Arborele care secretă răşină cu metal. Cum a evoluat o specie de plante ajungând să se hrănească chiar cu metale grele
0
Natura continuă să fascineze şi să surprindă deopotrivă, inclusiv prin felul în care plantele sau animalele reuşesc să se adapteze şi să facă faţă provocărilor sau condiţiilor ostile. Uneori, anumite plante se adaptează atât de bine încât ajung să profite tocmai de mediul care în mod normal ar fi trebuit să le pună în pericol existenţa.
Este şi cazul „arborelului cu răsină de metal” (Pycnandra acuminata), întâlnit în pădurile din Noua Caledonie, arhipeleag situat în vestul Oceanului Pacific şi care aparţine Franţei. Primele studii, efectuate în 1970, au scos la iveală un amănunt care trecuse până atunci neobservat de cercetători. Potrivit BBC, atunci s-ar fi observat pentru prima dată că Pycnandra acuminata secretă o răşină de culoare albăstruie spre verde care conţine nichel.
Şi cum în natură nimic nu este întâmplător, cercetătorii au ajuns la concluzia că această secreţie are rolul de a împiedica dăunătorii, în primul rând insecte, dar şi microorganisme, să atace arborele.
Excepţia de la regulă
Deşi, de regulă, atunci când solul conţine metale grele precum nichelul şi zincul, zonele respective nu sunt tocmai propice plantelor, există şi unele excepţii. Este cazul unui grup de plante, cunoscut sub numele de hyperaccumulatori, care au evoluat în timp şi reuşesc să prelucreze şi să se hrănească chiar din metalele care în mod normal ar fi toxice pentru ele. Este şi cazul Pycnandra acuminata.
„Pycnandra acuminata este un arbore tropical mare (de până la 20 de metri înălţime), care poate fi găsit în pădurile tropicale din Noua Caledonie”, a confirmat Antony van der Ent, şeful unei echipe de cercetători de la Universitatea din Queensland.
Pycnandra acuminata creşte în pădurile din Noua Caledonie. FOTO: wikipedia.org / Benoit Henry
„Ca subiect de testare, este o provocare pentru că acest arbore creşte foarte încet şi este nevoie de decenii pentru a produce flori şi seminţe. Este o specie ameninţată de despăduriri ca urmare a activităţilor miniere şi a incendiilor”, a declarat Antony van der Ent, pentru BBC.
Pycnandra şi alţi hiperacumulaţi au fost analizaţi la synchrotronul DESY din Hamburg, utilizând o tehnică care se bazează pe razele X. Doctor Kathryn Spiers, membră a echipei care a efectuat ultimele cercetări asupra Pycnandra acuminata, a detaliat explicând motivele pentru care s-a apelat la această tehnică.
„Dacă utilizaţi un microscop convenţional, puteţi vedea structuri, dar nu puteţi spune de fapt ce sunt”, a explicat Spiers, după care a continuat: „Însă la sincroton lumina este foarte puternică, iar detectorul este extrem de rapid, ceea ce înseamnă că proba poate fi analizată înainte să se degradeze.”
Ar putea să ajute la decontaminarea solului şi în alte zone
Există şi o teorie conform căreia evoluţia plantelor hiperacumulatoare ar fi fost influenţată de activitatea umană, care a cauzat poluare cu metale grele. Totuşi, Van der Ent atrage atenţia că aceste plante au evoluat, probabil, în decurs de milioane de ani. „Evoluţia hiperacumulării a evoluat de multe ori în familii foarte diferite şi probabil a durat milioane de ani. Aceste plante se găsesc pe solurile naturale îmbogăţite cu metale”, consideră Van der Ent.
Oamenii de ştiinţă cred că plantele hiperacumulatoare ar putea aduce unele beneficii pe viitor. Astfel, autorii studiului speră ca acestă specie de plante să contribuie pe viitor la curăţarea solurilor poluate, în care se află materiale toxice, cele mai multe provenind din activităţile umane.
Se încarcă comentariile...
