VIDEO Ce au găsit poliţiştii acasă la reţeaua care a dat 246 de spargeri în Germania. Suspecţii şi-au recunoscut vinovăţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din bunurile furate au fost găsite la suspecţi, în urma descinderilor poliţiştilor FOTO IPJ Călăraşi
O parte din bunurile furate au fost găsite la suspecţi, în urma descinderilor poliţiştilor FOTO IPJ Călăraşi

Ieri, poliţişti din Călăraşi, împreună cu oameni ai legii din cadrul Poliţiei Bayreuth, au efectuat 7 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de furt. Patru români sunt acuzaţi de comiterea a 246 de fapte.

În perioada aprilie – octombrie 2019, poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţişti germani din cadrul Kriminalpolizei Oberfranken, au documentat activitatea infracţională a unor persoane specializate în comiterea de furturi din locuinţe şi societăţi comerciale.

      

Nchetatorii spun că, începând cu anul 2017, au fost comise,  în Germania, în oraşul Bayreuth - landul Bavaria şi în localităţile adiacente, mai multe furturi din societăţi comerciale şi locuinţe, obiective învecinate, fiind sustrase obiecte precum aparatură electronică, scule electrice şi bani.

     

Poliţiştii germani au reuşit să stabilească, în urma investigaţiilor şi a măsurilor procedurale specifice legislaţiei proprii, săvârşirea a 246 de infracţiuni de furt, totalizând un prejudiciu de 2.430.000 de euro, în perioada 2017-2019.

Ieri, 23 octombrie, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Călăraşi şi a unui procuror german, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Bayreuth - Germania, au efectuat 7 percheziţii pe raza judeţului Călăraşi.  În urma percheziţiilor, au fost descoperite diverse bunuri sustrase în Germania, care fac obiectul dosarelor aflate în instrumentarea Kriminalpolizei Oberfranken.

Cei 4 suspecţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 48 de ani, au recunoscut săvârşirea mai multor infracţiuni pentru care sunt cercetaţi în Germania, solicitând totodată încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul german. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi furt calificat.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite