FOTO VIDEO Fotografii inedite din viaţa româncei care a luat Nobelul pentru literatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Herta Müller, în gara din Timişoara, scriind FOTO: Florina Pop
Herta Müller, în gara din Timişoara, scriind FOTO: Florina Pop

Casa din Cluj unde istoricii spun că s-a născut Regele Matia Corvin găzduieşte pentru încă două săptămâni expoziţia numită „Herta Müller - Cercul drăcesc al cuvintelor“, organizat de Institutul Goethe. Aceasta cuprinde imagini din tinereţea scriitoarei, fotografii nemaivăzute cu diploma de BAC, cu blocul unde locuia în Timişoara, cu ea scriind în gara din Timişoara.

Straniu acest arc de cerc care se întinde de la copilul care păzea vacile în vale şi până aici, la primăria din Stockholm. Aici şi acum (ca de atâtea ori) stau eu alături de mine. Am mers la liceu, la oraş, împotriva voinţei mamei mele. Ea voia să ajung croitoreasă în sat. Ştia că oraşul mă va corupe. Şi chiar m-a corupt. Am început să citesc cărţi. Satul îmi părea tot mai mult o ladă în care te naşti, te căsătoreşti, mori“, astfel şi-a început Herta Muller discursul la acordarea premiului Nobel pentru literatură, în 2009.

Despre acel copil şi transformarea lui într-o scriitoare care a luat cel mai titrat premiu în literatură din lume, Nobelul, „vorbeşte“ mai multe, prin imagini inedite şi fragmente de texte semnate Herta Muller, expoziţia de la Casa Matei din Cluj-Napoca, manifestare intitulată „Herta Muller şi cercul drăcesc al cuvintelor“.

La vernisajul evenimentului au fost prezenţi apropiaţi ai scriitoarei - Ernest Wichner, un bun cunoscător al operei şi vieţii ei, şi Corina Bernic, traducătoare a textelor Hertei Müller, apărute la Editura Humanitas.

Ernest Wichner a povestit cum i-a refuzat Herta Müller pe securiştii care îi propuneau să dea note informative: „N-am caracter!“.

Scurtă biografie

Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, la Niţchidorf, a absolvit liceul Nikolaus Lenau şi studiat germanistica la Universitatea din Timişoara. Prietenia cu membrii „Grupul de Acţiune Banat“, format din scriitori şi studenţi de etnie germană, care aveau o atitudine protestatară, care a deranjat regimul comunist, a adus-o în atenţia Securităţii. Refuzul ei de a colabora i-a adus o serie de persecuţii.

„Ţinuturile joase“ a fost publicată şi în Germania Federală, iar reacţia autorităţilor române a fost dură: i s-a interzis să mai publice. Ca urmare, scriitoarea a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania.

La scurt timp după ce a emigrat în Germania a acordat un interviu unei televiziuni germane unde a vorbit despre starea în care au ajuns scriitorii în România:

„Cred că situaţia este atât de gravă încât nu se mai poate vorbi de anumite grupuri, fie de populaţie, fie de meserii, de minorităţi sau grupuri sociale care să fi fost dezavantajate. Cred că situaţia este cruntă, unui scriitor român nu îi merge mai bine decât mie, unui scriitor maghiar nu îi merge mai bien decât mie. Cred că problema ţine de tot sistemul în sine.
Urmările lui pot fi simţite de oricine pe propria piele. Nu contează în ce zonă te mişti, nu mai există nişe în această ţară unde să te poţi retrage şi să aştepti să supravieţuieşti celor ce se întâmplă. Cred că fiecare are parte de şicane. Ceauşescu a dat atâtea decrete în epoca lui de aur încât n-a scăpat nimeni. Niciun miner, ţăran, scriitor sau frizer“.

Nemţii nu au primit-o bine, i-au zis că „aerul german nu îi face bine“ şi i-au acordat foarte greu cetăţenia deoarece bănuiau că este agent secret - într-un film (cel de jos) scriitoarea povesteşte că Securitatea română ar fi spus anumite lucruri celor de la serviciul secret german dându-le de înţeles că ea le-ar fi fost colaboratoare.

Miercurea viitoare, 27 martie, se va proiecta la Casa Matei filmul unui regizor român care a făcut parte din Grupul de Acţiune Banat, iar în ultima săptămână când va sta expoziţia la Cluj, organizatorii ei – Institutul Geothe prin Centrul Cultural German -  promit un eveniment-surpriză.

Expoziţia poate fi văzută până pe 4 aprilie.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite