FOTO O româncă îi îndulceşte pe americani cu reţete de la Cluj
0Elisabeta Teodoru (35 de ani) este o româncă plecată de 12 ani în America, unde acum îşi câştigă existenţa din pasiunea sa pentru gătit: prăjiturile şi torturile făcute după reţetele bunicii.
Elisabeta Teodoru sau Betty, cum îi zic americanii, este o clujeancă mutată în State de 12 ani şi care îi înnebuneşte pe americani, ruşi, polonezi şi mexicani cu prăjiturile şi torturile sale, făcute după reţete sută la sută româneşti. La 35 de ani se poate considera o femeie împlinită: are o familie superbă, cu doi prichindei care nu se pot abţine să nu-şi bage nasul prin vasele mamei, şi cu al treilea pe drum, are un job unde face doar ce-i place şi ce ştie mai bine: dulciuri.
Eternul vis american. Varianta cu zahăr
Povestea femeii începe în urmă cu 12 ani, când era studentă în anul IV la Universitatea Tehnică din Cluj, unde învăţa Tehnologia Construcţiilor de Maşini. „Am ajuns în SUA printr-un program de studenţi care vin la muncă pentru o perioadă limitată. Am venit cu gândul să îmi fac bani de o maşină. Nu i-am făcut, aşa că am mai rămas“, povesteşte Elisabeta Teodoru, Aşchilian după numele de fată.
Cum ideea transformării pasiunii pentru gătit în profesie a pus-o în practică abia în urmă cu 5 ani, până atunci a muncit ca babysitter, menajeră şi apoi ca ofiţer de împrumut la o companie de ipotecări. S-a şi licenţiat în domeniul ipotecilor. Apoi a rămas însărcinată cu primul copil, Ana, care acum are 5 ani şi e nelipsită din bucătărie când mama ei găteşte.
„Când am rămas gravidă cu Ana am hotărât să rămân acasă cu ea măcar în primii ani. Aici nu primeşti niciun fel de indemnizaţie de creştere a copilului, aşa că am fost, într-un fel sau altul, nevoită să-mi găsesc ceva de făcut“, explică românca.
Cu dulciurile cocheta de ceva vreme şi spune că nu era petrecere la care ea şi soţul ei, Radu Teodoru, să nu ducă, pe lângă cadou, şi câte un tort. „Aşa am început să am comenzi. Am văzut că pot face ceva ce îmi place de acasă, din care să ies nişte bani, şi pot să mă bucur şi de copii“, spune femeia.
S-a apucat să-şi cumpere multe ustensile, materiale, cărţi de gătit, să parcurgă cursuri online, să vadă DVD-uri. „Pot zice că primii ani au fost doar investiţie. Acum da, fac un salariu decent care ajută la cheltuielile necesare familiei noastre“, adaugă Elisabeta Teodoru.
Reţetele bunicii
A făcut torturi, prăjituri şi cozonaci pentru prieteni, cunoştinţe şi pentru diverse evenimente organizate de Arhiepiscopia Română Ortodoxă din Chicago, unde, de regulă, la o masă se adună câte 200-300 de oameni. L-a cunoscut şi pe arhiepiscopul Nicolae căruia îi face tort de post.
Treptat, au început să curgă comenzile. Dacă la început avea o comandă pe lună, acum are 4-8 pe săptămână.
Prăjiturile cele mai cerute sunt albinuţa şi doboş.
„Albiniţa este una din prăjiturile care nu îmi lipseşte pe platourile de prăjituri la sărbători, nunţi sau botezuri. Este o prăjitură simplă pe bază de miere şi lămâie care îmi aduce aminte de bunica mea ce făcea cea mai bună albinuţă. Dulciurile le fac după reţetele mamei, reţete pe care le are de la bunica mea, iar eu, la rândul meu, i le voi da fetei mele, Ana“, zice mama Elisabeta Teodoru.
Pe lângă torturi face şi dulciuri pentru nunţi, botezuri, sărbători şi onomastici. „Prăjiturile de casă plac întotdeauna. M-a ajutat foarte mult comunitatea românească din Chicago pentru că nu aş fi putut face ceva ce iubesc fără ajutorul celorlalţi români. Ei preferă să comande de la mine decât să meargă la o cofetărie americană. Încet am început să fac prăjiturile noastre de casă: albinuţa, doboş, snickers, eclere, amandine, cremeş, boema, etc“, povesteşte femeia.
Clienţi de mai multe naţii
Acum are şi mulţi clienţi ruşi, moldoveni, mexicani şi polonezi, pe lângă români şi americani. „Cererea este un pic diferită şi am adăugat în lista şi prăjiturele gen: macarons, sugar cookies, cake pops, cup cakes. Americanilor le plac prăjiturile şi torturile pe bază de unt sau înlocuitor. La noi, la biserică, sunt nişte fete din Moldova cărora le-am făcut un tort specific moldovenesc numit Medovik. De atunci, comenzile mele de la moldoveni şi ruşi sunt de Medovik. L-am gustat şi noi şi e foarte bun“, povesteşte bucătăreasa.
Pe viitor şi-ar dori nu o cofetărie sau un bisto, ci un mic laborator ca să poată livra dulciuri la diferite magazine şi restaurante americane care au contactat-o. Comezile le primeşte fie de la oameni care află de ea prin cunoştinţe, fie de pe site-ul cakelovers.bakery.com sau de pe pagina de Facebook.
„În Chicago, familie îţi sunt, pe lângă soţ şi copii, prietenii. Cam toţi suntem singuri, fără mamă, tată, frate, soră, aşa că ne ataşăm de cei apropiaţi şi îi facem rude. Aici am cunoscut persoane extraordinare şi tot aici am început să apreciez viaţa de familie. Este un oraş superb, iar lacul Michigan îmi aduce aminte de marea noastră“, încheie bucătăreasa clujeancă din Chicago.
Mai puteţi citi:
FOTO Transilvania de peste Atlantic. Povestea celei de-a 14 colonii americane
În secolul al XVIII-lea a existat, timp de 18 luni, o colonie în Statele Unite ale Americii care a purtat numele de Transylvania. Deşi nu a fost recunoscută de Congres şi nu a existat ca stat, totuşi ea nu a dispărut. În 2013 există în SUA un comitat Transylvania (parte a statului Carolina de Nord), o universitate cu acest nume şi, an de an, povestea coloniei este rememorată sub forma unei scenete.
Povestea unei femei însărcinate în şapte luni, care şi-a urmat soţul pantofar, la începutul lui 1900, în Statele Unite, a inspirat scurtmetrajul „O Lume Nouă“, realizat de Luiza Pârvu, împreună cu soţul ei, Toma Peiu, strănepotul personajului principal. Pelicula descrie trecutul emigraţiei româneşti în SUA.
Un ţăran din judeţul Alba are o poveste asemănătoare cu cea din romanul lui Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraţilor“: a luptat pentru Imperiul Habsburgic în Primul Război Mondial şi a dezertat, dar nu a fost prins, ca în carte. A fost decorat de Carol al II-lea şi a plecat peste Ocean în speranţa unui trai mai bun. După 100 de ani, istoria sa a fost descoperită de un strănepot, cu prilejul organizării unei expoziţii.
Se încarcă comentariile...
