Clujeanul răspunzător de scandalul colindului antisemit şi-a dat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tiberiu Groza, preşedintele Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, cel care a ales colindul considerat antisemit la lansarea TVR3, şi-a prezentat astăzi demisia preşedintelui Consiliului Judetean Cluj. Tot astăzi, Groza a anunţat conducerii  sindicatului RATUC demisia şi de la ansamblul folcloric "Dor Transilvan", cel care a interpretat colindul.

"Asumindu-mi in totalitate responsabilitatea pentru selectia colindelor de pe albumul editat, precum si pentru neinspirata propunere de colind facuta la TVR Cluj, pentru stingerea acestui scandal, am luat decizia de a-mi prezenta demisia de onoare din functia de manager al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj. Pentru a nu lasa oprobiul public asupra ansamblului Dor Transilvan si a tinerilor nevinovati care-l compun am decis sa demisionez si din functia onorifica de Director artistic al ansamblului.

Astazi am prezentat presedintelui Consiliului Judetean Cluj, demisia mea din functie si tot astazi am anuntat conducerii  sindicatului RATUC demisia mea de la ansamblul folcoric Dor Transilvan. Doresc ca demisia mea sa dea satisfactie tuturor celor lezati  de nefericitul incident", arată Tiberiu Groza în comunicatul trimis presei. 

“Colindatorii când colindă nu instigă la discriminarea etniei evreieşti”

Groza aduce noi lamuriri asupra conjucturilor in care el s-a produs scandalul colindului antisemit: “In anul 2009 am realizat pentru ansamblul folcloric Dor Transilvan pe care il conduc un album cu colinde culese din localitatea Birlea,  judetul Cluj. Albumul de colinde  contine 26 de colinde traditionale a caror vechime este mai mare de 100 de ani. Din nefericire, colinda interpretata de ansamblul  Dor Transilvan pe postul  de televiziune TVR Cluj si aflata pe acest album, contine versuri care fac referire la neamul evreiesc, fapt pentru care ea  este considerata de comunitatea  evreiasca  din Romania ca fiind o colinda antisemita.  Imi sustin in continuare punctul de vedere privitor la faptul ca nu exista colinde antisemite.  Colindatorii cind colinda nu instiga la discriminarea etniei evreiesti . Nici colindatorii si nici cei colindati nu isi asuma o atitudine ostila fata de evrei. Din acest motiv nu pot considera colindele ca fiind antisemite.  Las specialistilor etnologi ultimul cuvint in a interpreta corect daca exista colinde antisemite sau nu”.

"Am promovat cultura evreiască"

Fostul director susţine că pe perioada celor 9 ani de manageriat  la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale “a promovat atit cit am putut cultura evreiasca si pe reprezentantii sai cei mai de seama. Nu am avut niciodata manifestari ostile sau afirmatii defaimatoare la adresa comunitatii evreiesti. Dimpotriva, am colaborat cu cei mai apreciati reprezentanti ai comunitatii. In fiecare an suntem coorganizatori ai concertelor de muzica clezmer sustinute de formatia Mazel Tov din Cluj-Napoca. In fiecare an, din cei 15 ani de cind organizez  festivalul “Serbarile Transilvane”, ansamblul Mazel Tov este invitat si participant in festival. In semn de apreciere a activitatii lor, cu prilejul aniversarii a 10 ani de activitate, formatiei Mazel Tov i-am acordat trofeul festivalului <<Serbarile Transilvane>>”

Groza a organizat concerte de muzică evreiască 

Groza a mai precizat că a cobaborat cu Paneth Farcas, marele tenismen si antrenor al echipei nationale a Romaniei la tenis de masa, supravietuitor al lagarelor  fasciste,  la realizarea si editarea cartii sale memorialistice. “In anul 2010 am organizat un concert al renumitei formatii de muzica clezmer Kroke (Polonia) la Cluj Napoca.  Pentru cei mai putin familiarizati cu formatiile de muzica clezmer precizez ca formatia Kroke este cea care a asigurat coloana sonora a filmului “Lista lui Schindler” al regizorului Steven Spielberg. Exemplele ar putea continua dar le gasiti pe site-ul institutiei noastre”, mai arată Groza. 

Un creştin şi un evreu, răspunzători

“Ironia vietii face ca un crestin si un evreu sa raspunda pentru un incident considerat antisemit.  Eu pentru ca am recomandat colindul iar el pentru ca l-a difuzat! Doresc ca sarbatorile de Craciun sa gaseasca pe toti romanii, de orice etnie ar fi, in iertare si comuniune, in concordanta cu spiritul acestei mari sarbatori”, îşi încheie Tiberiu Groza comunicatul. 

Citeşte şi 

Cum s-a transformat o emisiune a TVR 3 într-un scandal diplomatic. Explicaţiile clujeanului răspunzător de gafa colindului antisemit

Un nou scandal legat de lansarea TVR3. Federaţia Comunităţii Evreieşti din Cluj  este revoltată de un colind considerat antisemit. Boc e implicat în incident

Ambasada Israelului  ia atitudine în scandalul colindului antisemit: “ar trebui să fim alarmaţi de asemenea manifestări”

TABEL Dezmăţul TVR pe banii românilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite