Economişti de top vin la Cluj
0Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai organizează, peste două săptămâni, prima ediţie a unei conferinţe ştiinţifice care aduce la Cluj economişti români de top din străinătate. Cuvântul de deschidere al evenimentului îl va avea preşedintele BNR, Mugur Isărescu.
Economişti români cu recunoaştere internaţională vor prezenta rezultatele cercetărilor în cadrul unor sesiuni de comunicări la Conferinţa Ştiinţifică Anuală a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS 2014).
Participanţii la acest eveniment ştiinţific sunt economişti români, afiliaţi unor universităţi sau institute de cercetare din străinătate, dar şi din ţară.
Dintre aceştia amintim: Nicolae Bogdan Gârleanu de la Haas School of Business, University of California Berkeley, Mihai Manea de la Massachusetts Institute of Technology, Virgiliu Midrigan de la New York University şi Cristian Pop-Elecheş de la Columbia University.
Conferinţa, care va avea lco între 18 şi 22 august, va fi deschisă de Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu şi rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop.
La dezbateri vor veni şi alţi economişti ai BNR precum Lucian Croitoru, consilierul pe probleme de politică monetară al Guvernatorului BNR, invitaţi ai instituţiilor de cercetare din ţară şi din străinătate.
Mai puteţi citi: