Vreme frumoasă, dar capricioasă. Zilele calde vor alterna cu cele ploioase, iar maximele vor atinge 10 grade Celsius
0Vremea continuă să se menţină frumoasă în Muntenia, cu temperaturi pozitive, chiar de 10 grade Celsius. Zilele însorite vor alterna cu cele mohorâte şi dominate de precipitaţii slabe care se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare, spre sfârşitul săptămânii viitoare.
Maximele prognozate la Călăraşi vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade Celsius, în timp ce nopţile vor fi friguroase, mercurul din termonetre atingând minis 3 grade Celsius. ANM a anunţat că în următoarea săptămână, temperaturile vor creşte uşor şi vor apărea ploile, în timp ce în perioada 18-25 precipitaţiile se vor transforma în ninsori pe fondul unei răciri accentuate a vremii. În Muntenia, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă a anului în primele zile, când maxime termice medii vor urca spre 10 grade. Apoi vor scădea treptat, iar după 20 februarie vor fi temperaturi maxime normale pentru această perioadă a anului, cu medii între 3 şi 5 grade. Până pe 16 februarie vor fi mai ales ploi, care local pot fi moderate cantitativ, iar între 17 şi 21 februarie temporar vor fi precipitaţii slabe şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.