„Caruso al trompetei “, unul dintre artiştii care deschid stagiunea de toamnă a Filarmonicii Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filarmonica de Stat „Transilvania” începe noua stagiune de concerte ,miercuri, 4 septembrie 2013, de la ora 19, la Colegiul Academic, pentru prima dată sub bagheta dirijorului şi compozitorului Jörg Widmann, alături de invitaţii săi: Sergei Nakariakov – supranumit şi Paganini sau Caruso al trompetei, acordeonistul Alfred Melichar şi chitaristul Wilhelm Bruck.

Din programul celor două seri fac parte Lumina drumurilor de Ulpiu Vlad şi două lucrări compuse de însuşi dirijorul concertelor, Jörg Widmann, Ad absurdum pentru trompetă şi orchestră mică şi Misa pentru orchestră mare.

Cele două concerte fac parte din seria evenimentelor Festivalului Internaţional “George Enescu”, desfăşurate în colaborare cu Artexim Bucureşti.  Detalii despre programul complet al festivalului, în Bucureşti şi în ţară, aici: http://festivalenescu.ro/calendar/events

Carte de vizită Jörg Widmann

Născut la München, în 1973, Jörg Widmann a studiat clarinetul la Academia de Muzică din oraşul natal, iar ulterior la Juilliard School of Music din New York. La vârsta de 11 ani a început şi primele lecţii de compoziţie, printre profesorii săi de mai târziu regăsindu-se nume ca Wilfried Hiller, Hans Werner Henze, Heiner Goebbels sau Wolfgang Rihm. A fost compozitor şi artist în rezidenţă la Festivalurile din Salzburg, Lucerna şi Schleswig-Holstein, la Filarmonica din Köln şi Konzerthaus din Viena, iar apoi la Cleveland Orchestra (2010/2011). În 2001, a fost numit profesor de clarinet la Conservatorul din Freiburg, din 2009 predând şi compoziţie în cadrul aceleiaşi instituţii. Jörg Widmann este dirijorul principal al Irish Chamber Orchestra.

Ca şi compozitor, seria de succese a început cu Premiul Belmont pentru Muzică Contemporană, oferit, în 1999, de Fundaţia Forberg Schneider, Premiul Muzical Schneider-Schott şi Premiul Paul Hindemith, obţinute în 2002. În 2003, a fost distins cu Premiul Fundaţiei Ernst von Siemens şi al Festivalului de Operă din München. Opera Das Gesicht im Spiegel a fost selectată de un juriu de specialitate al revistei Opernwelt drept cea mai importantă premieră mondială a stagiunii 2003/2004. În 2004, a urmat Premiul Arnold Schönberg, oferit de centrul omonim din Viena şi Deutsches Sinfonie Orchester Berlin. În 2005, a primit Premiul pentru compoziţie al SWR Sinfonieorchester din Baden-Baden/Freiburg, precum şi Premiul pentru compoziţie Claudio Abbado oferit de Academia Orchestrei Filarmonicii din Berlin. În 2009, compozitorul a primti Premiul Elise L. Stoeger al Societăţii Muzicii de Cameră a Lincoln Center. Compoziţiile sau au fost interpretate pe cele mai mari scene ale lumii, de către ansambluri ca Orchestra Simfonică din Bamberg, DSO Berlin, Orchestra Filarmonicii din München, Orchestra Filarmonicii din Viena, Orchestra Radio din Frankfurt, Opéra Bastille, sub bagheta unora dintre cei mai importanţi dirijori ai momentului: Sir Simon Rattle, Kent Nagano, Mariss Jansons, Paavo Järvi, Jonathan Nott sau Christian Thielemann. 

Caruso al trompetei 

Supranumit Paganini sau Caruso al trompetei, Sergei Nakariakov, şi-a dezvoltat o voce muzicală unică, ce este mult mai mult decât vehiculul unei virtuozităţi uimitoare. Repertoriul său include nu doar lucrările scrise original pentru trompetă, ci şi numeroase transcripţii fascinante, solistul căutând permanent noi mijloace de exprimare. Născut la Gorky în 1977,  Sergei a început studiul pianului la vârsta de şase ani, trecând apoi la trompetă, sub îndrumarea tatălui său, Mikhail Nakariakov. Şi-a început cariera interpretativă încă de la vârsta de zece ani, concertând în mari săli din fosta Uniune Sovietică. Foarte curând, părinţii săi au realizat că talentul lui Sergei avea să fie, inevitabil, îngrădit de situaţia politică a ţării, astfel încât au luat decizia de a pleca în Israel. Au urmat o serie de succese, la Festivalul „Ivo Pogorelici” din Bad Wörishofen, Festivalurile de la Salzburg şi Schleswig-Holstein, de atunci solistul concertând în cele mai importante săli ale lumii, ca Hollywood Bowl din Los Angeles, Lincoln Center din New York, Royal Festival Hall, Barbican Center şi Royal Albert Hall din Londra sau Théâtre des Champs-Élysées.  În 2002, Sergei Nakariakov a fost distins cu Premiul ECHO Klassik pentru cel mai bun instrumentist al anului. În 2006, a fost membru al juriului competiţiei BBC Young Musician of the Year. Discografia sa, la casa Teldec Classics International, în egală măsură apreciată de public şi critica de specialitate, include cele mai cunoscute concerte pentru trompetă, precum şi două albume de lucrări de virtuozitate de Bizet, Paganini, de Falla, Gershwin şi Rimski-Korsakov. Cel mai recent compact disc, From Moscow with Love, transcripţii pentru trompetă şi orchestră scrise original pentru fagot şi violoncel de compozitori ca Hummel, Mozart, Weber şi Saint-Saëns. 

PREŢUL BILETELOR 

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).  Pentru Concertele Extraordinare: 30 lei preţ întreg / concert 15 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert. 

Citeşte şi 

Zilele Clujului: programul de duminică al sărbătorii oraşului. Opera şi Filarmonica ies în stradă

Primul lungmetraj de animaţie din lume va rula la Cluj, în acompaniamentul Filarmonicii de Stat Transilvania

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite