Cine este frumoasa cu fizic de fotomodel desemnată cea mai bună fotbalistă din România: „Mi s-au propus şedinţe foto, dar acum nu m-aş vedea manechin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai 19 ani, Teodora Meluţă a fost declarată a cea mai bună fotbalistă a României. Născută în Bucureşti, Teodora este studentă la Cluj şi evoluează pentru „U” Olimpia, câştigând până acum patru campionate şi o Cupă a României cu echipa clujeană. Cu un fizic de manechin, tânăra bucureşteancă este considerată şi una dintre cele mai frumoase fotbaliste din ţară.

Teodora Meluţă este fundaş central, dar evoluează cu succes şi ca fundaş lateral, post pe care a fost folosită de mai multe ori inclusiv la echipa naţională. Internaţionala originară din Capitală a jucat pentru prima dată fotbal la vârsta de opt ani.

„Am jucat de la vârsta de 8 ani jumătate până la 14 ani la ACS Arsenal Sports, o echipă de băieţi din Bucureşti. Apoi am fost legitimată la clubul de fotbal feminin CSS Târgovişte unde am evoluat timp de un an, dar mergeam doar la meciuri, iar antrenamentele le-am continuat împreună cu băieţii. În iarnă anului 2015 am ajuns la „U” Olimpia Cluj”, rememorează tânăra.

Nu au lipsit nici momentele neplăcute, atunci când, în Bucureştiul natal, a jucat ani buni fotbal într-o echipă de băieţi. „La unele meciuri era mai dificil, erau părinţi de la echipele adverse care strigau din tribună că eu ce caut ca fată la fotbal, dar încercam să-i ignor. Între timp, domnul Gheorghe Marinescu m-a observat la meciurile băieţilor şi acesta mi-a făcut "cunoştiinţă" cu fotbalul feminin, iar prin intermediul dansului am ajuns la echipa CSS Târgovişte”, spune Teodora. 

De patru ori campioană cu echipa din Cluj

Din vechea capitală a Ţării Româneşti, ea s-a transferat la echipa din capitala Transilvaniei, „U” Olimpia Cluj. Cu formaţia clujeană, ea a câştigat titlul de campioană în fiecare sezon. La 16 ani a debutat în UEFA Women’s Champions League cu „U” Olimpia, iar la echipa naţională a stabilit un mic record.

Imagine indisponibilă

Practic, Teodora este cea mai tânără debutantă din istoria echipei României, jucând sub tricolor pentru prima oară la doar 15 ani. Între timp, ea a adunat 20 de meciuri pentru prima reprezentativă de senioare. Până să debuteze la naţionala de senioare, Teodora a jucat şi a fost căpitan al reprezentativelor U17 şi U19, acumulând 56 apariţii şi 9 goluri marcate.

„Domnul Mirel Albon (n.r.- antrenorul echipei naţionale feminine) şi domnul Alin Cioban doreau să mă alătur echipei imediat după prima mea convocare la echipa naţională, dar părinţii nu au dorit să mă lase atunci din cauza vârstei şi a unei probleme la picior. Discuţiile au tot continuat cu domnul Alin până când, într-un final, am luat hotărârea că Universitatea Olimpia Cluj este echipa care mă poate ajută să fac performanţă în carieră mea”, mai spune tânăra.

Teodora s-a acomodat rapid la noul său club, mai ales că multe dintre colegele de la Cluj îi erau coechipere la echipa naţională. Între timp, ea şi-a luat Bacalaureatul la Liceul cu Program Sportiv din Cluj, iar în prezent urmează cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Imagine indisponibilă

„Mi-am făcut câţiva prieteni la Cluj, iar la echipa de club mă înţeleg bine cu toată lumea. Foarte bună prietenă sunt cu Lavinia Boanda, căreia i se spune Pustiu, dar şi cu Oana, Carmen şi Meli.”

Declarată cea mai bună jucătoare a anului, Teodora mărturiseşte că a fost copleşită de emoţii la aflarea veştii. Distincţia o onorează, dar o şi obligă. Astfel, ea şi-a propus ca peste câţiva ani să evolueze la una dintre marile echipe ale Europei şi să ducă naţionala României între primele 10 ale lumii.

„Am fost copleşită de emoţii şi m-am bucurat enorm de mult că am fost votată şi aleasă cea mai bună jucătoare. Colegele au reacţionat foarte frumos. M-au felicitat toate şi au fost bucuroase pentru mine”, adaugă tânăra.

E fan Barcelona, dar ar fi vrut ca Mbappe să câştige „Balonul de Aur”

Cea mai bună fotbalistă a României urmăreşte cu interes şi marile competiţii, UEFA Champions League şi Campionatele Europene şi Mondiale. E fan Mbappe şi Leo Messi şi crede că francezul ar fi meritat să fie declarat fotbalistul anului.

„Îmi place foarte mult Barcelona, dar ca fotbalist îmi place mult de Sergio Ramos. Joacă pe acelaşi post cu mine şi o face excelent. De la Barcelona îmi place în primul rând Leo Messi. Totuşi, voiam că Mbappe să câştige Balonul de Aur. Este un jucător tânăr, iar la vârsta lui are locul asigurat în primul 11 în naţionala Franţei, dar şi la PSG. Sunt convinsă că în următorii ani Balonul de Aur o să ajungă şi la Mbappe”, punctează Teodora.

Imagine indisponibilă

Cu un fizic de manechin, tânăra ar fi putut face carieră în modeling, dar şi în alte sporturi. Şi la fel ca oricărei fete de vârsta sa, nu spune nu niciodată unei reprize de shopping sau unei ieşiri la cafenea cu prietenele sale.
 

„Îmi place să merg la cumpărături, să ies, să mă duc cu fetele la cafea şi să mă uit la seriale şi filme. Dintre sporturi, după fotbal cel mai mult îmi plac handbalul, tenisul şi atletismul. Iar dacă nu exista fotbalul, probabil că aş fi practicat unul din sporturile astea sau dansul. În ce priveşte moda, mi s-au propus câteva şedinţe foto, dar deocamdată nu m-aş vedea manechin”, a încheiat Teodora Meluţă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite