Anotimpul sinucigaşilor - medicii explică schimbările fatale din creierul nostru, primăvara. Dialog tulburător la telefonul antisuicid: cum a fost salvată o mamă
0Mamă a trei copii, divorţată şi fără slujbă vrea să se sinucidă. Cazul nu s-a transformat într-una dintre ştirile despre valul de sinucideri despre care presa relatează în fiecare primăvară, datorită unei iniţiative nobile. Specialiştii explică de ce, în fiecare an, începând cu luna martie creşte numărul de sinucigaşi.
Un bărbat de 39 de ani din judeţul Olt şi-a spânzurat, sâmbătă, cele două fetiţe, apoi s-a sinucis. Vineri, o studentă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc de pe strada Observatorului, după ce la începutul lunii martie o prietenă a făcut acelaşi gest. Acestea sunt doar două dintr-un lung şir lung de ştiri despre sinucideri relatate în presă de la începutul lunii martie. „În luna martie a existat o creştere a numărului de sinucideri, fapt pe care l-am aflat şi eu din presă”, a declarat pentru „Adevărul” Doina Cosman, şefa Clinicii Psihiatrie III, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.
Profesoara universitară de psihiatrie şi sănătate mintală precizează că deşi nu sunt disponibile încă informaţii oficiale din 2015, există mai multe studii care relevă că în fiecare an, începând din luna martie numărul de sinucideri creşte comparativ cu lunile de iarnă.
„Creşterea perioadei de luminozitate din cursul unei zile determină schimbări în metabolismul aminelor cerebrale. În primul rând ne interesează nivelul serotoninei, dar şi al altor amine cerebrale precum dopamina. Aceste modificări pot avea ca efect creşterea impulsivităţii. Am putea corela aceste sinucideri cu creşterea impulsivităţii, cu o creştere a predispoziţiei către act”,
Doina Cosman, şefa Clinicii Psihiatrie III, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Începe „anotimpul” sinucigaşilor
Cosman a realizat un studiu privind sezonalitatea pe 1.000 de sinucideri înregistrate în judeţul Cluj. “Concluzia studiului a fost că cele mai multe cazuri suicidale s-au înregistrat între echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară”, susţine medicul. Informaţiile sunt confirmate şi de datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică care arată că în 2013, numărul sinuciderilor înregistrate primăvara a fost cu 20% mai mare, faţă de cel înregistrat iarna.
Astfel, în lunile de iarnă (decembrie, ianuarie şi februarie) s-au înregistrat 510 cazuri de sinucideri, în timp ce în lunile de primăvară (martie, aprilie, mai) s-au înregistrat 629 de cazuri de sinucideri. De asemenea, într-un raport al Institutului Naţional de Medicină Legală (IML) „Mina Minovici” referitor la anul 2011 se arată că începând din luna martie numărul cazurilor de suicid creşte până în luna august, toamna şi iarna numărul de persoane care îşi iau viaţa fiind mai mic. Într-un studiu din 2003, acelaşi Institut raporta un număr maxim de sinucideri în lunile aprilie, mai, iunie şi iulie.
Incidenţa sinuciderilor în 2003 - raport IML Mina Minovici
Lumina şi moartea
În ceea ce priveşte cauzele acestui val de sinucideri, Cosman explică: „De la începutul primăverii creşte în mod semnificativ media săptămânală a perioadei de luminozitate din cursul unei zile, aşa-zisa fotoperioadă. Dacă la solstiţiul de iarnă, adică pe 21 decembrie, avem cea mai mică perioadă de luminozitate, pe măsură ce ne apropiem de echinocţiul de primăvară, aceasta creşte ca medie săptămânală cu foarte multe minute. Dacă la început, creşterea este în medie de 4 minute pe săptămână, se ajunge apoi la 19 minunute de lumină în plus pe săptămână”. Această creştere a fotoperioadei determină schimbări în metabolismul aminelor cerebrale.
„În primul rând ne interesează nivelul serotoninei, dar şi al altor amine cerebrale precum dopamina. Aceste modificări ale aminelor cerebrale pot avea ca efect creşterea impulsivităţii. Am putea corela aceste sinucideri cu creştere a impulsivităţii, cu o creştere a predispoziţiei către act”, explică psihiatrul. Cosman susţine că acestă corelaţie se poate observa şi prin metodele de sinucidere. „La începutul lunii martie, am observat că s-au folosit metode deosebit de grave de sinucidere precum precipitare în faţa trenului, precipitare de la înălţime, spânzurare. Acestea sunt metode deosebit de grave pentru că au gradul cel mai mare de mortalitate, spre deosebire, de exemplu, de intoxicaţia cu medicamente”, arată medicul.
Incidenţa sinuciderilor în 2011 - raport IML Mina Minovici
„Singura moarte sigură care poate fi prevenită”
„Sinuciderea este singura moarte sigură care poate să fie prevenită” este crezul Doinei Cosman care, în calitate de preşedinte fondator al Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului (ARPS), a lansat, în 2013, prima linie gratuită de consiliere telefonică, la nivel naţional, pentru persoane aflate în criză suicidară şi apropiaţii acestora. De doi ani, circa 70 de voluntari au răspuns zilnic între orele 19.00 seara şi 7.00 dimineaţa la aproape 4.000 de apeluri făcute la telefonul verde 0800.801.200. Fiecare convorbire purtată a putut face diferenţa între viaţa şi moartea celui aflat la celălalt fir al telefonului. „Cât mai multe persoane trebuie să afle de numărul de telefon la care pot găsi ajutor. Acesta este obiectivul nostru pentru 2015, dar este foarte dificilă difuzarea pe televiziuni a mesajului nostru, întrucât costă foarte mult”, spune Cosman.
„Pe primul loc se află patologia psihiatrică şi aici ne interesează tulburările de personalitate , depresia, tulburarea bipolară, schizofrenia etc. Pe locul II ar fi factorii care conduc la mărirea instabilităţii emoţionale şi a impulsivităţii precum alcoolul, drogurile, mediul social. Pe locul III ar fi stresul, privit însă ca factor declanşator. Nu e corect să spunem s-a sinucis din cauza stresului, ci există un conglomerat de factori”, explică Doina Cosman, şefa Clinicii Psihiatrie III, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.
Statistici: România, peste media europeană
Suicidul în România se situează peste media europeană la grupele de vârstă cele mai predispuse, adică adolescenţii de 15 - 19 ani şi adulţii cu vârste între 50 şi 54 de ani, conform unui studiu Eurostat prezentat în 2014. În România, sinuciderea în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 19 ani înregistrează o rată de 6,3 decese la 100.000 de locuitori, comparativ cu media europeană de 4,6. În cazul grupei de vârstă 50 - 54 de ani, România are o rată de 22 de sinucideri la 100.000 de locuitori pentru ambele sexe, comparativ cu 18,3 media europeană. În 2013, conform Insitutului de Medicină Legală Mina Minovici, în România s-au înregistrat 2.721 de cazuri de suicid.
Medicul Doina Cosman a făcut pentru „Adevărul” un top al cauzelor suicidiului: „Pe primul loc se află patologia psihiatrică şi aici ne interesează tulburările de personalitate , depresia, tulburarea bipolară, schizofrenia etc. Pe locul II ar fi factorii care conduc la mărirea instabilităţii emoţionale şi a impulsivităţii precum alcoolul, drogurile, mediul social. Pe locul III ar fi stresul, privit însă ca factor declanşator. Nu e corect să spunem s-a sinucis din cauza stresului, ci există un conglomerat de factori”.
Medicul susţine că cei care au gânduri suicidale ar trebuie să se prezinte de urgenţă la medicul. De asemenea, este important ca cei din jurul lor să fie atenţi la comportamentul. „Sinucigaşii dau semnale extrem de clare. De multe ori ei verbalizează intenţia de sinucidere. Stastisticile arată că majoritatea celor ce se sinucid exprimă această dorinţă sau faptul că viaţa nu mai are nicio valoare pentru ei. Aceste persoane vorbesc, dar cei din jur nu au urechi să audă adevăratul mesaj. De aceea repetăm frecvent fraza sinuciderea e singura moarte ce poate fi prevenită”, explică Cosman.
„Sinucigaşii dau semnale extrem de clare. De multe ori ei verbalizează intenţia de sinucidere. Statisticile arată că majoritatea celor ce se sinucid exprimă această dorinţă sau faptul că viaţa nu mai are nicio valoare pentru ei. Aceste persoane vorbesc, dar cei din jur nu au urechi să audă adevăratul mesaj. De aceea repetăm frecvent fraza: "sinuciderea e singura moarte ce poate fi prevenită" Doina Cosman, şefa Clinicii Psihiatrie III, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Val de sinucideri
Un val de ştiri despre sinucideri a apărut în luna martie în presă:
28 martie, Olt: un bărbat de 39 de ani şi-a spânzurat cele două fetiţe, apoi s-a sinucis. Se pare că bărbatul a premeditat totul cu sânge rece deoarece soţia vroia să divorţeze de el şi să ia fetele din cauza problemelor sale cu băutura. Bărbatul avea afecţiuni psihice, el a fost internat de mai multe ori la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina, ultima dată în urmă cu nici trei zile.
27 martie, Cluj: O studentă la Medicină s-a sinucis. Tânăra avea 24 de ani şi era originară din Franţa. Prietena ei cea mai bună este şocată şi a declarat anchetatorilor că nu ştie ca franţuzoaica să fi avut vreun motiv să se sinucidă. Tânăra era prietenă cu o altă studentă la Medicină, tot din Franţa, care s-a sinucis pe 4 martie.
9 martie, Constanţa: vărul Simonei Halep, în vârstă de 29 de ani, s-a spânzurat cu un cablu în holul locuinţei sale. Presa locală scrie că acesta avea datorii foarte mare, având probleme cu jocurile de noroc.
8 martie Galaţi: Un tânăr de 27 de ani cu antecedente în consumul de etnobotanice a recurs la un gest extrem: şi-a tăiat gâtul cu flexul.
7 martie, Iaşi: artistul Radu Lefter, de 33 de ani, a murit după ce s-a aruncat în faţa trenului. Apropiaţii familiei susţin că acesta nu era în apele sale în ultima perioadă, însă susţin că Radu alias Tony Ray nu ar fi avut niciun motiv pentru a-şi pune capăt zilelor.
4 martie, Botoşani: un botoşănean de 56 de ani s-a aruncat de la etaj în vârfurile ascuţite ale unui gard. Apropiaţii bărbatului spun că a început să fie depresiv de aproape un an de zile şi că ar fi avut probleme la serviciu.
4 martie, Cluj: O tânără de 24 de ani din Franţa care învăţa Medicină la Cluj s-a sinucis. O prietenă a fost cea care a găsit-o şi a anunţat poliţia. Fata s-ar fi spânzurat cu un prelungitor şi nu a lăsat niciun bilet de adio.
4 martie, Râmnicul Vâlcea: Un judecător din Râmnicu Vâlcea şi-a pus capăt zilelor. Magistratul s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc. Apropiaţii magistratului vâlcean susţin că, cel mai probabil, Emil Marina a recurs la gestul extrem din cauza unei depresii.
Carte de vizită Doina Cosman
Doina Cosman (66 de ani, foto) este profesor universitar de psihiatrie şi sănătate mintală, şef al disciplinei de Psihologie Clinică a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” – Cluj-Napoca şi şef al Clinicii Psihiatrie III, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.
De asemenea, este preşedinte fondator al Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului, membru al Boardului Secţiunii de Suicidologie a World Psychiatric Association (WPA), membru al Boardului International Association of Suicide Prevention (IASP) şi reprezentantul României in IASP, membru al Boardului Sectiunii de Suicidologie a European Psychiatry Association (EPA), membru al Boardului Asociatiei Psihiatrice Romane, membru al European College of Neuropsychopharmachology (ECNP), membru fondator al Centrului Antidrog Cluj.
Este psihiatru clinician şi psihoterapeut cu drept de liberă practică în psihoterapie cognitivcomportamentală. Activitatea sa ştiinţifică s-a axat pe studierea unui vast areal al psihopatologiei, acoperind domenii precum suicidul, depresia, schizofrenia şi tulburarile cognitive asociate acesteia.
Voluntarii de la telefonul pentru prevenţia suicidului sunt pregătiţi să salveze vieţi
„Doctorii” de suflete: cum salvezi o viaţă
„Adevărul” prezintă cum a fost gestionat un caz real, din cele aproape 4.000 cu care s-au confruntat voluntarii de la telefonul pentru prevenţia suicidului 0800.801.200. Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS) are în acest moment circa 25 de voluntari care răspund la telefonul 0800.801.200. De la înfiinţare, la telefon s-au înregistrat aproape 4.000 de convorbiri. L-am întâlnit pe Bogdan într-o cameră mica, de mansardă, unde voluntarii ARPS petrec câte 12 ore între 19 seara şi 7 dimineaţa. Are 26 de ani şi este rezident la Medicină. Indiferent de cât de târziu ar fi, el trebuie să fie 100% pregătit pentru a salva o viaţă. Voluntarii nu trebuie să aibă o anumită specializare, însă înainte de a putea răspunde la telefonul de prevenţie a suicidului trec printr-un training temeinic.
„Trebuie să se cunoască bazele consilierii psihologice, apoi trebuie să se facă cursuri de suicidologie. Baza teoretică e vastă şi presupune interdisciplinaritate. Apoi vine partea grea, pregătirea practică a voluntarului pentru intervenţia în criză care are specificul că se face <<pe nevăzute>>, la telefon respectându-se confidenţialitatea totală”, susţine medicul Doina Cosman.
„Nu ştim ce se întâmplă după ce vorbim cu potenţialii sinucigaşi pentru că se respectă confidenţialitatea totală. Eu nu ştiu nici numele, nici localitatea de unde sună şi nici alte detalii după care i-ai putea identifica. Aflăm despre ei numai când primim mailurile de mulţumire”, povesteşte tânărul. Pe noapte a avut în medie 4-5 apeluri, fiecare convorbire fiind apoi analizată la o şedinţă de lucru cu Doina Cosman şi cu specialiştii din echipa ARPS. “Pot să spun că această experienţă mi-a schimbat viaţa. Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat este ascultarea activă. De multe ori potenţialii sinucigaşi au impresia că nimeni nu îi ascultă cu adevărat. Şi într-adevăr, am observat şi în viaţa mea de zi cu zi că oamenii ascultă foarte rar cu adevărat ceea ce li se spune”, explică Bogdan.
„Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat este ascultarea activă. De multe ori potenţialii sinucigaşi au impresia că nimeni nu îi ascultă cu adevărat. Şi într-adevăr, am observat şi în viaţa mea de zi cu zi că oamenii ascultă foarte rar cu adevărat ceea ce li se spune”
Bogdan, voluntar la telefonul pentru prevenirea suicidului
Povestea unei mame care a vrut să se omoare
După fiecare convorbire, volutarii ARPS întocmesc un raport în care notează cum a descurs. Prezetăm una dintre „intervenţiile în criză” relevante pentru ceea ce înseamnă telefonul pentru prevenţia suicidului. În prima fază se face o descriere a cazului: „Am încheiat de curând o convorbire, intervenţie în criză suicidară. Femeie divorţată, cu copii.
A întrebat dacă ne ocupăm cu persoane în dificultate, a început să plângă, a povestit că în după-amiaza de azi a stat cu pastilele în faţă şi s-a gândit să le înghită pe toate. A oprit-o gândul că le-ar provoca o mare suferinţă copiilor prin sinuciderea ei. A căutat pe net şi aşa a găsit numărul nostru de telefon. La început am încercat să o ajut să se relaxeze şi să se oprească din plâns (am rugat-o cu o voce calmă şi blândă să inspire şi să expire şi am inspirat-expirat cu ea). Apoi, am practicat ascultarea activă ca să aflu cât mai multe detalii despre evenimentul pe care mi l-a povestit şi despre ea. Mi-a spus că e divorţată, are două fete şi un băiat.
A făcut o depresie imediat după naşterea băiatului. Mi-a spus că se consideră vinovată de eşecul căsniciei, mi-a spus că fostul soţ are un statut material foarte bun şi că ea trăieşte acum din pensia data de el. A spus că se consideră manipulată emoţional de fostul soţ, care nu petrece timp cu copiii, dar contribuie cu bani la creşterea lor. A spus că fostul soţ este un om bun, liniştit, dar iubea o altă femeie. A spus că, dacă ar avea un venit al ei, un loc de muncă, o mică <<realizare>> a ei, nu s-ar simţi aşa de inutilă ca soţie, ca mamă, nu s-ar simţi un eşec pe toate planurile şi dependentă de fostul soţ.
Mi-a povestit despre copilăria ei, despre mama ei care le-a reproşat ei şi fraţilor că există, le-a spus când erau copii că nu i-a dorit. Mi-a spus că mama ei intervine şi acum în felul în care îşi creşte ea propriii copii, că este o persoană agresivă şi dominantă care încontinuu îi face observaţie că nu procedeaza bine în ceea ce face cu copiii, a criticat-o începând cu prima ei relaţie, din adolescenţă, continuând cu divorţul – legat de care mama ei a spus că toţi bărbaţii mint, înşeală, şi ca ar fi trebuit ca ea să tacă şi să nu divorţeze.”
„Mi-a spus că mama ei intervine şi acum în felul în care îşi creşte ea propriii copii, că este o persoană agresivă şi dominantă care încontinuu îi face observaţie că nu procedeaza bine în ceea ce face cu copiii, a criticat-o începând cu prima ei relaţie, din adolescenţă, continuând cu divorţul – legat de care mama ei a spus că toţi bărbaţii mint, înşeală, şi ca ar fi trebuit ca ea să tacă şi să nu divorţeze”
Raport al unui voluntar la la telefonul pentru prevenirea suicidului
STENOGRAMĂ - Cum se salvează o viaţă
Vă prezentăm în continuare fragmente din modul în care voluntarul ARPS a gestionat cu succes cazul.
„Deoarece apelanta a repetat de cel puţin 10 ori ideea ca sa simte un eşec, că e neputincioasă, că viaţa ei e un şir lung de eşecuri pe toate planurile din care nu mai are nicio ieşire şi a zis de 4 ori că s-a gândit ca le-ar fi mai bine copiilor ei fără ea, am decis să evaluez întâi ideaţia suicidară în ultimele doua săptămâni şi motivele de a rămâne în viaţă, apoi să trec cu ea la managementul eşecului. A explicat că gândul de a se sinucide vine şi trece, că atunci când se simte neputincioasă şi se gândeşte la eşecurile din viaţa ei, sinuciderea îi apare ca soluţie - i-am subliniat că este o soluţie greşită, o falsă soluţie. Ea mi-a confirmat că aşa e, că asta ar produce multa suferinţă copiilor ei.
Ca motiv de a rămâne în viaţă, doar pe copiii ei i-am putut identifica. Firul discuţiei a mers apoi pe ideea de viaţă ca eşec. Am simtit-o perfectionistă, evitând să acţioneze de teamă ca va eşua, aşteptând pasivă soluţii din afară, asumându-şi orice eveniment din viaţa ei ca eşec personal, acceptând orice gen de relaţie în viaţa ei numai ca să nu fie singură (mi-a confirmat că de aceea rămâne cu omul cu care are acum o relatie, ca sa nu fie singură şi că nu îşi caută un loc de muncă în domeniul în care are studii, de teamă că nu se va descurca).
Reformulând povestea pe care mi-a relatat-o despre mama ei, am subliniat faptul că mama ei este o persoană care nu a avut viaţa pe care şi-ar fi dorit-o, iar asta a făcut-o să îşi verse frustrarea prin vorbe către copii. Şi-a dat seama că mama ei a încercat să îi arunce în spinare eşecul propriei ei vieţi. I-am spus ca nu are de ce sa înainteze în viaţă cu povara asta în spinare, a eşecului mamei ei asumat drept eşec personal. Am continuat: "mi-aţi povestit despre fostul dumnevaostră soţ, care a continuat, în paralele cu căsnicia, să iubeasca altă femeie; Spuneţi că sunteti un eşec în căsnicie; oare nu e vorba de eşecul sotului dumneavoastă, care nu a putut face o alegere?
Oare de ce sa vă asumaţi dumneavoastră asta?" I-am subliniat că omul este răspunzător de propriile acţiuni şi nu este vina sau răspunderea celor din jur. Mi-a zis că e greu să-şi schimbe comportamentul când aşa a crescut, a învăţat să accepte orice şi că nu face nimic bine, ca ea este vinovată. I-am spus că drumul este greu şi nu se schimbă peste noapte, dar că ea are în ea tot ce are nevoie pentru a merge înainte. Mi-a spus că nu îi e usor să schimbe tiparele de comportament, i-am spus ca nu sunt tiparele ei de comportament ci comportamente pe care le-a învăţat de la alţii când era copil şi pe care în timp şi cu ajutor de specialitate le-ar putea schimba”.
Intervenţia a fost un succes. La finalul convorbirii, femeia a cerut date de contact ale unor asociaţii sau fundaţii care fac consiliere şi psihoterapie. Femeia a mai sunat o dată pentru a mulţumi voluntarilor: „Ne-a mulţumit că existam şi a felicitat iniţiativa noastră, a spus că a ajutat-o foarte mult convorbirea”.
Citeşte şi
9 fericiri pentru a fi fericit – fericirea creştină sau fericirea „flower power”, tu ce alegi?
De ce copilotul Germanwings nu este încă numit „teroristul din Düsseldorf”
Se încarcă comentariile...
