Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Două evenimente din Cluj au fost amânate în semn de solidaritate cu victimele tragediei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că două dintre evenimentele programate sâmbătă, 31 octombrie, la Cluj-Napoca, au fost suspendate ca urmare a hotărârii de Guvern prin care zilele de 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie au fost declarate zile de doliu naţional.

Două evenimente care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 31 octombrie, au fost amânate în semn de solidaritate faţă de victimele incendiului din Clubul Colectiv din Bucureşti.

Evenimentele care vor fi reprogramate sunt ”Mystery Cluj Day Halloween”, organizat de Asociaţia Romania - Your Lifetime Experience, care ar fi trebuit să aibă loc azi între orele 14.00 şi 23.00, în Pădurea Hoia şi ”Jam” - al Asociaţiei Fapte care ar fi trebuit să aibă loc între orele 16.00 şi 19.00, Parcul Central.

”Le-am comunicat organizatorilor hotărârea de Guvern. Au înţeles. L-am anunţat şi pe domnul prefect”, a afirmat Emil Boc.

Organizatorii vor anunţa din timp când vor fi reprogramate eveniementele.

Incendiu în Club Colectiv Bucureşti: 27 morţi şi 146 de persoane internate în spital 

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seara, la clubul Colectiv din zona Piaţa Unirii din Capitală. Potrivit primelor informaţii, este vorba de cel puţin 27 morţi şi de alte 146 de persoane care au suferit arsuri grave. Secretarul de stat Raed Arafat se aşteaptă ca numărul victimelor să crească. A fost activat Codul Roşu de Urgenţă. La numărul de telefon 021. 2069291 se pot afla informaţii despre victime.

Pe aceeaşi temă:

Incendiu Club Colectiv. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte la Guvern, sâmbătă dimineaţă. Nicolae Bănicioiu: „Situaţia este stabilizată”

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare ale martorilor tragediei: „Cei care cădeau erau călcaţi în picioare“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei

Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv

Incendiu la Club Colectiv: Parchetul face cercetări pentru ucidere din culpă în cazul tragediei în care au murit 27 de oameni

Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Dragnea: „Tineri au plecat să asculte muzică, iar acum nu mai sunt“

Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti

Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii

Incendiu în club Colectiv. Tragedia din Capitală a ajuns şi în presa internaţională

Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum

Incendiu club Bucureşti. Ambasadorul Marii Britanii se declară consternat de tragedia din Bucureşti

Incendiu fără precedent în Capitală: cel puţin 27 morţi şi peste 160 de răniţi. A fost activat Codul Roşu de Urgenţă

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare ale martorilor tragediei: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite