Descoperire sumbră în apropiere de Cluj. Poliţiştii anunţă că au reuşit să identifice cadavrul găsit la intrarea în Apahida

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminaliştii continuă investigaţiile pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care a survenit decesul. Deocamdată a fost înregistrat un dosar penal privind fapta de ucidere din culpă, infracţiune prevăzută de Codul penal.

„La data de 21 august a.c., în jurul orei 22:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în vecinătatea podului peste Valea Petii, la intrare în comuna Apahida, a fost găsit cadavrul unui bărbat.

În zona indicată s-a deplasat echipa de cercetare a locului faptei din cadrul inspectoratului, însoţită de procuror criminalist. De asemenea, la activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca şi ai Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei.

În urma examinării sumare a cadavrului, nu au fost observate urme de violenţă. Trupul acestuia a fost transportat la I.M.L Cluj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a decesului.

Între timp, poliţiştii au anunţat că s-a reuşit identificarea cadavrului. „În urma investigaţiilor efectuate, a fost identificată persoana gasită decedată, stabilindu-se că este vorba despre un barbat în vârstă de 65 de ani, din Sânicoară, comuna Apahida. Cercetările continuă pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care a survenit decesul acestuia”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. 

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite