să permanentizăm Festivalului de Muzică Barocă La Stravaganza al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca.
Primele ediţii (2009 si 2011) s-au bucurat de un adevărat succes pe toate planurile, atât în ceea ce priveşte audienţa la concerte, cât şi în ceea ce priveşte nivelul concursului, al simpozionului muzicologic şi al cursurilor de măiestrie. Toate acestea justifică pe deplin reeditarea bianuală a festivalului“, susţin organizatorii, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj şi Ansamblul Baroc Transylvania.
Invitatul de onoare al ediţiei din acest an a festivalului este renumitul organist german Martin Schmeding, profesor la Universitatea de Muzică din Freiburg/Germania. El va conduce un masterclass între 21-24 mai, va susţine un concert extraordinar în data de 23 mai a.c. şi va prezida juriul concursului de muzică de cameră.
Proiectul susţine candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.
Programul festivalului
CONCERTE
23.05 ora 19 Biserica Romano-Catolică Sf. Mihail
Recital de orgă
Martin Schmeding (Freiburg, Germania)
24.05 ora 19 Biserica Piaristă (str. Universităţii)
Program de muzică barocă transilvană
Ursula Philippi (Cluj/Sibiu)
Melinda Béres (Cluj)
Melinda Sámson (Sibiu)
25.05 ora 19 Biserica Piaristă (str. Universităţii)
Ansamblul Fluentem (Germania)
Vit Nermut - vioară
Zsófia Csákány - clavecin
26.05 ora 19 Studioul de concerte al AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)
Concertul de gală a laureaţilor concursului
27.05 ora 19 Biserica Piaristă (str. Universităţii)
Concert cameral
Melinda Béres(Cluj) - vioară
Tiberiu Resteşan(Cincinnati, SUA) - vioară
Erich Türk(Cluj) - clavecin
Ilse L. Herbert(Cluj) - violoncel
CONCURS INTERNAŢIONAL DE MUZICĂ BAROCĂ
25.05 ora 9 Studioul de orgă al AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)
Concurs - etapa 1
26.05 ora 9 Studioul de orgă al AMGD
Concurs - etapa 2
26.05 ora 19 Studioul de concerte al AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)
Gala laureaţilor
CURSURI DE MĂIESTRIE:
21-24.05 Studioul de orgă al AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)
Martin Schmeding (Germania)- orgă
23-24.05 Sala de clavecin a AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)
Filip Marius (Germania)- vioară barocă
SIMPOZION „Arta interpretativă şi instrumentele din Baroc“
28.05 ora 10 Sala 11 a AMGD (str. Ion. I.C. Brătianu, nr. 25)
ATELIER LIRIC-BAROC
28.05 ora 19 Cafeneaua Piano Cazola (Str. Virgil Fulicea, nr. 3)
conducerea muzicală: Maria Abrudan
regia: Anca Mihuţ