Actorul şi regizorul Marin D. Aurelian, despre studenţia la Cluj şi întâlnirea cu Liviu Ciulei. „Rămâneai blocat când vedeai câte ştia şi cât era de modest“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul şi regizorul Marin D. Aurelian (3 aprilie 1931-7 decembrie 1997) şi-a petrecut studenţia la Cluj, la Institutul de Teatru ”Szentgyorgy Istvan”, care azi nu mai există. El îi mărturisea, într-un interviu, în septembrie 1996, răsposatului jurnalist clujean Constantin Mustaţă că scena i-a adus cea mai mare fericire: l-a cunoscut pe Liviu Ciulei, care l-a admis să-i fie asistent.

„Era şi foamete. La cantină, meniul era invariabil cu mămăligă, cu ardei, cu orez şi varză. Mâncăruri pe care nu le mai pot mânca de atunci. Eram scoşi la mitinguri. Umblam ca bezmeticii pe stradă. Dacă-l invocai pe Laurenţiu Pătrăşcanu, cu celebra sa afirmaţie: «Mai întâi sunt român şi apoi comunist»”, erai filat, luat la întrebări şi apoi arestat”, descrie actorul şi regizorului Marin D. Aurelian Clujul anului 1949, într-un interviu acordat, în septembrie 1996, răposatului jurnalist Constantin Mustaţă.

Marin D. Aurelian a absolvit în 1949 Liceul Comercial din Arad şi s-a înscris Institutul de Teatru din Cluj, al cărui student a fost până în 1954. Rolul său de debut ca actor a fost Val Voievod din piesa „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan (1954). Aurelian povesteşte, în interviu, că în studenţie l-a cunoscut pe Lucian Blaga: „Mi l-a prezentat Sandu Căprariu. Era rezemat de Librăria Universităţii, îmbrăcat într-un loden (n.r. un pardesiu). Nu mi-am dat seama că e atât de mare, nu-l învăţasem la şcoală. Atunci era ajutor de bibliotecar, aici, la Cluj”.

Un moment care l-a şocat a fost drama unui student de la Agronomie care a zâmbit la momentul de reculegere ţinut la Cluj, la moartea lui Stalin. „A fost imediat arestat. L-am întâlnit peste ani puternic marcat, îmbătrânit de vreme, fără dinţi. Era însă reabilitat, cum spunea el cu amar...”, mărturiseşte actorul.

Scena i-a adus mari bucurii, iar una dintre ele a constituit-o întâlnirea cu marele regizor Liviu Ciulei, care l-a admis să facă asistenţă. „M-am simţit extrem de fericit că un artist atât de mare m-a admis să-l asist, să-mi dea atenţie şi să mă consulte. Rămâneai blocat când vedeai câte ştia şi cât era de modest”, spunea Marin D. Aurelian.

În opinia acestuia, cuvântul „este vrăjit” şi ”trebuie să cuprindă inima spectatorului”. „Publicul este neiertător. Trebuie să-l prinzi. Rebreanu, când era director general al teatrelor, ţinea cont de spectator”, mărturisea Aurelian, în interviu.

Autorul interviului - Constantin Mustaţă (5 iulie 1938, Izvoru de Sus/Argeş - 20 aprilie 2013, Cluj) a fost publicist, memorialist, jurnalist. Conform site-ului Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, Mustaţă a fost autorul volumelor: „În vâltoarea vremurilor” (1988), „Reconstituiri” (1991”, „File din Biblia Transilvaniei” (1994), „Reporter în trenul secolului” (1994), „America, via Cluj-Napoca” (1995), „Timp şi timpuri la Baia de Arieş” (1995), „Amintiri pentru mileniul III” (2000), „Blesteme şi lumini” (2002), „Spre Est-Vest” (reportaje, 2003).

Mai puteţi citi:

Studenţia lui Bartolomeu Anania, „Leul Ardealului“: legătura cu greva studenţească, exmatricularea şi stigmatul legionar

Studenţia lui Haiduc, fost preşedinte al Academiei, şi examenul cu prima femeie-academician: „Avea o privire severă, dar era blândă şi binevoitoare cu studenţii“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite