Poliţia Română: Peste 940 violuri şi 19.800 cazuri de violenţă domestică, înregistrate la nivel naţional în 6 luni
0Date îngrijorătoare: Peste 940 violuri şi 19.800 cazuri de violenţă domestică, în primele 6 luni din 2019 în ţară946 de infracţiuni de viol au fost înregistrate în primele 6 luni ale anului 2019 la nivel naţional, precizează Poliţia Română, la solicitarea MEDIAFAX. În prima parte a anului, au mai fost sesizate 112 infracţiuni de omor şi 19.851 de violenţă domestică.
În primele 6 luni ale anului 2019, la nivel naţional au fost înregistrate 946 de infracţiuni de viol, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un răspuns pentru MEDIAFAX. Anul trecut, tot la nivel naţional, au fost sesizate în total 1.999 de astfel de infracţiuni. În ceea ce priveşte infracţiunea de omor, în perioada ianuarie - iunie 2019, au fost sesizate 112 cazuri de acest fel. Anul trecut, au fost înregistrate 232 de infracţiuni de omor.
Tot în prima parte a anului 2019, au fost sesizate la nivel naţional şi 19.851 de fapte de violenţă domestică. În 2018, în total au fost înregistrate 38.445 de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, au precizat reprezentanţii IGPR în răspunsul lor pentru MEDIAFAX.