Ambasadorul Germaniei vine la Cluj pentru „Clujotronic”. Festivalul franco-german aduce muzică şi proiecţii speciale, îmbinând arta cu tehnologia
0Festivalul de artă digitală debutează pe data de 28 septembrie de la ora 18.30 cu un panel de discuţii unde va fi prezentată publicului aplicaţia de realitate augmentată ARound the city dezvoltată în cadrul unui proiect comun al celor două instituţii. În aceeaşi zi, la ora 20.00, va avea loc deschiderea oficială în prezenţa ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt.
Organizat de către Centrul Cultural German şi Institutul Francez, între 28 şi 30 septembrie la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Clujotronic promovează şi susţine experimentele interdisciplinare care îmbină arta şi tehnologia precum şi colaborările dintre invitaţii străini si cei locali.
Pe vizitatori îi aşteaptă un sfârşit de săptămână plin de muzică, performance-uri audio-vizuale, proiecţii spectaculoase precum şi ateliere şi sesiuni de talk-uri, toate acestea într-o atmosferă relaxantă, chiar în centrul oraşului. Mai mult decât atât, anul acesta festivalul vă oferă o serie de experienţe de realitate virtuală şi augmentată.
Spectacol de neratat cu Aleg Augier
Primul performance al serii va fi oferit de către muzicianul francez Alex Augier şi va fi un spectacol digital de muzică şi lumini de neratat. Apoi vom descoperi muzica electronică live a berlinezilor de la Skinnerbox, acompaniaţi vizual de către artistul clujean Lucian Matei (Noiseloop).
Artişti din România, Germania şi Franţa vor crea performance-uri audiovizuale şi instalaţii interactive, îşi vor prezenta jocurile şi vor susţine workshop-uri şi talk-uri pentru publicul larg pasionat de tehnologie şi artă contemporană, dar şi pentru cei curioşi, care doresc să exploreze. Proiectul local ClarObscura îmbină instrumentele acustice cu sintetizatoarele într-o experienţă muzicală deosebită, iar împreună cu artista vizuală de origine germană Juladi, care va prezenta o instalaţie vizuală interactivă, vor da viaţă curţii interioare a muzeului.
Tot din sfera muzicală fac parte şi clujenii de la Sense, care vor susţine un concert electroacustic şi duo-ul CosmosTone, pe fundalul unor proiecţii murale speciale pregătite de către Aural Eye din Bucureşti. Serile se vor încheia pe ritmuri dansante asigurate de către Dodo, artist muzical clujean şi Absolem, duo francez activ pe scena locală.
Jocuri video din Franţa, Germania şi România
Mai multe instalaţii interactive vor încânta vizitatorii muzeului de artă. Şi copiii sunt bineveniţi la festival, unde vor avea ocazia să interacţioneze cu Mickey Mouse sub forma unei sculpturi cinetice audio-vizuale, create pentru Disney de colectivul de artişti panGenerator din Polonia.
Programul va fi completat şi de data aceasta de o expoziţie de jocuri video independente. La această categorie, organizatorii vor colabora cu British Council, care ne susţin prin prezenţa a două experte, Phoenix Perry, inginer cultural şi Game Designer şi Cara Ellison, dezvoltator de jocuri şi critic, care vor susţine prezentări şi îşi vor expune creaţiile.
O serie de jocuri creative româneşti, unele chiar dezvoltate pe plan local, din Germania, Franţa şi Marea Britanie vor fi expuse pentru a fi testate de către public, toate în premieră în Cluj-Napoca. Printre acestea se numără şi jocul VR german Late for Work sau Yaga, o producţie sută la sută locală a celor de la Evozon. În plus, va fi prezentată o expoziţie de fotografie în realitate augmentată despre patrimoniul cultural francez. Nu vor lipsi, desigur, nici atelierele de gaming, muzică şi programare, iar cei pasionaţi de crearea de jocuri digitale se pot înscrie la Game Jam.