Cea mai frumoasă dovadă de patriotism. Ce planuri au pentru România mai mulţi IT-şti plecaţi să muncească în străinătate

Cea mai frumoasă dovadă de
patriotism. Ce planuri au pentru România mai mulţi IT-şti plecaţi să muncească în străinătate

Tricolor pe chipul unui copil  FOTO Shutterstock

Romanian IT este un ONG înfiinţat la Cluj de un grup de tineri specialişti în tech din Paris cu scopul de a dezvolta un cadru unde IT-şti români din ţară şi străinătate, investitorii, antreprenorii, studenţii şi specialişti să se întâlnească, să dezbată idei şi să iniţieze proiecte. Motivul? De a schimba în bine lucrurile în România.

„Nimeni nu poate contesta că România şi Clujul au un potenţial de specialişti foarte-foarte mare, cu capacităţi şi proiecte şi idei bune“, afirmă Valentin Maior, coordonatorul Romanian IT, o reţea globală a românilor din IT de pretutindeni. Conceptul şi intenţiile celor din spatele ONG-ului nu sunt cunoscute publicului larg din România, deşi au fost prezentate la un summit de afaceri de la Bucureşti, dar şi la o conferinţă din Manchester a Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Şi s-au discutat în cadrul mai multor întâlniri ale comunităţilor româneşti din străinătate.

Pe 17 noiembrie va avea loc la Cluj evenimentul de lansare a Romanian IT. La acesta vor participa şi invitaţi români din diaspora care vor discuta avantajele şi dezavantajele de a pleca din România, dar şi de a reveni.

„Noi ne propunem să creăm un cadru în care studenţii, specialiştii, investitorii, antreprenorii din IT pot comunica şi colabora într-un mod cât mai facil. Noi ne imaginăm un mediu IT românesc în care suntem cu toţii conectaţi la nivel global ca un hub virtual“, explică, pentru „Adevărul“, Oara Bouraoui, un developer din Cluj ce lucrează la Paris, co-fondator Romanian IT.

Ideea de la care s-a plecat a explicat-o Valentin Maior într-un comunicat dat publicităţii în urmă cu câteva săptămâni. Ce spunea el:

„Este deja de notorietate profesionalismul şi chiar influenţa IT-iştilor români angajaţi la companii internaţionale din Statele Unite, Marea Britanie sau Franţa, iar după mulţi ani în care am pus umărul la ridicarea imperiilor financiare ale străinilor, ne-am gândit că a venit vremea să folosim acest potenţial şi pentru promovarea sectorul IT românesc. 

Nucleul deja s-a format, suntem o echipă puternică în Paris, însă vom deschide şi alte centre în oraşe cu concentraţie mare de specialişti IT români, precum: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Timişoara, Londra, Berlin, San Francisco, New York etc., fiecare locaţie replicând structura de organizare folosită în momentul de faţă în centrul de la Paris. 

Ne dorim să dezvoltăm o comunitate care să funcţioneze pe principiile open source, open exchange, open participation, cu scopul de a promova specialiştii şi întreg sectorul IT românesc la nivel internaţional. 

Până la finele anului 2017, Comunitatea şi-a propus să înregistreze peste 2500 de specialişti români în IT răspândiţi în toată lumea, care să poată colabora într-un cadru organizat, iar România să poată deveni cu adevărat o forţă în acest domeniu“.

De atunci şi până acum, conceptul din spatele proiectului Romanian IT a fost explicat în faţa unei comunităţi IT din Londra, la o conferinţă a Ligii Studenţilor Români din Străinătate în Manchester, la un summit de afaceri din Bucureşti, dar a fost făcut cunoscut şi unor camere de comerţ din străinătate, unor organizaţii de români din Spania, Norvegia, Italia, SUA.

„Nu toată lumea înţelege exact ce vrem să facem, dar în momentul în care explicăm prima reacţie este foarte pozitivă de fiecare dată. Şi asta ne încurajează. Şi ne dă energia să continuăm“, explică Valentin Maior.
Potrivit acestuia, s-au încheiat parteneriate cu Liga Studenţilor Români din Străinătate şi cu Societatea Globală a Tinerilor Profesionişti Români/Global Romanian Society of Young Professionals (GRASP). 

La ora actuală, Romanian IT înseamnă circa 500 de membri din toată lumea. Această reţea globală va funcţiona sub forma unor filiale. „La început nu va fi un spaţiu fizic pentru că nu există resurse, dar în timp va fi şi un spaţiu fizic“, explică Valentin Maior. În opinia sa, în România se mişcă lucrurile înspre bine.

„Faptul că noi mişcăm lucrurile dinafară cu direcţia România şi faptul că noi ne facem treaba cum trebuie şi ne facem un nume individual poate fi interpretat ca un act de patriotism pentru că aducem, de fapt, faimă ţării“, susţine acesta.

Provocarea sa cea mai mare ar fi să creeze o idee, să o dezvolte şi să o extindă la nivel mondial.

„Pentru mine e o certitudine că mă voi întoarce în România”

Oana Bouraoui, co-fondator Romanian IT, spune că s-a implicat în proiectul Romanian IT deoarece îi place să descopere imaginea de ansamblu, să descopere mecanismul din spatele unui lucru şi felul în care îl poate să-l optimizeze: „Romanian IT îmi oferă cadrul în care să fac lucrul ăsta. Mi-am dorit mereu să pot să ajut, să mă implic într-un proiect care să încurajeze tinerii să adopte un rol activ în îmbunătăţirea comunităţii din care fac parte“.

Citise într-un articol că 4 din 10 români plecaţi din ţară au în plan să se întoarcă.

„Eu fac parte din acei patru. Pentru mine e o certitudine faptul că mă voi întoarce în românia. Consider că este doar o chestiune de timp. (...) Voi reveni când voi avea contextul să pot să păstrez legătura cu exteriorul“, adaugă aceasta.

Crede că piaţa românească de IT e unul dintre principalii vectori de creştere din ţară, iar industria de IT este foarte bine văzută din afară.

Ce-şi doreşte? „Să mă dezvolt în continuare profesional şi personal ca în acest fel să contribui cât mai mult la dezvoltarea comunităţii din care fac parte, a societăţii, şi să pot să dau ceva înapoi. Mai ales de când am plecat din România asta a devenit foarte important pentru mine: ce pot să fac pentru România, cum pot să dau înapoi, cum pot să ajut la îmbunătăţirea imaginii României. (...) Pentru mine, România tot timpul va fi acasă“.

 

Mai puteţi citi:

Premieră în România: Cum să realizezi un produs IT în doar 5 luni. Curs demarat de Şcoala Informală de IT la Cluj

citeste totul despre: