Adi Hădean dezvăluie culisele emisiunii MasterChef: „Sunt mulţumit că am reuşit să arătăm că poţi face spectacol fără a deveni gregar”
0Clujeanul Adi Hădean, unul dintre membrii juriului Masterchef, dezvăluie pe blogul său culisele emsiunii cu ocazia împlinirii a şapte ani de blogging. Hădean, care a fost desemnat şi cel mai vizibil blogger din România, face un bilanţ al activităţii la Masterchef arătând: „sunt mulţumit că am reuşit să arătăm că poţi face audienţă cu decenţă, că poţi face spectacol fără a deveni gregar”.
Cu ocazia împlinirii a şapte ani de la prima postare pe blogul adihadean.ro, clujeanul aflat în juriul Masterchef face o surpriză cititorilor săi: dezvăluie într-o postare culisele emisiunii începând de la modul în care a ajuns în juriu, până la finala concursului şi speculaţiile apărute în presă. Hădean face şi un bilanţ al emisiunii după schimbarea juriului, care a ajuns la un poste de televiziune concurent: emisiunea a ajuns lider de audienţă şi a fost premiată drept "cel mai bun show tv în categoria cooking: "Sunt mulţumit de felul în care am reuşit să ducem acest sezon de la şanse (spre) zero la lider de audienţă constant, ediţie de ediţie, la un premiu important (cel mai bun show tv în categoria cooking – TV Mania). Sunt mulţumit că am reuşit să arătăm că poţi face audienţă cu decenţă, că poţi face spectacol fără a deveni gregar", scrie pe blogul său Adi Hădean. Clujeanul vorbeşte şi despre o altă diferenţă faţă de chefii din vehciul juriu, care obişnuiau să arunce farfuriile de mâncare nereuşite la gunoi: "În timpul filmărilor la Masterchef România nu am aruncat nicio farfurie şi nici un gram de mâncare la gunoi, cu toate că am întâlnit şi mizerii îngrozitoare, imposibil de numit mâncare”. Succesul de care s-a bucurat clujeanul la Masterchef i-a adus, conform Click, un nou proiect de emisiune culinară "Kitchen Nightmares", un proiect făcut celebru de renumitul bucătar Gordon Ramsay.
Şapte ani de blogging
Hădean a fost desemnat cel mai vizibil blogger din România de publicaţia refresh.ro. Topul a fost realizat în funcţie de apariţiile în presa online, bloguri, forumuri şi reţelele sociale în luna noiembrie 2014, confrm cifrelor furnizate de catre ZeList Monitor, o solutie completă de gestionare a brandurilor in social media.
„Şapte ani de la această primă postare scrisă doar pentru a marca începutul. Nimic important pentru lume, important doar pentru mine, pentru a-mi aminti locul în care eram, starea pe care o trăiam. Am parcurs un drum destul de lung şi de greu, dar nu am a mă plânge de nimic. E bine. Darul meu pentru voi la această aniversare e o poveste adevărată despre experienţa mea Masterchef. Fiind Sâmbătă azi, poate veţi avea vreme să o citiţi. Mulţumesc pentru tot. Să fiţi sănătoşi”, scrie Hădea pe blogul său www.adihadean.ro. Prezentăm în continuare postarea integrală a clujeanului:
„Masterchef. Din culise.
Masterchef e o organizaţie ocultă în care intră doar cei aleşi şi din care nu iese nimeni din proprie iniţiativă, şi dacă iese, nu poate să spună nimic din ce a văzut acolo. E un fel de Opus Dei al emisiunilor de televiziune. Corect? Nu, cu toate că, dacă stai să citeşti toate mesajele de pe pagina de Facebook, asta s-ar putea înţelege. Sigur, există contracte care te împiedică să divulgi diverse chestiuni, în general de ordin tehnic şi organizatoric, dar astfel de contracte sau, hai să le spunem oprelişti, există în orice organizaţie în care activează oameni. Contractul meu nu mă împiedică să scriu rândurile de mai jos, rânduri din care veţi afla lucruri pe care nu le scrie niciun ziar, care nu apar la ştiri ori pe paginile de Facebook ale foştilor concurenţi.
Cum am ajuns acolo?
Am primit un mesaj în care eram întrebat dacă sunt interesat să particip la un casting pentru poziţia de jurat Masterchef (televiziunile normale funcţionează pe bază de casting, adică de selecţie pe baza unor criterii stabilite de formatul emisiunii). Prima mea întrebare s-a referit la aruncarea farfuriilor după candidaţi şi la limbaj, lucruri care m-au deranjat în sezoanele anterioare. Am fost asigurat că nu va fi cazul. M-am prezentat la casting, care a avut mai multe etape. În cele din urmă a venit telefonul care m-a anunţat că am fost ales şi că putem discuta şi despre condiţiile participării mele la emisiune. Am adus în discuţie din nou povestea cu farfuriile aruncate. S-a stabilit că nu voi fi nevoit să fac asta, ba mai mult, am fost asigurat că nu voi fi nevoit să fac lucruri împotriva conştiinţei mele, împotriva firii mele. Recunosc, mi s-a părut greu de crezut că lucrurile vor sta întocmai, dar am decis să accept acest risc. În fond, casa de producţie şi televiziunea riscau destul de mult încercând să ducă mai departe un format pe care mulţi îl considerau pierdut odată cu plecarea vechiului juriu. S-a dovedit că am făcut bine. A trecut un sezon fără să arunc vreo farfurie, fără să mi se ceară să comit vreun abuz emoţional şi implicit verbal asupra cuiva. E posibil ca unii dintre concurenţi să simtă altfel, dar asta ţine mai degrabă de ei şi de felul în care percep presiunea concursului decât de prestaţia mea.
Juriul
La prima întâlnire după casting am fost întrebat cu cine mă văd funcţionând cel mai bine în juriu. Apucasem să văd o parte din candidaţii la această poziţie, îmi făcusem o impresie. Am spus fără ezitare că mă văd lucrând bine împreună cu Patrizia şi Foa, deşi pe Patrizia nu o cunoşteam, iar pe Foa îl întâlnisem de două ori în ultimii ani. A fost chimie. Mi s-a confirmat atunci că Patrizia şi Foa urmau să fie colegii mei şi că ne aşteptau câteva zile de team building, mult mai puţine decât am fi avut nevoie pentru a deveni o echipă. Era ca şi cum ai avea trei zile la dispoziţie pentru a deveni un paraşutist de elită. De fapt, cele trei zile îţi ajung doar pentru a afla unde-i uşa avionului şi cum funcţionează altimetrul, ceea ce-i mai mult decât nimic. Pentru cădere şi aterizare ne-am bazat pe ce ştiam fiecare de acasă şi pe indicaţiile turnului de control. Abia după primele două săptămâni de filmare am început să ne bazăm şi unul pe celălat, lucru firesc având în vedere faptul că deşi vorbeam acelaşi limbaj, veneam cu bagaje extrem de diferite şi cu personalităţi suficient de diferite pentru a putea asigura o jurizare neplictisitoare.
Filmările
Programul de filmare seamănă destul de mult cu programul de lucru într-o bucătărie activă. Trezirea la 7, plecarea spre platou la 8, echiparea (îmbrăcăminte, machiaj, păr) la 9, şedinţă cu planul zilei la 10, motor şi acţiune la 10.30 -11, pauză de masă la 16, încheirea zilei de filmare la 24.00, uneori la 1. Rareori la 22.30-23. Filmările pentru un episod durează aproximativ o zi şi jumătate, cu ruperi de ritm obositoare, cu pauze neaşteptate, cu mulţi oameni care-ţi spun multe lucruri, cu multe glume şi mici farse care te ajută să te deconectezi, cu emoţii care te ajută să te reconectezi. Zeci de oameni în echipă, zeci de camere, zeci de microfoane, coada lungă de la linia de catering în pauza de masă, straturile de fard menite să ascundă pe cât posibil cele 14 ore de muncă din spate, tona de fixativ din păr, Flori care vine să-ţi ia scamele de pe costum, observaţiile producătorilor, observaţiile reprezentantului proprietarului licenţei (formatul se respectă după manual, diferenţele dintre felul în care arată emisunile din US, Australia, Italia sau mai ştiu eu unde fiind date nu de format ci de adaptarea la specificul local, aşadar, comparaţiile cu Masterchef Australia sunt potrivite doar în măsura în care comparaţiile dintre România şi Australia sunt potrivite, cu tot ce implică asta, de la politică, nivel de trai, înţelegere generală a gastronomiei etc) din nou acţiune şi un pahar de prosecco la finalul zilei, loţiune demachiantă, moţăială în maşină în drum spre casă, pupat copil şi soţie prin somn (şi al lor, şi al meu), sonerie peste 5 ore dacă-s norocos, apoi o nouă zi.
"Programul de filmare seamănă destul de mult cu programul de lucru într-o bucătărie activă. Trezirea la 7, plecarea spre platou la 8, echiparea (îmbrăcăminte, machiaj, păr) la 9, şedinţă cu planul zilei la 10, motor şi acţiune la 10.30 -11, pauză de masă la 16, încheirea zilei de filmare la 24.00, uneori la 1. Rareori la 22.30-23. Filmările pentru un episod durează aproximativ o zi şi jumătate
Adi Hădean, membru în juriul Masterchef
Audiţiile
Audiţiile vin după marea preselecţie naţională la care participă mii de bucătari amatori care consideră că gătesc suficient de bine pentru a câştiga 50.000 de euro, recunoaşterea publică şi, eventual, pentru a începe o carieră de bucătar profesionist folosind o scurtătură sau o trambulină (să fim cinstiţi, o carieră de bucătar profesionist se clădeşte în mulţi şi grei ani de muncă, un show culinar de la tv te poate ajuta să sari o mulţime de etape – desigur, asta poate fi bine sau foarte rău, în funcţie de cât de talentat şi de deştept eşti). La audiţiile pentru acest sezon au participat peste 200 de oameni, fiecare dintre ei dorind să plece din faţa noastră cu un şorţ, fiecare dintre ei având o poveste de viaţă suficient de atractivă pentru televiziune. Totuşi, povestea de viaţă e doar un ingredient din reţetă şi nu poate să acopere capacitatea omului de a face mâncare.
La finalul audiţiilor, 70 de candidaţi s-au ales cu şorţul Masterchef, ceilalţi doar cu experienţa, eventual cu confirmarea nivelului la care se află. E posibil ca unii dintre cei care nu au primit şorţul să fi putut găti mai bine decât au făcut-o în audiţii, dar în acele momente nu s-au descurcat destul de bine. Dacă a fost greu să dăm şorţurile? Da, a fost extrem de greu, toată responsabilitatea pentru acordarea lor revenindu-ne nouă. Ni se amintea mereu să luăm în calcul trei lucruri: avem doar 70 de şorţuri, oamenii din faţa noastră sunt nişte amatori, premiul cel mare e de 50.000 de euro. Am ales cum am ştiut mai bine gândindu-ne că urma să lucrăm cu toţi oamenii selectaţi şi să-i stimulăm să scoată farfurii cât mai bune în săptămânile următoare. Cele cinci minute de la televizor, care uneori în emisune sunt doar 2, arată altfel în audiţii. Adică sunt cele 5 minute acordate pentru finalizarea preparatului şi alte 15-20-25 de minute de interviu în care încercăm să scoatem de la candidat cât mai multe lucruri despre pasiunea lui şi despre motivele pentru care a ales să vină la Masterchef. Audiţiile Masterchef sunt un maraton al resurselor umane. Am pierdut şase kilograme până am dat cele 70 de şorţuri.
"Cele cinci minute de la televizor, care uneori în emisune sunt doar 2, arată altfel în audiţii. Adică sunt cele 5 minute acordate pentru finalizarea preparatului şi alte 15-20-25 de minute de interviu în care încercăm să scoatem de la candidat cât mai multe lucruri despre pasiunea lui şi despre motivele pentru care a ales să vină la Masterchef. Audiţiile Masterchef sunt un maraton al resurselor umane. Am pierdut şase kilograme până am dat cele 70 de şorţuri".
Adi Hădean, membru în juriul Masterchef
Căştile
Conform unei opinii pe care am întâlnit-o pe internet, căştile din urechile noastre sunt nişte unelte satanice prin care păpuşarii din camera neagră ne controlează şi dictează cine rămâne în show şi cine pleacă. Şi dacă nu vrem să ne supunem înţeapă cu ace lungi şi ascuţite păpuşile voodoo care au fost făcute după chipurile noastre (Foa e păpuşa mai mică, eu sunt păpuşa pufoasă cu accent de Cluj, Patrizia e cea îmbrăcată în negru). Nimic mai fals. Căştile sunt dispozitivele prin care producătorii ne spun unde să stăm, spre ce cameră să privim, când să ne apropiem de concurenţi, care dintre ei a scăpat lingura pe jos şi a pus-o apoi la loc în cratiţă (da, ei sunt 24, răspândiţi pe o jumătate de hectar, noi suntem doar trei, avem nevoie de ochi suplimentari), cum să intonăm textele din intro-urile probelor (da, suntem tot la televiziune, poveştile se spun cu imagini, dar şi cu cuvinte, scenele trebuie să se lege între ele şi e nevoie de un fir narativ pe care nu-i treaba mea să-l ţin minte, e treaba producătorului, după cum e treaba lui să mi-l amintească atunci când e vremea să spun ceva în sensul acesta).
Cam asta-i marea regie acuzată de unii şi alţii. De fapt, n-ar trebui să fii doctor în ştiinţe ca să îţi dai seama că emisiunea e un reality show şi că pur şi simplu nu ai cum să prevezi ce vor face concurenţii cu şansele care li se oferă, nu ştii cum vor trata o anumită situaţie, pe cine vor salva, pe cine vor penaliza (au multiple ocazii şi pentru una şi pentru cealaltă), în ce se vor transforma emoţiile lor. Lucrurile sunt simple: eşti pus într-o situaţie şi eşti lăsat să te descurci cu ea.
Concurenţii Masterchef. FOTO: Masterchef/Pro TV
Probele
Probele sunt un amestec între indicaţiile şi sugestiile formatului, ideile producătorilor şi scenariştilor de la Media Factory şi ideile noastre, ale juraţilor. Am fost consultaţi mereu şi consider că am contribuit serios la realizarea echilibrului din emisiune. Anul acesta au fost de trei ori mai multe probe decât în ediţiile trecute, la un număr dublu de episoade. Punerea la punct a probelor reprezintă sute de ore de muncă a foarte multor oameni (peste 100) responsabili cu scenariile, logistica, aprovizionarea, scenografia, luminile, sunetul şi imaginea. N-a fost uşor.
Eliminările
Să eliminăm oameni din concurs a fost mult mai greu decât să le dăm şorţul care le-a permis accesul. Responsabilitatea a fost de asemenea a noastră în totalitate şi am tratat fiecare eliminare cu maximă seriozitate. Am eliminat de fiecare dată concurentul care a gătit mai prost sau a greşit mai mult. Sigur, la televizor poţi să vezi o farfurie care arată bine fiind descalificată, în vreme ce una care pare banală trece mai departe. Ce uită telespectatorul e că noi evaluăm mâncarea după mai multe criterii: gust, miros, aspect, grad de dificultate în preparare. Apoi evaluăm concurentul după alte criterii (cât de curat găteşte, cât de bine se concentrează, care e atitudinea sa în timp ce găteşte, cât e de implicat în concurs). Nu ne intersează discuţiile dintre ei, alianţele dintre ei, simpatiile lor sau simpatiile noastre. Ne interesează doar ca la final să ajungă aceia dintre ei care se descurcă mai bine la cât mai multe dintre criteriile enumerate mai sus. Cât despre revenirea unora dintre concurenţi (am văzut că a fost un mare subiect online), e un lucru care se practică şi în alte ţări.
Show-ul acesta e despre mâncare dar e şi despre viaţă. Uneori viaţa îţi mai acordă o şansă acolo unde ai ratat prima oară. Cum i-am ales pe cei care au revenit? Simplu. Am evaluat din nou criteriile şi prestaţia eliminaţilor, am luat decizia de a-i readuce pe acei patru oameni care ar fi putut să profite la maximum de şansa aceasta şi să le pună probleme serioase celor rămaşi în concurs. Dintre cei patru puteau să rămână oricare doi. Au rămas cei mai puternici şi mai pregătiţi, respectiv Lambrino şi Ciprian. Mirabela şi Silviu au rămas doar cu bucuria unei a doua şanse şi, eventual, cu bucuria revederii foştilor colegi. Dovada faptului că nu ne-am înşelat a fost dublă. Pe de o parte, Lambrino aproape că l-a eliminat pe Tudor în semifinală, pe de altă parte, Ciprian a luat marele premiu. Cât despre ideea că un om care a revenit după o pauză e mai odihnit şi are un avantaj, vă reamintesc că nu-i o competiţie sportivă şi că deşi componenta fizică e importantă, e xistă una şi mai importantă: experienţa dobândită trecând prin toate probele. Dacă priveşti din perspectiva aceasta, toţi cei care au revenit au fost dezavantajaţi în faţa adversarilor lor care apucaseră să acumuleze o doză bună de experienţă în concurs.
"Cei 24 de oameni care intră în bucătăria Masterchef devin 24 de clanuri, au susţinători în reţelele de socializare, postează fotografii, comentarii. Aşa apar speculaţiile. Până să iasă Siserman din concurs, exista un curent care susţinea că jocurile sunt deja făcute şi că el e cel care va lua marele premiu"
Adi Hădean, membru în juriul Masterchef
Speculaţiile
Dacă nu ne preocupă, nu înseamnă că nu ajung la noi. Concurenţii vorbesc între ei, vorbesc cu reporterii, vorbesc unii despre alţii. Unii se descurcă mai bine la a-şi ascunde sentimentele, unii mai puţin bine, în vreme ce unii nici măcar nu caută să o facă. După primele probe devine evident faptul că unii sunt mai antrenaţi, mai bine pregătiţi, mai talentaţi (aropo, egalitate de şanse înseamnă că toţi trec prin aceleaşi probe şi sunt judecaţi cu aceeaşi măsură, altfel fiecare are exact şansele cu care vine de acasă, ele numindu-se “talent”, “putere de concentrare”, “preocupare”, “atenţie” etc). La fel, devine evident faptul că unii sunt interesaţi strict de cei 50.000 de euro din premiu, în vreme ce alţii vor să se vadă la televizor şi să facă spectacol. Apoi mai sunt cei pentru care mâncarea e totul, care nu văd camerele din jurul lor, nu au concurenţi, nu au prieteni, nu au duşmani, sunt ca traşi cu cheiţa.
Aceştia sunt destul de puţini. Cei 24 de oameni care intră în bucătăria Masterchef devin 24 de clanuri, au susţinători în reţelele de socializare, postează fotografii, comentarii. Aşa apar speculaţiile. Până să iasă Siserman din concurs, exista un curent care susţinea că jocurile sunt deja făcute şi că el e cel care va lua marele premiu. După ce a plecat (şi a plecat nu din cauza atitudinii, ci din cauza faptului că atitudinea i-a stricat mâncarea exact când avea nevoie ca aceasta să fie impecabilă), a apărut un alt curent care susţinea că jocurile au fost făcute pentru ca Tudor să ia marele premiu. Când Tudor a ieşit în finală, cele două curente s-au reunit şi a apărut curentul care susţine că jocurile au fost făcute pentru ca premiul să fie luat de Ciprian. Pentru corectitudine, e bine să amintesc că după eliminarea lui Siserman a mai apărut şi un curenţel care susţinea că Odette are pile şi va câştiga concursul. Curente create şi întreţinute oameni trişti, prea trişti pentru a putea concepe o realitate diferită faţă de cea în care au crescut ei, părinţii lor, bunicii lor. Nu-i nimic, lucrăm la asta.
Finala
Semifinala şi finala au fost momentele mele preferate din acest sezon. Mai puţini concurenţi, mai multă tensiune, mai multă adrenalină, mâncare mult mai bună decât am văzut în tot sezonul, şi trebuie să recunosc, am văzut câteva farfurii foarte bune.
Cine este Adi Hădean
Adi Hădea a început să lucreze în radio la 17 ani. „Am început să facă emisiuni pentru televiziune în anul 2002 şi de atunci am livrat show-uri culinare pentru Antena1, Euforia TV, TVR, Trilulilu (proiectul Cook’nRolla, premiat la scurtă vreme de la debut) şi o serie de televiziuni locale. Am scris sute (poate peste 1000, cine mai stă să numere?) de articole în cotidiene, săptămânale şi reviste şi am publicat prima mea carte în 2003”, scrie Hădean pe blog. După ce s-a retras din presă a lucrat în marketing, mai întâi ca specialist marketing şi apoi ca brand manager în industria alimentară. „Între timp am descoperit că pot trăi bine urmându-mi pasiunea de o viaţă – gătitul. Am devenit bucătar profesionist şi cu diplomă (înţeleg că-i important pentru unii), consultant pentru restaurante şi, pentru a nu pierde legătura cu scrisul, blogger. Am decis să scriu despre mâncare, dar şi să-mi dezvolt pasiunea pentru fotografie. Îmi fac singur fotografiile pentru blog şi pentru pagina de Facebook, scriu cu multă bucurie şi încerc să-i ajut în felul acesta pe cei care-şi închipuie că bucătăria e un loc îngrozitor în care te pândesc mari primejdii”, explică Hădean. Proiectul în urma căruia a devenit „Jamie Oliver de România” se numeşte „Farfurii curate” şi este un program de alimentaţie sănătoasă destinat grădiniţelor, program introdus cu succes în cinci grădiniţe de stat din Cluj Napoca. „Farfurii curate a atins destinele a aproape 1000 de copii, părinţi, bunici, educatori şi bucătari de grădiniţă din Cluj şi mi-a atins mie viaţa într-un fel care m-a schimbat, m-a îmbogăţit şi m-a făcut să fiu mai atent cu ce mi se întâmplă sau cu ce permit să mi se întâmple, începând de la felul de a mă alimenta până la felul în care îmi trăiesc viaţa în ansamblu”, spune clujeanul. El a fost unul dintre reprezentanţii României care au purtat torţa olimpică înaintea deschiderii ediţiei din 2012 a Jocurilor Olimpice de la Londra.
Lambrino l-a pus în dificultate pe Tudor, care, chiar dacă e (după mine) cel mai talentat concurent din acest sezon, s-a târât până în finală. Lui îi lipsesc experienţa şi încrederea în sine, dar cea sănătoasă, bazată pe muncă multă, nu pe valul de simpatie din public. De fapt, cred că asta l-a pierdut în finală, unde a decis să prezinte un preparat complicat, dar a cărui piesă de rezistenţă, carnea, a fost aleasă neglijent (muşchi de vită argentiniană, decent, nimic spectaculos însă) şi gătită aproape bine (în farfuria Patriziei a ajuns o bucată de carne foarte mare, gătită prea puţin, lucru care, alături de cele trei turtiţe din cartofi parţial arse justifică perfect nota 6 pe care i-a acordat-o colega mea).
Dacă Tudor a socotit că poate să defileze pe lângă colegii săi mai slab cotaţi, a socotit greşit. Poate n-aţi fost atenţi, eu l-am văzut la tv spunând că a ştiut că s-a încheiat în momentul în care a văzut farfuriile celorlalţi doi concurenţi. Uneori ţestoasa învinge iepurele, şi asta-i o lecţie pe care a mai primit-o în acest concurs. Şi da, a fost preferatul meu, din multe motive (e serios, e foarte talentat, e extrem de civilizat şi de decent), dar nu-mi favorizez niciodată preferaţii, rudele sau prietenii (probabil de asta am atât de puţini), pentru că nu-mi pasă decât de obiectivul meu, în cazul acesta obiectivul fiind să jurizez extrem de corect până la sfârşit. Tudor va fi bine şi va ajunge mare. Înainte de asta trebuie să devină bărbat.
Odette a învins-o pe Patricia mai greu decât credea ea, lucru care m-a încântat din nou. Patricia a ajuns în semifinală abil, străduindu-se să nu se facă de răs. Cred că i-a ieşit destul de bine ultimul vals.
Andreea s-a apropiat de finală tiptil, ţinând prea mult la rezervele ei de creativitate şi inteligenţă culinară. A rămas cu aşii în mânecă, după cum s-a exprimat chiar ea. La fel ca toţi aceia care se vedeau în finală, a lăsat pentru la urmă farfuriile spectaculoase. Dacă ar fi dat drumul hăţurilor ceva mai devreme, ar fi apucat să urce pe val, să adune suficientă energie pentru a prinde finala. Are potenţial, dar are şi nevoie de îndrumare. Poate să ajungă un bucătar bun.
Ciprian e genul care tace şi face. Nu arată tot ce ştie şi nu se avântă în ape tulburi. A riscat foarte puţin în concurs şi a fost eliminat în urma unei probe care-l dezavantaja clar. Am decis să-l chemăm pentru o nouă şansă cu gândul că ar putea condimenta etapele superioare. Mărturisesc că nu-l vedeam în finală, dar a reuşit cumva să recupereze destul de mult pe ultima sută de metri. Preparatele cu care a venit în faţa noastră (şi pe care le-a gătit în faţa a câteva sute de oameni, inclusiv în faţa foştilor adversari, care au putut să vadă şi să înţeleagă că lucrul ce se petrece în faţa lor e real – cu menţiunea că nu au putut să guste) au fost senzaţionale. Dacă antreul lui mai avea nevoie de puţin lucru (pentru mine), felul principal a fost executat perfect (a făcut un preparat din cartof dulce gătit cu tehnica folosită la risotto, impecabil, cu scoici Saint Jacques şi pancetta) iar desertul, temerea lui cea mai mare, a fost gândit foarte bine. A ales un desert simplu, din ingrediente simple, care să nu necesite abilităţi tehnice deosebite şi pe care să-l poată stăpâni.
Acesta a fost marele secret. Ciprian s-ar fi mulţumit să fie în primii zece. În primii cinci. Locul trei i-ar fi fost suficient. Detaşarea asta l-a ajutat în finală. A bătut talentul lui Tudor, a bătut-o pe ambiţioasa Odette. Tot ce a gătit el a fost extrem de simplu şi foarte, foarte bun. Îl felicit din inimă, la fel cum îi felicit şi pe ceilalţi doi. Şi ca să ne liniştim cu parcursul, Ciprian şi Tudor au greşit cam la fel şi au câştigat cam la fel în concurs. Emisiunile sunt disponibile pe voyo.ro, vă invit să le revedeţi. Ar putea fi de folos. În ceea ce priveşte notele, poate veţi vrea să ştiţi că am jurizat şi notat fiecare farfurie individual, în scris, fără a ne consulta între noi. Punctajele obţinute de concurenţi la fiecare probă au fost rezultatul/suma notelor acordate de fiecare dintre noi.
Regrete
Nu s-au înregistrat.
Mulţumiri
Sunt multe. Şi înregistrate, şi de transmis. Sunt mulţumit de felul în care am reuşit să ducem acest sezon de la şanse (spre) zero la lider de audienţă constant, ediţie de ediţie, la un premiu important (cel mai bun show tv în categoria cooking – TV Mania). Sunt mulţumit că am reuşit să arătăm că poţi face audienţă cu decenţă, că poţi face spectacol fără a deveni gregar. Sunt mulţumit şi recunoscător că am avut ocazia să exersez răbdarea, atenţia, deschiderea şi generozitatea. Sunt mulţumit că am lucrat într-o familie mare de la care am învăţat multe. Sunt recunoscător că mai am o familie acasă, în ciuda faptului că m-am dedicat aproape în totalitate acestui proiect în ultimele şase luni. Sunt recunoscător că am apucat să-i cunosc pe Foa şi pe Patrizia, care-mi sunt dragi. Sunt mulţumit şi mulţumesc pentru că am avut concurenţi cu care s-a putut lucra şi care, de ce să nu o recunoaştem, au fost sarea şi piperul acestui show.
PS
În timpul filmărilor la Masterchef România nu am aruncat nicio farfurie şi nici un gram de mâncare la gunoi, cu toate că am întâlnit şi mizerii îngrozitoare, imposibil de numit “mâncare”. Şi ca să închei cu asta, discursul “sunt atât de mulţi oameni care n-au ce mânca, mai bine le-aţi da lor în loc să aruncaţi” e unul populist şi tembel. Nu poţi dona mâncare dintr-un show tv (e ilegal) şi oricum, ce ajunge la ghenă nu e comestibil, oricum ar părea la televizor. Donaţiile în mâncare le facem în timpul liber şi în condiţiile legii. Pe de altă parte, dacă fiecare dintre cei care-s îngrijoraţi de soarta ouălor gătite sub standard ar dona o omletă pe zi unui om al străzii, lucrurile ar sta ceva mai bine în ţara asta””.
Citeşte şi
Cine este noul jurat de la MasterChef căruia i se spune „Jamie Oliver de România”
Se încarcă comentariile...
